Weinstein s-a retras de la orele de terapie! "Toate relaţiile mele au fost consensuale"
Producătorul de film, Harvey Weinstein, acuzat de hărţuire sexuală de numeroase actriţe de la Hollywood, consideră că toate acuzaţiile care i se aduc reprezintă o conspiraţie împotriva lui şi le respinge vehement. Mai mult decât atât, el s-a retras de la orele de terapie de grup.
După ce a fost acuzat de mai multe actriţe de hărţuire sexuală şi de viol, Harvey Weinstein a participat la un ore de terapie într-un centru de reabilitare. Mogulul căzut în dizgraţie neagă în continuare toate acuzaţiile care i se aduc, iar ceilalţi participanţi la orele de consiliere au povestit că Weinstein nu acordă deloc interes acestui proces, adormind în timpul şedinţei şi părăsind sala pentru a vorbi la telefon. În timp ce alţi pacienţi îşi spun poveştile personale, Weinstein adoarme sau ascultă plictisit cele relatate. Mai mult decât atât, potrivit surselor, Weinstein s-a retras de la orele de terpaie de grup şi şi-a angajat un terapeut personal care îl însoţeşte în permanenţă. "Realizează că s-a comportat într-un mod deplasat, dar insistă că nu a violat pe nimeni şi că toate întâlnirile sale, urmate de acte sexuale, au fost consensuale", a adăugat aceeaşi sursă.
Actriţe precum Gwyneth Paltrow, Kate Beckinsale şi Angelina Jolie l-au acuzat de hărţuire sexuală, în timp ce Rose McGrown este cea care susţine că a fost violată de Weinstein.