Ce artiști consacrați participă la ediția aniversară de 60 de ani a Festivalului Mamaia! „Întreaga muzică a suferit după dispariția festivalului…”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Se apropie ediția de aur a Festivalului Mamaia 2023. Se împlinesc 60 de ani de când se organizează celebrul festival, prin urmare, nume mari vor urca pe scenă în perioada 25, 26 și 27 august 2023, la Mamaia.

De-a lungul anului mulți artiști consacrați au urcat pe scena Festivalului Mamaia. Daniel Iordăchioaie, Sanda Ladoși, Nicola, Cătălin Crișan revin mereu cu drag și își amintesc cum i-a ajutat Festivalul de la Mamaia, când au fost acolo și ce emoții i-a încercat atunci.

Cătălin Crișan, sfătuit de Mihaela Runceanu să participe la Mamaia

Pentru Cătălin Crișan (55 ani) prima participare la Festivalul de la Mamaia a fost în  anul 1987.

,„În 1987, atunci când Gloria Bordea și Mihaela Runceanu m-au sfătuit să încerc să concurez la acest festival. De ce? Câștigasem premiul I la toate concursurile de gen din țară în perioada 1984-1987 și reacțiile publicului de la acele competiții mi-au dat curaj”, a povestit Cătălin Crișan, întrebat fiind când și de ce a hotărât să participe la Mamaia.

Prima participare și primul succes: Festivalul Mamaia 1987, Secțiunea Interpretare cu melodia „Vorbește marea”, compusă de către Aurel Manolache, pe versurile lui Sașa Georgescu. Dezamăgire? Mult mai târziu, în 1995, participam la Secțiunea Șlagăre cu melodia „Dacă pleci”. Nu am obținut niciun premiu. La acea ediție, a votat publicul din Grădina de Vară de la Mamaia, iar când s-au numărat voturile, acestea erau cu mult mai multe față de numărul spectatorilor. Mi s-a părut amuzant...

Festivalul de la Mamaia a însemnat o cotitură bruscă, neașteptată, plină de mister și satisfacții. Viața mea s-a schimbat cu totul. Eu am studiat pianul clasic și-mi doream să dau la Conservator. Nu mi-am dorit niciodată să cânt vocal. Participasem la diferite concursuri, pentru a scăpa de orele de practică de la liceu, dar reacția fabuloasă a publicului din acea seară de vară mi-a schimbat destinul… Am prins microbul scenei, am simțit energia fantastică a publicului și de aici știți ce a urmat”,  a povestit și îndrăgitul artist.

Daniel Iordăchioaie consideră Festivalul de la Mamaia borna 0 pentru cariera sa

Daniel Iordăchioaie (54 ani) consideră că Festivalul Mamaia este „borna 0 pentru cariera mea și chiar mă identific cu acest festival". A câștigat cinci premii la festival: „Deschideți zările senine" (Temistocle Popa – în primă audiție, premiul II la Interpretare, 1987, „Se întâmplă oricui" (Cornel Fugaru, locul II Interpretare, 1987), „Dacă într-o zi mă vei iubi" (Ion Cristinoiu, Trofeul Creației, 1989), „Românie" (Temistocle Popa, Trofeu la Creație, 1989), „Seară frumoasă de vară" (Temistocle Popa, Premiul II, la Creație, în 1988), „Cine oare" (Viorel Gavrilă, premiul III, la Creație, în 1996, că textier)".

„Tatăl meu m-a forțat practic să particip la preselecție”

Pe Iodăchioaie îl leagă o adevărată poveste de participarea la festivalul de la Mamaia!

Am văzut festivalul la TV, în 1986, însă doar ca pe un fapt divers. Eram rocker și nu intenționam neapărat să cânt. Tatăl meu m-a forțat practic să particip la preselecție, luându-mă de la înmormântarea bunicului meu pentru asta și articulându-mi două perechi de palme. Primul succes vine chiar la prima participare, în 1987, premiul al II-lea, iar prima dezamăgire în 1991, observând că, printre alte lucruri bune, intervine în festival și interesul pentru bani și tot ce decurge din asta. Îngrijorare, care s-a dovedit adevărată și fatală festivalului, cu timpul. Festivalul a fost rampă de lansare la nivel național. E bornă 0 pentru cariera mea și chiar mă identific cu acest festival. Întreaga muzică a suferit după dispariția festivalului, deși cred că cel mai bine ar fi fără premii. Arta nu se face în concurs... nicăieri! Așa cum e structurat anul acesta ar fi ideal de păstrat. Mai mult ca un Woodstock, ca o sărbătoare, unde artiștii compozitorii, textierii și/sau interpreții să arate ce au lucrat în anul ce s-a scurs”, a mărturisit, nostalgic, Daniel Iordăchioaie.

Pentru Sanda Ladoși, Festivalul de la Mamaia este emblema muzicii românești

În 1988, Sanda Ladoși (53 ani) a debutat cu dreptul la Festivalul de la Mamaia. A obținut atunci Premiul I la Secțiunea Interpretare.

Eram copil și Mamaia reprezenta la ora aceea singura manifestare muzicală de anvergură. Toți eram cu ochii pe televizor când începea. Mamaia avea greutatea unui Sanremo, iar ceea ce se întâmpla acolo era eveniment! Am terminat liceul în '88 și profesoara de canto a sugerat că era momentul să particip la acest festival. Deja cumulasem experiență, în festivalurile interjudețene, la Cântarea României. Eram de trei ani în spectacole cu mari nume ale momentului: Mirabela Dauer, Mihai Constantinescu, Cornel Constantiniu. Cel care m-a susținut inițial a fost Mihai Constantinescu și, mai apoi, Titus Munteanu. Prima realizare a fost Premiul I, în 1988, la Interpretare. Apoi au urmat altele în timp. Nicio dezamăgire la adresa acestui festival. Poate doar faptul că nu s-a mai organizat… Mamaia a fost începutul. Unul foarte important. Poate decisiv. Consider că Festivalul Mamaia este emblema muzicii ușoare românești, deci ar trebui să nu aibă moarte!”, a completat și Sanda Ladoși cu amintiri de la Festivalul Mamaia.

 Nicola nu e nici ea străină de cel mai cunoscut festival de muzică de la noi

Nicola (54 ani) nu este nici ea străină de scena de la Mamaia, căci în 2002 s-a relansat în forță cu piesa „Milioane” și a avut mai multe participări în cadrul celebrului festival, ajuns acum la aniversarea celor 60 de ani.

În 1985 am participat cu grupul Forte, cu o piesă de-a lui Ionel Tudor. Cred că am luat o mențiune și premiul „cel mai bun prieten al carului 5 al TVR". Primul succes real a fost în 2002, la Secțiunea Creație, cu piesă Lângă mine (Când mă uit la stele...), care deși a fost locul 2, a spart topurile, piesa fiind preluată de toate posturile de radio din România. Mamaia 2002 a fost o relansare în forță, după succesul din 1999, cu piesa „Milioane”. „Lângă mine” a fost piesa favorită a publicului, având un succes răsunător pe scena de la Mamaia 2002. Ani mai târziu, am mai fost prezentă la Festivalul Mamaia, la Secțiunea Șlagăre și în recital”, a spus și Nicola.

Primul festival-concurs național de muzică ușoară din România va avea anul acesta o ediție de colecție! În 2023, se împlinesc 60 de ani de când pe scena Teatrului de Vară de la Mamaia s-au lansat artiști care au scris istoria muzicii ușoare românești. 

La prima ediție, care a avut loc între 25 august și 29 august 1963, au participat: Ioana Radu, Dorina Drăghici, Luigi Ionescu, Gigi Marga, Nicolae Nițescu, Ludovic Spiess. Margareta Pâslaru, Constantin Drăghici, Roxana Matei sau Ilinca Cerbacev. Revelațiile festivalului au fost atunci Doina Badea, Aurelian Andreescu și compozitorul Florin Bogardo.

Din 2012, s-a tras cortina peste Festivalul Mamaia. După 11 ani de absență, Festivalul Mamaia merita o ediție aniversară, cu recitaluri susținute de nume care s-au lansat pe scena Teatrului de Vară.

La Festivalul Mamaia 2023 vor participa: Pompilia Stoian, Corina Chiriac, Adrian Daminescu, Adrian Romcescu, Oana Sârbu, Ileana Șipoteanu, Marina Florea, Gabriel Cotabiță, Nico, Nicola, Monica Anghel, Marcel Pavel, Carmen Rădulescu, Mihai Trăistariu, Adrian Enache, Daniel Iordăchioaie, Cătălin Crișan, Sanda Ladoși, Ionuț Ungureanu, Paula Selling și mulți alții. 

Toți artișții vor cânta live 100%, fiind acompaniați de peste 40 de instrumentiști, care sunt conduși de baghetele dirijorilor Ionel Tudor și Andrei Tudor. Acești instrumentiști virtuoși vor purta cu mândrie un singur nume: Orchestra Festivalului de Muzică Ușoară Mamaia. 

Festivalul Mamaia, care va începe pe 25 august, se va desfășura în Piațeta Perla, din stațiunea Mamaia, de lângă Teatrul de Vară. Organizatorul festivalului este Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
iustina daiana insula iubirii jpg
image png
image png
banner Titi Aur png
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net