Ce a moștenit Sebastian de la regretatul Cristian Țopescu. De ce a decis să plece din România, după moartea Cristinei Țopescu
Tânărul şi nonconformistul Sebastian Felix Ţopescu, fiul regretatului comentator sportiv Cristian Ţopescu şi al realizatoarei TVR Christel Ungar, a avut parte de un reality show la TVR 1, ”Vis sau realitate”, care duminică va avea ultimul episod din primul sezon. Ne-am întâlnit zilele trecute cu Basti, care ne-a spus că va urma și al doilea sezon al show-ului, pentru că are multe de spus. Și pentru că avem ce vorbi cu el, puteți citi în continuare ce am povestit cu Sebastian despre visuri, prezent, trecut și... realitate.
„Când a murit Cristina, am decis că nu vreau să mai rămân în România”
Click!: Te-ai născut într-o familie de oameni care au făcut televiziune. Cum de te-a atras și televiziunea?
Sebastian Ţopescu: Spre deosebire de Germania, Italia sau în alte țări în care am trăit și m-am întâlnit cu oameni publici, e o lume complet diferită. Minusuri există mereu, dar, din păcate, în România, mi se pare că există preponderent minusuri, decât plusuri. Desigur, vin și plusuri. Am știut foarte bine drumul pe care mă duc și am știut bine ce-mi asum când am început să lucrez în televiziune. Eu știu foarte bine că o să fiu discreditat, probabil, până voi muri. De exemplu, sora mea e exemplul perfect. Când a murit ea, am decis că nu vreau să rămân în România, pentru că și când murise ea, toate articolele erau: "Fiica lui Cristian Ţopescu", fară Cristina Ţopescu. Cristina chiar a făcut multe. Cristina nu mai era "fiica lui Cristian Ţopescu". Cel puțin, în ochiul public, ea chiar făcuse foarte multe. Depinzând și de vârstă, atunci nu voiam să fac chestia asta, neapărat, pentru că voiam să mă duc pe drumul meu. Nu neapărat dintr-o frică a numelui, dintr-o frică de a fi umbrit, dar mai mult pentru că am vrut să descopăr eu, pe puterile mele, și să fac propriile mele greșeli. Adică să mă lovesc eu cu capul de perete, până învăț, și după aia să pot să stau cu capul sus, orice ar fi.
Când ai fost la "Chefi la cuțite", te gândeai la vreo idee de emisiune?
Mereu aveam idei, mereu am vrut să fac un reality show. Pasiunea pentru televiziune mereu am avut-o. Putea să fie și genetic sau omul se dezvoltă cu ce vede în jurul lui. Probabil, văzând foarte multă televiziune în jurul meu, am fost și eu pasionat. Dar, atunci, nu era nici vorbă, nu m-am gândit că o să pun "planul" în acțiune și să devină realitate.
Și când s-a născut ideea de ”Vis sau realitate”?
Ideea de ”Vis sau de realitate” s-a născut undeva prin decembrie, anul trecut. La sfârșitul anului au început conversațiile despre punerea în practică a acestui proiect.
„Înspre mine a venit TVR”
Adică conversațiile cu tine și cu mama ta?
Nu. Mama mea a aflat târziu de ce se întâmplă. Înspre mine a venit TVR, știind de proiectul meu, pentru că le-am comunicat. Le-am trimis, cum se face, ca la carte. Am trimis un mail în care m-am prezentat: "x, y, z".
Deci nu ai ales calea ușoară, să mergi la mama ta să îi spui.
Nu, pentru că și dacă luam ierarhia care funcționează în TVR, în general, ajung proiecte cu bugete mult mai mari decât bugetul meu. Adică proiectul meu nici nu a ajuns pe biroul mamei mele. Dar nici nu am vrut să mă duc prin pile, pentru că nu văd rostul. Eu vreau să fiu mândru cu mine. Și, atunci, orice s-ar spune, evident că toată lumea o să zică că a fost "pe pile", până la urmă. Dar dacă eu știu care este adevărul și sunt împăcat cu mine, nu mă mai afectează nimic. Nu mă afectează dacă îmi zice "X" că n-ar fi pe merit.
Filmezi pe unde apuci sau filmezi și în TVR?
Filmez în afara TVR-ului, fiindcă majoritatea visurilor oamenilor sunt de așa natură încât nu am putea să filmăm în TVR, și dacă ne-am dori. Filmăm pe unde e visul omului! Dacă visul omului e să fie zoolog, o să mergem la Zoo, dacă visul omului e să fie pilot, o să mergem să pilotăm.
Ți se pare greu?
Este greu, dar nu un greu în care să mă compătimesc pe mine. Este greutatea de a fi prezent non-stop. Obositor este pentru toată echipa și eu tot timpul încerc să susțin pe toată lumea și să fac glume, să fiu pozitiv, pentru că dacă eu obosesc, după aia mi se pare că toată lumea obosește. Simt că vreau să le ofer oamenilor pozitivitatea asta și energia să continuam, dar, da, este obositor pentru că avem zile foarte lungi de filmare. Eu sunt și în fața camerei. Înainte, când lucram în modă, eram în spatele camerei. Acolo, stăteam cu orele. Aveam shootinguri, sau videouri, sau filme de 18 ore de filmare, dar puteam să arăt ca un gândac, într-un colț, cu o țigară în gură și așteptând să se termine ziua. Aici, nu mai pot să arăt ca un gândac, trebuie să arăt și eu ca un fluturaș. Tot gândac, dar mai drăguț.
Important e că îți place ceea ce faci. Cât de mare e echipa?
Echipa nu este atât de mare. În presă s-a scris că am avea o echipă de 5 mii de oameni. Suntem 2 producători, 2 sunetiști și make-up.
Ideile pentru participarea vedetelor vin de la tine?
Mi s-a oferit libertatea să pot să aleg eu cine consider că ar trebui să fie împins în față sau care ar trebui să se vadă și o altă latură a vedetei respective. Eu mi-am ales, undeva, în mijloc, cei care mi-erau, deja, prieteni, precum a fost Alexandra Stan. De aceea și mi-am dorit ca ea să fie premiera, pentru că ea este una dintre persoanele mele preferate din România. Mi se pare că ea chiar merită să fie văzută în lumina ei umană.
„Când copilul vrea să devină artist, au o oarecare reticență”
Venind dintr-o familie de oameni de televiziune, ai tăi nu te-au întrebat spre ce vrei să te îndrepți?
Când m-am dus la Sociologie, nu a fost o decizie împinsă de ei, ci mai mult de societatea din jurul meu. Până la urmă, mi-a intrat și mie în cap că trebuie să fac ceva mai serios, să nu fac modă. 8 luni mai târziu, am plecat. Mi-am sunat părinții și le-am spus, cu părere de rău, că mă las de facultatea asta și că vreau să merg la Milano, să studiez moda. Și că îmi asum greutățile. Când copilul vrea să devină artist, au o oarecare reticență, pentru că e drumul mai greu. Nu pentru că copilul nu ar fi talentat sau pentru că nu cred în el, dar știu că i-ar fi mult mai greu decât dacă ar fi ales o rută mai "safe". Eram atât de încrezător în mine și am zis că îmi asum totul. Greutățile și tot ce vine cu cariera pe care eu mi-o aleg, o să mi le asum. Și așa am și făcut. M-am dus la Milano și, de atunci, mi-a înflorit viața!
Care este cea mai frumoasă amintire legată de părinții tăi?
Cea mai frumoasă amintire legată de părinți este, cred, când mergeam la muzee. Asta e amintirea care este cea mai pregnantă. Ei își doreau să învăț foarte multe și să știu foarte multe lucruri. Când eram mic, nu apreciam atât de mult, în primii ani, dar, după aceea, am început să iubesc lurul ăsta. Mergeam la muzee și mi se explicau toate exponatele. Partea copilărească care pe mine mă distra era să mergem împreună la Disneyland. Acolo e locul fericirii mele! Când merg la Săptămâna Modei, la Paris, încerc să mai stau două zile, să mai prind să merg la Disneyland.
Ai fost doar cu părinții tăi acolo?
Am fost și cu prietenii. Dar în primele 3-4 dăți, am fost cu părinții. Și a fost o plăcere, pentru că tatăl meu se dădea cu mine în toate. Pe el nu îl interesa nimic, se bucura. La carusel mergea în "Casa Groazei" cu noi. Râdea de maică-mea, că ea vorbea franceză, el nu vorbea franceză, iar în "Casa Groazei" îți șoptește chestii de groază, în franceză, și tatăl meu se uita la mine și spunea: "Bine că nu știi franceză, că uite cum se sperie. Noi nu înțelegem nimic ce se întâmplă aici".
„Se așezau străini cu noi la masă și asta nu mi-a plăcut niciodată”
Ești derajat când ți se spune că ești băiatul lui Cristian Țopescu?
Depinde când. Dacă se referă oamenii că sunt băiatul lui Cristian Țopescu după ce mă cunosc și mă văd ca și persoană și văd că împărtășim aceleași atribute, ca și politețe și respect față de alțîi, atunci nu. Dar atunci când există o chestie de genul ”asta ești, atâta ești”, devine deranjant într-o oarecare măsură. Dar în momentul de față nu mai simt niciun deranj. Eu sunt foarte fericit, încântat cu mine. Dar când ai 12-13-14 ani atunci nu era o plăcere și de aici a pornit reticența la ochiul public. Știu că mai mergeam la restaurant și se așezau străini cu noi la masă și asta nu mi-a plăcut niciodată. Ceea ce eu nu mi-aș permite niciodată. Înțeleg și apreciez că veneau oameni să-i spună că îl adoră, îl apreciază și îl respectă, dar de la ai spune cât îl apreciezi pînă să te așezi cu el la masă mi se pare mult. Mai ales că era cu familia.
Apropo de asta, când ți-ai dat seama că părinții tăi sunt cunoscuți?
Atunci, cu un străin la masă.
Nu-i vedeai la TV, la emisiuni?
Eram prea mic, eu voiam să mă uit la Disney, la Pokemoni, la Naruto, nu la emisiuni culturale.
Ce a moștenit Basti Țopescu de la părinții lui
Care crezi că sunt trăsăturile de caracter moștenite de la părinții tăi?
Cred că de la tatăl meu am moștenit înțelegerea pentru oameni. Sunt foarte înțelegător cu oamenii, adică, cumva, dacă greșesc eu mă gândesc că așa a considerat el de cuviință, și dacă merege bine, aia e. Și de la mama mea, etica de muncă. Avem aceeași etică de muncă, care este concretă și concisă, tot timpul să-i ajutăm pe cei din jur. Eu mereu mă gândesc la chestia asta. Poate sună egoist sau ipocrit din partea mea, care nu am stat mereu în România. Dar mi-aș dori ca în România oamenii să se ajute mai mult între ei, să se ridice unul pe celălalt. Lucru pe care noi îl pierdem din vedere e că dacă unul dintre noi se ridică, automat îi trage pe ceilalți după el. Dacă toți se trag în jos unul pe celălat, ajungem la același nivel.
Legat de mama și sora ta, le-ai dat vreodată sfaturi cum să se îmbrace?
Eu sunt foarte sincer ca și om, de obicei zic ce gândesc, fără nicio reticență și îmi asum. Că e bine, că e rău, n-am cum să nu fiu sincer, mie îmi e foarte greu să zic și minciuni din astea de complezență. Dacă de obicei e ceva ce nu mi place, eu le zic, nu într-un mod agresiv, dar le zic. Le mai spuneam, că rochia e oribilă... Nu mergeam la cumpărături cu ele, urăsc să merg. Nu-mi place să merg în mall, e obositor.
Ai călătorit foarte mult și am vrea să știm care e țara care ți-a plăcut cel mai mult, te-a fascinat?
Țara în care m-am simțit cel mai aproape de a mă simți acasă, a fost Coreea. Nu știu de ce, nu pot să explic, m-am simțit acasă. Când m-am dus acolo m-am simțit ca acasă, mă înțelegeam cu toată lumea. Eu vorbesc coreeană de grădiniță, dar mă descurc cât să-mi dea reduceri la restaurante. Spiritul de acolo și modul lor de a lucra și de a fi se aseamănă foarte mult cu al meu și cu asta am relaționat foarte tare. În schimb, țara care m-a impresionat cel mai tare ca și oameni, ca și frumusețe în sine, e Ucraina. Lăsând războiul la o parte, nu e o chestie de propagandă politică, mie îmi plac foarte mult ucrainenii. Simțeam pozitivitatea lor și dorința de a fi bine. Ei sunt foarte puternici și doritori de mai bine și au dovedit asta și în război.
„Îmi doream să promovez țara mea”
Cum de te-ai întors în țară? Nu te-ai gândit să rămâi afară?
Reveneam în România pentru că facem diverse producții aici. Mie România mi se pare o țară extraordinar de frumoasă, mi se pare superbă. Una dintre activitățile mele preferate a fost să merg cu niște prieteni prin sate, să luăm mașina și să mergem să cunoaștem oameni, să descoperim cultura lor. Îmi doream să promovez țara mea cât puteam eu și să arăt că e frumos și aici. Tot timpul am încercat să aduc talente din România, să promovez talente. Să împing oamenii din România, nu vreau să conving pe nimeni de nimic, nu vreau să le schimb mentalitatea. Dar să-i pun în circumstanțele să aleagă singuri.
Ai un loc preferat din țara noastră?
Sibiu, am și trăit cândva acolo. E calm, liniștit. Cred că e orașul care mă calmează cel mai tare.
Cum arată o zi din viața ta când nu faci ceea ce faci?
Viața mea fiind agitată în sine nu prea am zile de-astea. Când am zile libere stau sub o pătură, mă uit la seriale, mănânc dulciuri și îmi comand sushi. Sau orice fel de mâncare în cantități industriale. Îmi plac foarte mult filmele și când am zile de genul, îmi place să mă izolez complet. Și tatăl meu avea momente în care stătea el cu el și mi se părea normal. Și în munca mea lucrez constant cu oameni și uneori simt nevoia să stau eu cu mine.
Ai obiceiuri sănătoase sau nesănătoase...?
Încerc să mănânc sănătos, beau extraordinar de multă apă. De mâncat mănanc semi sănătos. Am obiceiuri nesănătoase, da, fumez, mănânc dulciuri, de băut nu prea beau.
Te-ai gândit să devii vegetarian?
M-am gândit, dar îmi place tartarul de vită. N-aș putea să fiu vegetarian, vegan și mai puțin pentru că sunt obsedat cu brânza. Nu mai văd rostul la viață dacă nu am parmezan în față. Și îmi plac fructele de mare, porc nu mănânc, n-am mai mâncat de 5 ani.
Ce alte talente mai ai?
Vorbesc frumos, de cântat nu cânt. Îmi place să fac inele, sunt foarte bun pe placă pe zăpadă și sunt extraordinar de talentat la a nimeri mâncarea bună. O simt.
„Sunt un iubit delicat, sunt totul sau nimic”
Cum ești ca iubit?
Depinde pe cine întrebi. Dacă mă întrebi pe mine, sunt un iubit delicat. Sunt foarte iubitor ca și om și sunt totul sau nimic. Dacă m-am îndrăgostit de cineva, rămân cu persoana respectivă. Nu am tendințe de infidelități. Dacă întrebi pe alții oameni, din fostele mele iubite o să-ți spună că sunt egoist, ceea ce este adevărat, dar nici nu încerc să ascund. Și că susțin foarte mult persoana. Mi-a plăcut într-o relație ca lumina să fie pe iubita mea, nu neapărat pe mine. Sunt bine cu mine, dar trebuie să fie și cealaltă persoană apreciată și susținută și să poată să crească.
În acest moment ești singur?
Da.
Mă întorc la emisiune. Câte episoade are?
Sunt 11, pentru un sezon întreg. Aș vrea să fie o emisiune tip sezon, pe care după toată lumea să o vadă pe Youtube, cap coadă și să vadă și evoluția emisiunii. E frumos să vezi cum evoluezi și să poți să îmbunătățeșți niște lucruri. Poate există o greșeală și apoi se repara. E un proces și ca un jurnal pentru mine. Și sper cu ardoare că în România o să fie apreciat, poate nu de toată lumea, dar de cine trebuie. Este singura emisiune umană din România. Complet umană care nu pune vedetele într-o poziție defensivă. Tot ce trebuie să facă e să fie ele.
Invitații îți sunt prieteni?
Nu toți. Am ținut cumva să-i cunosc pe toți înainte să decidem concret.
Ai invitați și de la alte televiziuni?
Avem oameni care lucrează la alte televiziuni, evident că există contracte de exclusivitate, unde s-a putut trece peste, am încercat. Evident că am încercat să batem și la ușile oamenilor cu contracte, pentru că-mi doream eu. Nu s-a putut, ne-am repliat. Eu am ținut să cunosc toate vedetele, pentru că voiam să văd cât de umane sunt. Eu, cel puțin, mi s-a spus mereu, am abilitatea să umanizez oamenii, să vorbesc cu ei într-un mod personal, într- un fel în care nimeni nu simte să fie pe un piedestal sau altcumva decât este de fapt. Și de asta am vrut să-i cunosc, ca să vadă că nu au absolut niciun motiv să fie defensivi. Mi se pare corect să fii om. Și nimic din ce este uman nu este ieftin.
