John Lennon ar fi împlinit 75 de ani. Totul despre legendarul Beatles!
Pe 9 octombrie ar fi împlinit 75 de ani. Muzicianul britanic pe care preşedintele american Richard Nixon a vrut să-l deporteze din cauza campaniei lui puternice împotriva războiului din Vietnam ar cânta şi azi, cu aceeaşi convingere, hitul său, „Give Peace a Chance“.
Copil fiind, am avut o viaţă de calm neîntrerupt. Nu-mi amintesc să fi fost trist până la disperare ori neobișnuit de fericit. Din păcate, acel calm a fost spulberat când a murit mama. Doar cei care au trecut prin aceeași tragedie înţeleg cât de îngrozitor e“, scria, cândva, Lennon. Şi aşa începe o nouă poveste care ne-arată că geniile rar se plămădesc în armonie… Născut pe 9 octombrie 1940, în Liverpool, viitorul mare muzician britanic a fost obiectul unei dispute care i-a frânt familia în două. Căsnicia părinţilor săi, Julia și Alfred Lennon, care era comerciant pe mare, intrase deja în derivă când el venise pe lume. Plecat pe navă, Alfred nu fusese prezent la nașterea lui. Patru ani mai târziu, când s-a întors acasă, Julia era însărcinată cu copilul altui bărbat. Iar sora ei, Mimi, a cerut ajutorul serviciilor sociale, pentru a-l lua pe John în grija ei, declarând că Julia trăia în păcat. Totuşi, măcinată de remușcări, mama a continuat să-l vadă periodic. Ea îi punea discuri cu Elvis Presley și tot ea i-a cumpărat, la 15 ani, prima chitară. Un an mai târziu, însă, Julia avea să piară într-un accident de mașină.
Muzica a fost evadarea perfectă, John devenind un rebel în grupul său de prieteni, printre care se numărau deja viitorii Beatleși, George Harrison și Paul McCartney, cu care petrecea ore întregi, exersând împreună la chitară. „La 15 ani îmi păsa doar de muzică, de fete și cum să mai fac rost de bani pentru un pachet de ţigări (…) Eu eram cel despre care toţi părinţii celorlalţi băieţi – inclusiv părinţii lui Paul – spuneau: «Stai departe de el!». Își dădeau seama instinctiv că aduc necazuri (…)Îmi dădeam toată silinţa să le distrug imaginea idilică despre căminul lor. În mare parte din invidie, fiindcă eu n-aveam acest așa-zis cămin (…) Mă infiltram în minţile celorlalţi băieţi și le spuneam: «Părinţii nu sunt niște zei. Eu nu trăiesc cu ai mei, deci știu despre ce vorbesc»“.
