Aurelian Temișan a insistat doi ani pentru un omagiu adus Angelei Similea. Ce s-a întâmplat după punerea în vânzare a biletelor
Aurelian Temișan (54 de ani) pregătește o seară specială pentru Angela Similea (80 de ani), iar publicul i-a oferit deja cea mai frumoasă confirmare: concertul s-a vândut în mai puțin de șase ore.
Prezenți la gala „Nu există nu se poate”, organizată de Andreea Marin, artistul și Monica Davidescu ne-au povestit despre spectacolul din noiembrie, dar și despre fiica lor, Dora, și vara împărțită între teatru și recuperare la Techirghiol.
Eleganți și zâmbitori, Monica Davidescu (54 de ani) și Aurelian Temișan au atras privirile la evenimentul Andreei Marin. Parteneri în familie și în proiectele artistice, cei doi au o toamnă încărcată, iar unul dintre cele mai așteptate evenimente este „Ce-aș fi fost dacă?”, concertul omagiu pentru și despre Angela Similea, programat pe 21 noiembrie, de la ora 19:30, la Teatrul Național din București, Sala „Ion Caramitru”.
„Ne-a lăsat, și-i mulțumim că ne-a lăsat"
Pentru ca această întâlnire cu repertoriul îndrăgitei artiste să devină realitate, Aurelian Temișan a avut nevoie de răbdare. Angela Similea, ale cărei apariții publice sunt rare, a acceptat cu greu ideea unei gale dedicate ei.
„După doi ani de insistențe, ne-a lăsat, și-i mulțumim că ne-a lăsat, să facem această gală. Mă bucur să știu că va fi în sală, mă bucur să știu că parte din melodiile pe care lumea le cântă de peste 50 de ani din repertoriul ei vor fi cântate pe scenă. Multe vor rămâne necântate, pentru că ar fi trebuit să facem un concert de minimum 14 ore ca să cuprindem toate piesele Angelei, fără să repetăm. Faptul că va fi în sală pentru mine va fi o onoare”, ne-a declarat Aurelian Temișan.
Entuziasmul publicului a depășit orice așteptare. A fost suficient ca Monica Davidescu să anunțe evenimentul și să publice linkul pentru bilete.
„Concertul a fost sold out în mai puțin de șase ore, în momentul în care Monica a pus linkul la vânzare, și l-a pus fără mare tam-tam”, a povestit artistul.
„Am pus un afiș, am pus linkul și s-a vândut imediat”, a completat Monica Davidescu. „Cred că, dacă puneam stadion, umpleam stadionul”, a adăugat, cu umor, Temișan.
Dincolo de succesul vânzărilor, pentru artist există o emoție aparte: aceea de a cânta în fața oamenilor pe care îi admira din public la începuturile sale.
„Îmi râde sufletul și-mi înflorește de fiecare dată când stau să mă gândesc că acum treizeci și ceva de ani eu eram în sală și mă uitam la ei când erau pe scenă, îi aplaudam și-mi plângea sufletul de fericire. Acum ei sunt în sală și urmăresc parte din repertoriul lor cântat de mine și de alți muzicieni imenși ai României”, a mărturisit el.
Dora, fiica lor, a lipsit de la gala Andreei Marin dintr-un motiv cât se poate de serios: școala. Adolescenta este în clasa a X-a, la un liceu particular, cu profil pedagogic, iar părinții îi acordă încredere când vine vorba despre responsabilitățile școlare.
„Dora are alte priorități legate de școală astăzi. Când am plecat de acasă, încă nu venise de la școală, deci e scuzată”, au explicat cei doi.
Despre verificarea temelor, răspunsul a venit firesc: „Nu, de controlat nu mai controlăm. Nu mai sunt materiile pe care le aveam noi în clasa a zecea. Și nu mai sunt nici temele de atunci”.
Nici vara nu a însemnat o pauză prea lungă pentru familie. După premiera spectacolului „Romeo și Julieta”, din 11 iulie, au reușit să plece în vacanță, însă finalul lui august i-a găsit din nou la lucru. Destinația aleasă pentru refacere a fost Techirghiol.
„Acea vacanță romantică a fost la Techirghiol, ca să ne putem reface după un an greu. Bineînțeles că am făcut tratamente și ne-am pus din nou pe picioare, ca să începem o nouă stagiune și alte turnee în țară”, au povestit ei, cu umor.
Pentru Monica Davidescu, „Romeo și Julieta” înseamnă și posibilitatea de a explora aceeași piesă în două viziuni artistice, la Compania de Teatru Concordia și la Teatrul Național, sub îndrumarea lui Andrei Șerban.



































