Ce avere avea Victor Socaciu și cui îi va rămâne
Victor Socaciu a plecat dintre noi, luni, 27 decembrie, la 68 de ani. Celebrul folkist a avut o activitate de 50 de ani pe scenă, dar a fost și în politică pentru câțiva ani. Muzicianul a lăsat în urmă o soție îndurerată și trei copii.
Victor Socaciu a fost căsătorit de patru ori, a divorțat de trei ori și are trei copii, Iulia (40 de ani), Alessia Ana-Maria (33 de ani) și Victoraș (23 de ani) din relații diferite, care rămân moștenitorii acestuia
Care este averea lui Victor Socaciu. Se plângea de pensia mică
Victor Socaciu a cântat pe scenă timp de cinci decenii. A scris numeroase cântece, a apărut în nenumărate emisiuni TV, a susținut concerte în România, dar și în străinătate. Cu toate acestea, nu a rămas cu o pensie foarte mare. El a susținut că a trăit cu o pensie de 1.700 de lei și că statul nu i-a recunoscut niciodată întreaga activitate ca muzician.
De asemenea, Victor Socaciu și-a deschis în anul 2017 firma Perenearte SRL, care a avut sediul la Eforie Nord. Obiectul principal al firmei a fost declarat drept ”activități de creație artistică și interpretare”.
Firma lui Victor Socaciu a avut profit a mers pe profit în primii ani, iar firma nu a avut datorii. La data ultimei declarații de avere, în 2017 Victor Socaciu deţinea: trei terenuri (unul la Covasna și unul la Cornu), două case (una la Cornu și alta în Eforie).
De asemenea, Victor Socaciu a avut venituri și din drepturile de autor, 16.900 de lei, pensia de 1.700 de lei și indemnizația de revoluționar de 35.000 de lei.
Concret, este vorba despre 16.900 de lei, 14.000 de lei și respectiv 35.000 de lei. Din activitatea de parlamentar, Victor Socaciu a declarat în urmă cu ceva timp că indemnizația i-a fost anulată, pe motiv că era considerată pensie specială (indemnizația respectivă valora în jur de 3.000 de lei).