Avertismentul solistului Cristi Caloeanu, vechi rulotist, după cazul tinerei sfâșiate de urs: „Ursul speculează slăbiciunea omului, frica și fuga”. Cum și-a salvat el viața și cât costă un spray cu piper, spaima urșilor?

#Exclusiv Click!

Recentul caz, în care tânăra Diana Maria a fost ucisă de un urs, pe Jepii Mici, a băgat groaza în turiștii iubitori de drumețiile pe munte. Solistul Cristi Caloeanu, din trupa „Haiducii lui 7 cai”, vechi rulotist, ne-a vorbit, exclusiv pentru Click!, despre cele două experiențe teribile, care i-au dat fiori reci. El ne învață cum să ne salvăm viața, dacă suntem atacați de urs, dar și ce obiecte să avem la noi, în caz de pericol.

„Mâncarea să fie împachetată în staniol, urșii au miros foarte fin”

Solistul Cristi Caloeanu și-a amintit cu groază de cele două experiențe terifiante, trăite în vacanțele la munte, când urșii au dat târcoale rulotei în care se afla:

„Subiectul cu ursul este unul foarte delicat. Am avut două întâlniri cu ursul. A doua întâlnire se putea transforma într-o mică tragedie, recunosc, din cauza mea, că am lăsat ceaunul cu mâncare afară. Sfatul meu, ca vechi rulotist, și iubitor de natură, este evitatul de a ieși în natură cu rulota, autorulota sau cort la o apropiere prea mare de pădure.

Exclus campatul în pădure sau în poienițe, aflate în mijlocul pădurii. Să nu se gătească mâncare decât când este lumină afară, altfel te poți trezi cu ursul lângă tine fără să-l auzi. Să nu se lase mâncare afară, iar pentru cei la cort recomand ca mâncarea să fie împachetată în staniol, urșii au miros foarte fin”, spune Cristi Caloeanu, exclusiv pentru Click!

Cum și-a salvat viața: „Am avut o vuvuzea!”

Cristi Caloeanu îi învață pe turiști, prin intermediul Click!, și cum să acționeze, în caz de pericol:

„Obligatoriu să aibă în dotare spray cu piper pentru urși, se găsește online, costă în jur de 200 de lei. De preferat să aibă la ei și petarde, pocnitori. Sau o goarnă, cum folosesc cei de pe stadion. Este bună și o oală veche, în care se bate puternic cu un polonic. La întâlnirea cu ursul, trebuie să ai o poziție de stat, nu de fugă.

Ursul speculează slăbiciunea omului, frica și fuga lui. Exclus să fugi de urs, numai un atlet profesionist aleargă mai repede ca un urs. În permanență trebuie un contact direct cu ochii lui, gesticulat din mâini, țipat, multă gălăgie, cât mai multă. Eu am avut o vuvuzea, care mi-a fost de mare ajutor.

Cu toate că deja am avut două experiențe și am tot echipamentul necesar, am început să evit ieșirile în sălbăticie. Merg de obicei unde sunt cel puțin 2-3 echipaje. Și, la fiecare ieșire, am fost doar în locuri unde aveam un câmp vizual larg”.

De ce s-au îndesit, de fapt, atacurile urșilor?

Artistul ne-a mai explicat și de ce s-au îndesit brusc atacurile urșilor, de ce periculoasele animale intră chiar și în curțile oamenilor care locuiesc în zone de munte:

„Marea problemă este că urșii s-au înmulțit necontrolat. Pe vremea lui Ceaușescu, ocoalele silvice aveau obligația să țină sub control natalitatea urșilor. Când se depășea numărul, erau împușcați cei mai în vârstă. Plus că le-a fost distrus habitatul. Și, mai grav, nu mai sunt hrăniți, înainte erau padocuri speciale unde li se lăsa mâncare”, a mai spus Cristi Caloeanu, exclusiv pentru Click!

Totul despre tragedia de pe Jepii Mici

Tragedia, care a șocat întreaga țară, a avut loc pe 9 iulie 2024, pe traseul Jepii Mici, Valea Prahovei. Tânăra Diana Maria, în vârstă de 19 ani, se afla împreună cu un prieten în momentul în care ursul s-a apropiat de ei și i-a atacat. La ora 15.33, băiatul i-a spus operatorului de la 112 că, pe traseu, s-au întâlnit cu o ursoaică şi că Diana a luat-o la fugă, iar animalul sălbatic este pe urmele ei. La doar un minut diferență, la 112 a sunat și tânăra: „Ajutor, mă atacă! Mă atacă! Mă atacă...", a strigat fata în telefon, potrivit Observator.ro. 

Din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru Diana. Potrivit medicilor legiști, nu atacul ursului a fost cel care a ucis-o, ci căzătura în râpă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
calin geambasu malina olinescu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net