Anca Pandrea, atac la Alexandru Papadopol: ”Se credea important”
Miercuri, 16 februarie, îndrăgita actriţă Anca Pandrea a împlinit 76 de ani, motiv pentru care Click! i-a făcut o vizită cu un cadou delicios, un tort de ciocolată albă! Astfel că la o felie de tort am povestit despre amintirile actriţei, despre regretatul Iurie Darie, dar şi despre ultimul proiect în care au jucat împreună, serialul „Numai iubirea”.
- Click!: La mulţi ani! Ce făceaţi în trecut de ziua dumneavoastră?
Anca Pandrea: Până acum, înainte de pandemie, de ziua mea şi de ziua lui Iura, întotdeauna, ne strângeam prietenii, plecam cu un tort la Iura, unde doarme el acum, nu cu preot, nu cu nimic. Pe urmă, ne întorceam acasă, râdeam, plângeam.
- Nu v-aţi simţit prea bine zilele trecute.
Aşa este, nu m-am simţit ok, am chemat salvarea de două ori. Am o gastrită mai veche şi nu puteam mânca. Au venit doctori foarte protectori. Am de luat multe medicamente.
- Ce faceţi acasă, în general?
Mă uit la tv, mă odihnesc, mai vine câte o prietenă. Nu mai vin aşa mulţi oameni la mine. Am eliminat o parte din prieteni, care spuneau că sunt prieteni, nu plecau bine şi bârfeau. Nu bârfeşti omul care te ajută, ieşi de la el din casă şi-l bârfeşti. Zilele trecute a venit un preot şi m-am împărtăşit.
- Sunteţi neschimbată, ca în serialul de la „Acasă”. Cum a fost la filmările de la „Numai iubirea”?
A fost extraordinar. Încerc să elimin timpul. Că dacă ţin cont de timp, îmi recunosc şi vârsta... „Numai iubirea” alături de Iura, numai iubirea în film şi în realitate.
«Nu mai vin așa mulți oameni la mine»
- Cum a fost să lucraţi împreună la acel proiect?
Noi am lucrat prima oară împreună, după atâţia ani. Şi, întâi, am avut emoţii. Aveam emoţii în clipa în care aveam scenă cu Iura. Mă gândeam cum joc lângă Iura. Am mai lucrat la teatru piese împreună, în „Peţitoarea”, dar nu chiar direct cu el.
- V-aţi şi iubit, ca personaje...
Ne-am iubit şi acasă de multe ori, după filmări. (râde)
- Cu cine v-a plăcut să jucaţi în „Numai iubirea”, în afară de Iura?
Cu toată lumea, afară de Papadopol. El era foarte important. Veneam împreună cu Iura, spuneam „Bună dimineaţa”, toată lumea răspundea şi el se uita în altă parte, ca şi când nu auzea. Şi, pe urmă, îl auzeai „A, aţi venit? Bună dimineaţa”, după 10 minute. Era o chestie de bun-simţ. Nu că eşti rolul principal, Papadopol. E vorba de educaţie. S-a întâmplat de fiecare dată, aproape. Când Dumnezeu ţi-a întins o mână să joci, când nu te ştia absolut nimeni, atunci cu atât mai mult îi mulţumeşti.
- Dar de cine v-a plăcut cel mai mult dintre actorii din „Numai iubirea”?
Mi-a plăcut Adela Popescu. Era atât de finuţă şi de respectuoasă, şi, în acelaşi timp, jucăuşă. Cred că de atunci am mai întâlnit-o de vreo două ori, întâmplător. Mi-ar face plăcere să o revăd pe Adela.
- Regretaţi ceva din ce aţi făcut, apropo de pozele goală pe butoi sau alte lucruri pe care le-aţi mai făcut?
Da. La vârsta asta, regreţi. Eram tânără. Atunci, era o nebunie „Vai, ce curajoşi sunteţi!”. Când ajungi la o vârstă şi devii mai aproape de Dumnezeu, îi ceri iertare pentru lucrurile alea din tinereţe.
- Dacă vi s-ar mai oferi acum un rol, aţi mai juca?
Daaaaa!
- Un rol de...?
De bunică! Mi-ar fi plăcut să am un copil. Fată sau băiat. Îţi dai seama, să fi avut o fetiţă frumoasă ca Iura? Înnebunea Parisul!
Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!
