Anca Lungu revine în televiziune! Ce emisiune a pregătit fosta prezentatoare de știri pentru Prima TV! Ce rol a jucat Andreea Berecleanu!

#Exclusiv Click!

Pe 5 aprilie 2018, Anca Lungu  s-a mutat în Franța, la Nisa, acolo unde, de cinci ani de zile, are o viață frumoasă, alături de soțul ei grec, Harry Arampatzis, dar și de cei doi copii ai săi, băiețelul Iorgos, de 4 ani și jumătate, și Natalia, de aproape 9 ani, fetița ei din căsătoria cu Ștefan Lungu.

Anca Lungu nu a uitat de prima sa iubire, televiziunea! După o absență de mai bine de cinci ani de pe micile ecrane, fosta prezentatoare de știri de la Antena 1 a revenit de curând cu un nou format de emisiune, dar nu la Antena 1, ci la Prima TV. Emisiunea „Viața are gust” este difuzată duminica, de la ora 11. Anca Lungu a povestit în exclusivitate pentru Click! despre noul ei show, dar și despre cum este viața sa în Franța,  la Nisa.

Având în vedere pasiunea sa pentru gătit, vedeta de televiziune a oferit cititorilor Click! un cadou special înainte de Sărbătorile Pascale: o delicioasă rețetă de pască în cuib de ciocolată, numai bună de încercat de către gospodine în această perioadă.

Ce anume te-a convins să te întorci în televiziunea din România?

Unul dintre motivele pentru care am luat această decizie este publicul meu. În toți acești ani, în care am lipsit de pe micul ecran, o mare parte dintre cei care mă urmăreau la televizor s-au mutat alături de mine în social media, în special pe Instagram, acolo unde sunt foarte activă. Cu acest public împart zilnic din frumusețea locului în care m-am stabilit. Primesc mesaje de mulțumire pentru energia pozitivă care ajunge la ei și pentru inspirăția pe care o găsesc în postările mele. Nu de puține ori oamenii m-au încurajat să fac mai mult decât atât. Mi-au cerut vlogguri și inclusiv o emisiune în care să păstrez stilul simplu și optimist care le dă poftă de viață. După 15 ani de televiziune în care am intrat în casele oamenilor în cea mai mare parte cu știri negative și tragedii, aleg să las în urmă rolul mesagerului și să fiu eu însămi într-o producție dedicată frumosului și bunului gust. Un alt motiv al revenirii mele este dragostea pentru meseria pe care am practicat-o atât de mulți ani. În această pauză, în care nu de puține ori m-am gândit să o iau de la capăt într-un alt domeniu, am realizat că jurnalismul ocupă un loc mult mai important în sufletul meu. Nu e doar meseria cu care m-am identificat și care mi-a adus satisfacție de-a lungul anilor, jurnalismul e o vocație pentru mine. Nu e nimic la care să mă pricep mai bine decât la a căuta povești pe care să le spun mai departe, povești care să bucure și să inspire. 

Ce emisiune vom vedea cu tine la Prima TV?

„Viața are gust”, în fiecare duminică, de la ora 11.00. La Prima veți călători săptămânal alături de mine în bucătăriile din Sudul Franței, Grecia sau Italia, adică în acele locuri în care te poți hrăni pe deplin, în care nu doar gustul e bun ci și conținutul e sănătos, în care se bucură și sufletul, nu doar papilele gustative. 

Este o emisiune de cooking? Știm că este o pasiune mai veche de-a ta!

E adevărat că îmi place să gătesc. Sunt 11 ani de când am creat blogul meu de rețete, printesapolonic.ro, iar oamenii mă asociază cu acest domeniu. Dar așa cum blogul nu este în primul rând despre cooking, ci despre a împărți (polonicul nu e o ustensilă de gătit, ci pentru servit) așa și emisiunea de la Prima nu e despre cooking, ci despre a gusta viața cu toate simțurile. Pentru gurmanda din mine, mâncarea e doar un pretext pentru a afla poveștile din spatele rețetelor, poveștile celor care gătesc, poveștile celor care se bucură alături de mine gustând din aceste rețete și bineînțeles, un pretext pentru a călători în locuri frumoase care bucură și sufletul și privirea deopotrivă. 

Anca, știu că ești prietenă bună cu Andreea Berecleanu.  Ea ți-a dat această idee de a reveni cumva în TV, știind de altfel de pasiunea ta pentru gust-gătit, fine dining, viață?

Adevărul este că îmi doream să revin, însă într-un format diferit, în care să nu fiu doar un intermediar, într-o poveste în care nu joc vreun rol, ci pur și simplu sunt și descopăr și gust din tot ceea ce îmi oferă noua viață. Andreea a fost cea care a înțeles această dorință, care m-a încurajat și m-a susținut să o materializez, pentru că recunosc că am avut îndoieli. Îi mulțumesc pentru prietenia și atenția care o caracterizează. Noi, prietenii ei, suntem norocoși.

Ce face Anca Lungu în prezent?

Sunt foarte implicată în acest proiect la care am început să lucrez încă din primăvară și mă dedic într-o foarte mare măsură vieții de familie. Am doi copii minunați și vreau să mă bucur cât mai mult de ei. În paralel sunt cât se poate de activă în mediul online, deși în ultima perioadă viața a cam bătut lumea virtuală. 

Cum vezi presa din România de la distanță și cu detașare?

E adevărat că m-am detașat destul de mult în ultimii ani, nu doar de presă din România, ci în general, de tot ceea ce înseamă informație care nu e neapărat utilă și care nu aduce beneficii, dimpotrivă poate contribui la o stare de anxietate și tensiune. Practic sunt foarte selectivă din acest punct de vedere. Tot ce pot spune este că se face și presă de foarte bună calitate în România, pe care o apreciez și o savurez, dar că din păcate procentul e unul destul de mic. Am auzit de multe ori replica „educația nu se face la televizor” dar eu cred că mass media are o responsabilitate și din acest punct de vedere. Cred că nivelul de cultură al unui popor se poate citi foarte clar în acele cifre care măsoară audiențele și mai cred că se vor schimbă doar în momentul în care televiziunile vor adopta principii sănătoase, care să nu fie dictate tocmai de aceste cifre. E puțin ca-ntr-o relație de parenting. Copiii acceptă foarte greu limitele, mai ales atunci când au fost obișnuiți să primească tot ceea ce-și doresc sau tot ceea ce cred că-și doresc, însă limitele sunt sănătoase și le fac bine și părinților și copiilor în egală măsură.

Cât de dor ți-a fost practic de televiziune?

Nu mi-a fost dor de televiziune, ci de meseria în sine. Mi-a fost dor să spun povești prin intermediul camerei de luat vederi. Mi-a fost dor să pătrund în universul unor oameni minunați. Am lucrat în avans pentru acest proiect. Am filmat 18 ediții pe parcursul mai multor luni și am redescoperit bucuria de a găsi și de a spune mai departe povești care inspiră, povești care îți dau aripi, poftă de viață sau de mâncare, în funcție de subiect. 

Copiii și soțul tău se bucură de calitățile tale de bună gospodină. Obișnuiești să gătești des acasă? Care este cel mai des preparat care ți se comandă, să zicem așa, la voi acasă?

Gătesc în fiecare zi, iar pentru mine nu-i o corvoadă, dimpotrivă, e unul dintre modurile în care îmi exprim iubirea față de familia mea. Obiceiurile alimentare se formează în copilărie și îmi doresc ca baza copiilor mei să fie una solidă. Cel mai iubit preparat în momentul acesta este lasagna cu spanac. E însoțit întotdeauna de un „Yupiiii” la cină. 

Ce vei face de sărbătorile pascale? Rămâneți în Franța sau veniți în România, la bunici?

Anul acesta ziua mea de naștere va fi exact în duminica Paștelui și vom sărbători ambele evenimente în Franța, la Paris. Va fi prima vizită a lui Iorgos în capitală și a doua vizită pentru Natalia, așa că suntem cu toții entuziasmați. Cu bunicii au petrecut Crăciunul în Bucovina și mai avem planuri pentru vacanța de vară. 

De cât te-ai mutat acolo, duci dorul totuși la ceva anume din România? Ce îți lipsește cel mai mult?

Îmi este dor de oameni, în special de bucovinenii mei. Îmi este dor de căldura și umorul care ne caracterizează, pe noi, românii. 

Cum e Anca Lungu de când s-a mutat în Franța? Cât de mult te-a schimbat viață de acolo?

Mult mai mult decât viața de aici, m-a schimbat lucrul cu mine însămi, psihanaliză, introspecția. Diferența uriașă este că tind spre autenticitate, nu spre perfecțiune. 

Ce îți place cel mai mult în Franța? 

Calitatea vieții, valorile și gastronomia! 

Ești fericită?

Da. Aleg să fiu fericită, am grijă de asta. Însă viața, așa cum fiecare dintre noi știe, nu e făcută doar din momente de bucurie. Am învățat că libertatea pe care nu ne-o poate lua nimeni e felul în care alegem să ne raportăm la ceea ce ni se întâmplă. Cheia e întotdeauna la noi. 

Rețeta ta preferată de Paște sau în apropierea sărbătorilor, care este? O putem împărtăși, te rog, cu cititorii Click?

Pască în cuib de ciocolată. 

E rețeta mamei pe care am preluat-o pentru a le face copilăria mai dulce și micuților mei. 

Ingrediente:

Pentru blat:

150 g făină

70 g zahăr brun

100 g unt topit

100 ml lapte

1 ou

50 g ciocolată cu 70% cacao, topită

vanilie

10 g praf de copt

Pentru crema de brânză:

900 g brânză dulce de vaci 

6 ouă

100 g zahăr

coajă rasă de la două lămâi bio

50 g stafide 

5-6 linguri de griş

Pentru glazură:

50 g ciocolată cu 70% cacao

15 g unt

50 ml smântână pentru frişcă

5 linguri de zahăr pudră

3 ouă mici de ciocolată pentru decor

Mod de preparare:

Deşi avem de-a face cu multe ingrediente şi pare destul de complicat, nu e deloc aşa! Începeţi prin a încinge cuptorul la 180 de grade. Ungeţi bine cu unt o tavă cu fundul detaşabil şi pregățiţi blatul. Frecaţi oul cu zahărul şi vanilia, adăugaţi laptele şi încorporaţi făina amestecată cu praful de copt cu ajutorul unui tel sau a unui mixer. Adăugați apoi ciocolată şi untul topit şi turnaţi compoziţia în tavă. 

Pasul al doilea e crema de brânză pe care o obţineţi foarte uşor amestecând bine toate cele 6 ingrediente. Turnaţi crema de brânză peste compoziţia de blat şi băgaţi tava la cuptor pentru 60 de minute. 

Verificaţi înainte de a scoate pasca din cuptor dacă este coaptă la mijloc cu ajutorul unei scobitori. Mai lăsăţi-o câteva minute dacă este nevoie. Cât timp se răceşte pasca, pregățiţi glazura de ciocolată. Topiţi la bain-marie ciocolata şi untul şi amestecaţi-le bine cu smântâna pentru frişcă şi zahărul pudră. Turnaţi glazura peste pască şi nivelaţi-o. Pentru un aspect de sărbătoare puteţi lega pască cu o panglică şi o puteţi orna cu câteva ouă mici de ciocolată.

Poftă bună și Paște Fericit!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Madeleine a Suediei, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
alexia eram mario fresh jpg
florin calinescu png
image png
andreea marin instagram jpg
mihai petre elwira colaj instagram jpg
image png
oana zavoranu colaj instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net