Cine e omul din spatele cărții lui Florin Piersic? Are o legătură de familie cu solistul Constantin Enceanu

Unul dintre evenimentele anului trecut a fost lansarea cărții de amintiri, semnată de Florin Piersic, care a prins imediat la publicul cititor și dornic de povești. La scurt timp, Narcisa Suciu a lucrat cu el la un proiect interesant, la aceeași editură unde și Mihai Bendeac, alături de alte vedete, și-au lansat cărțile. Am vrut să aflăm cine se ascunde în spatele acestei edituri și am aflat că este vorba de Florin Enceanu, care a acordat un interviu în exclusivitate pentru Click!

Florin Piersic și Florin Enceanu care i-a lansat cartea la editura Bookzone
Florin Piersic și Florin Enceanu care i-a lansat cartea la editura Bookzone

Când îi auzi numele, te gândești că directorul editurii „Bookzone” este rudă cu celebrul interpret Constantin Enceanu. Și nu, nu ne-am înșelat, căci fac parte din aceeași familie, despre care ne-a povestit mai multe. În același timp, ne-a spus atât povestea lui de viață, cât și proiectele pe care le are pentru viitor, pentru că urmează noi cărți semnate de vedete.

Click!: Cine sunteți, domnule Florin Enceanu?

Florin Enceanu: Am 39 de ani și vin dintr-un domeniu care nu are nici cea mai mică legătură cu piața de carte, în special, ca editor. În trecut, am fost angajat, în primă fază, din postura de angajat necalificat, urcând apoi treaptă cu treaptă, până la cea mai înalta funcție din firmă, firmă care activeză în domeniul IT. Și am început tot ceea ce fac, acum, dintr-o pură întâmplare. Adică, nu există nicio legătură între diplomă mea, cea de inginer, experiență mea ca angajat și piața de carte

Cum ați început, de fapt?

În primul rând, mi-am dat demisia de la fostul job, pentru că simțeam că nu pot să îmi pun ideile în aplicare. A fost momentul în care ne-am strâns mâna, cât s-a putut de amical. Apoi, – am reluat activitatea firmei înființate încă din 2008-, și am diversificat serviciile de marketing direct „business to business". Am lucrat, din martie, 2015, până în iunie, doar pe servicii „business to business". Îmi amintesc că, primul meu proiect mai interesant, a fost pentru o societatea, care oferea acces la resurse științifice cercetătorilor din România. Deja, avea o legătură destul de importantă cu piață de carte. După episodul acesta, unul dintre pionierii în Psihologie din România m-a întrebat dacă mă pot ocupa de lansarea sa de carte. Cum permanent am fost atras de noi provocări, am acceptat imediat. Și, din fericire, rezultatele au fost mult peste așteptările sale și chiar peste ale mele. Și, datorită rezultatelor, am fost recomandat celui de-al doilea autor și tot așa. După lansarea și celui de-al treilea autor, mi-am dat seama că sunt mult mai atras de lansări de carte. Tot la fel, îi promovam și deja conturasem și serviciu de fulfilment, iar ei au spus: „Bun, suntem mulțumiți de serviciile pe care le oferi, dar avem piedici din partea editurilor cu care colaborăm. Nu putem gestiona tirajele de carte, mai mereu rămân fără stoc perioade lungi. Nu au transparență și nu primesc banii la timp. Vrem ca pe lângă serviciile de marketing din portofoliu să-ți înființezi și editură"! Iată că, așa, am reușit să îmi înființez editura, în 2016. Plecând de la servicii de marketing b2b, să ajung în mai puțin de un an să înființez editura și să-mi schimb total viziunea.

Mirela Retegan și Florin Enceanu la lansare de carte
Mirela Retegan și Florin Enceanu la lansare de carte

Ce legătură aveați cu cărțile înainte? Vă plăcea să citiți, să scrieți?

De scris, mi-a plăcut să scriu și mereu m-am simțit mult mai bine să scriu decât să vorbesc. De citit, da, îmi plăcea să citesc, însă ar fi o exagerare să spun că eram un cititor înrăit, în sensul că citeam undeva la 70-80 de cărți pe an. Nu mi se întâmpla lucrul ăsta.

În copilărie, citeați?

O aveam pe bunica mea, care mi-a citit foarte mult. Ai mei aveau un program destul de dificil și nu reușeam să îmi petrec timpul pe care mi l-aș fi dorit cu ei. Bunica era cea care îmi spunea povești, pe unele, probabil, le și inventa, pe loc. Cu ea am prins gustul cărților. Știu că, la momentul acela, era o serie de enciclopedii de genul „Știați că?". Erau informații utile, care mă atrăgeau foarte mult. Cu ele am început. După care, am citit o carte fascinanta, Micul Prinț, ulterior cărți din programa școlară, „Maitreyi" de Eliade. Mai târziu, „Ion” sau „Pădurea Spânzuraților", de Liviu Rebreanu, Sobieski, Baltagul etc.

Dar, acum, vă citiți toate cărțile?

Aș fi ipocrit să spun că da. Nu, nu reușesc să le citesc pe toate. Cred că, matematic, nu mi-ar permite timpul să le citesc pe toate. Însă, citesc destul de mult și prin natura funcției sunt obligat să citesc pentru a decide dacă publicăm un titlu sau nu.

Părinții în ce domeniu au lucrat sau lucrează?

Tatăl meu a fost șofer și mama gestionar, la magazinul „universal" al comunei. Vișina Nouă se numește localitatea. E în sud, chiar la Dunăre, la o aruncătură de băț de bulgari.

Să ne întoarcem la cărți. Ați spus că ați avut, la început, trei clienți, trei autori. Era un psiholog și restul vedete?

Constantin Enceanu și Florin Enceanu
Constantin Enceanu și Florin Enceanu

Nu știu daca erau neapărat vedete. Andrei Vulpescu era cel mai cunoscut dintre ei. În schimb, erau persoane care aveau comunități mari.

Și după ce ați făcut editura Bookzone, au început să apară cei care voiau să le publicați cărțile? În ultima vreme, am văzut că sunt multe vedete cărora le publicați cărțile.

Într-adevăr, portofoliul nostru de autori- persone publice, a crescut. Confuzia aici că publicam doar vedete este și pe fondul faptului că personalitățile au o vizibilitate mult mai mare față de restul autorilor și atunci sunt mult mai vizibili, dar asta și datorită în primului rând lor. Însă, sub nicio formă nu publicăm exclusiv vedete, publicam inclusiv traduceri, autori debutanți

Dar, prin ei, cumva, ați ieșit în față. Ați devenit mai cunoscuți.

Absolut. Și chiar vreau să menționez lucrul acesta. Noi am devenit cunoscuți, că editură, în momentul în care l-am lansat pe Mihai Bendeac.

Datorită ultimelor lansări, sunteți în top!

Am observat și eu și am fost plăcut surprins că am intrat în Top 10 Edituri, inclusiv din punct de vedere al publicului care a participat la Târgul de Carte Gaudeamus. La fel, am fost foarte încântat când, anul trecut, am primit, de la Registrul Comerțului, locul 2, la nivel național, ceea ce mi se pare foarte important. Ei ne-au ajutat foarte mult din acest punct de vedere, ba chiar pot să zic că Mihai Bendeac a fost un deschizător de drumuri pentru noi. Cred că a fost cel mai important vector de PR pe care noi l-am fi putut avea. Deși, poate, nu e OK pentru noi să spun lucrul acesta, a făcut-o și benevol, cumva. Nu i-am plătit pe cât ar fi meritat, pentru promovarea pe care ne-a făcut-o.

Ce planuri mai aveți pentru anul acesta?

Apropo de ce spuneai mai devreme, de vedete și ceilalți autori, în ce domeniu publicăm. Noi, chiar de când am semnat cu Mihai Bendeac, chiar în același an, am lansat și cartea care făcuse furori atât pe Netflix- deși cartea a fost lansată cu 20 de ani înainte de apariția filmului sau chiar mai mult-, „Gambitul Damei". O carte foarte apreciată și extraordinar de bine scrisă. O recomand pentru că, deși scenariul filmului este scris pornind de la carte, multe dintre întâmplari sunt relatate diferit in film, față de cum sunt redate în carte. Iar emoția și felul în care este construit întregul tablou este mult peste, în carte. Au mai fost și altele. „Addie LaRue", spre exemplu, o carte foarte premiată în afară. Pentru „Addie LaRue" au fost cumpărate drepturile de Gerard Butler, cu un milion de euro, pentru a fi ecranizată. O carte cu un scenariu original. În tot timpul, noi, cumva, am publicat cărți și din alte genuri. Atât ficțiune, ficțiune istorică, thriller sau fantasy, doar că, tot timpul, persoanele publice vor fi cele care vor avea parte de o vizibilitate superioară, în primul rând datorită lor. În medie, plătim undeva la două milioane de euro doar pentru promovare in mediul online, iar 80% din acest buget merge către persoanele publice, întrucât au mai mare priza la public.

Florin Piersic și Florin Enceanu au o ediție a cărții din piele
Florin Piersic și Florin Enceanu au o ediție a cărții din piele

Cum a mers cartea cu Florin Piersic?

Cartea lui Florin Piersic a mers foarte bine. Carte autobiografică și nu biografie, întrucât întreaga carte a fost scrisă chiar de maestru.

El spunea că este singura și unica carte pe care o va scoate, nu v-ați gândit să mai faceți o carte?

În momentul de față, este foarte hotărât. A spus că nu va mai scoate nicio altă carte. Peste tot a prezentat-o ca aceasta fiind prima și singura. La fel, îmi amintesc că s-a întâmplat și cu Mihai Bendeac, în momentul în care a lansat cartea. Văzând succesul de la lansarea primei sale cărti, am întrebat, normal, dacă nu își dorește să facem și un volum 2 sau o altă carte. La început, mi-a spus clar: „Nu! Nu voi mai scoate nicio altă carte". Dar, după un timp, a zis: „Da, bun, haide să ne vedem să îți prezint idea de bază a noului manuscris". Sper ca și în cazul lui Florin Piersic să se întâmple la fel.

Să înțeleg că urmează un „Mihai Bendeac 2"?

Este o informație pe care nu o am confirmată, doar a fost o discuție pe tema asta. Până când nu am confirmarea de la el...

Poate de aceea s-a și retras din televiziune, să scrie volumul 2.

Da, am făcut o campanie pe tema aceasta, în care am strâns scrisori din partea cititorilor cu subiectele care ar fi de interes pentru ei. Este ceva public și a anunțat chiar Mihai, public, aspectul acesta. Ce-i drept, doar comunității sale, însă știu că atunci când se angajează la ceva nu renunță până nu își duce munca la bun sfârșit.

Dacă tot vorbim de vedete, numele de familie este Enceanu. Ce legătură aveți cu Constantin Enceanu, cântărețul de muzică populară? Pe care, poate, îl convingeți să scrie o carte.

Este o legătură foarte strânsă. În momentul de față, pe lângă faptul că locuim vizavi - da, suntem rude - părinții mei au grijă de casa părintească, el locuind în Filiași. Suntem verișori, într-adevar, și ii sunt recunoscător că a făcut cunoscut, numele nostru, la nivel național și nu oricum, ci printr-o atidudine ireproșabilă.

Suntem in mai, ce proiecte sigure veți avea anul acesta?

Sunt o serie de proiecte de interes. Pentru unele dintre ele o să vă pot da numele. În alte situații, tocmai acolo unde ne așteptăm să obținem un record de vânzări, și, pentru că, în trecut, a fost un interes foarte mare pentru autorii respectivi, am semnat clauze de confidențialitate. Să începem prin cea care a atras prin suma plătită pentru drepturile sale. E vorba de cartea lui Britney Spears. Cartea autobiografică a lui Britney Spears, iar pentru ea a fost licitată o sumă record de 15 milioane de euro pentru drepturile sale, pentru a-și spune povestea. Cartea va fi lansată, anul acesta.

Să nu spuneți că mergeți, acolo, să vă întâlniți cu ea!

Este posibil. Vă dați seama că, pentru mine, este foarte important să avem un proiect foarte bine pus la punct. Inclusiv din punct de vedere al promovării, al felului în care este gândit și se va realiza cartea. Și conceptul, și coperta, și titlul. Absolut tot. Ne dorim chiar să vină în România! A mai venit un autor foarte important, în România, nu știu dacă la Gaudeamus ați avut ocazia să vorbiți, cu o poveste aparte. Este vorba de Lidia Maksymowicz. Ea a scris cartea „Eu sunt 70072". Este supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz. Din punctul meu de vedere, merită menționată.

Dintre autorii români, despre cine ne puteți spune?

Dintre autorii români pe care i-am lansat recent ar fi Mihaela Bilic, cu o nouă carte a sa, despre nutriție. „Foamea sufletului”. Paul Olteanu urmează să lanseze o carte. Anul acesta, publicăm și autorul Shehan Karunatilaka, care a câștigat Booker Prize 2022. Probabil că știți, Booker Prize este al doilea ca importanță după Premiul Nobel. Profesorul Dumitru Constantin Dulcan a lansat, recent, împreună cu noi o carte. Mai sunt câteva nume foarte importante. Acolo, însă, nu s-au finalizat discuțiile și nu vă pot confirma în momentul acesta. Iar „cireașa de pe tort", din păcate, acolo, avem semnată o clauză de confidențialitate. Însă vă invit la Bookfest pentru a mai afla dintre noutățile noastre.

image

Un Dan Negru ar putea să apară, de exemplu? Că are povești destule.

Da. Și Dan Negru poate fi. Poate și Ilie Năstase si alte personalități cunoscute și foarte apreciate la nivel național, și poate în egala măsură, la nivel internațional. Mi-ar plăcea, cumva, ca valorile noastre, oamenii care au realizat, cu adevărat, să își scrie povestea pentru a fi repere pentru viitoarele generații. Luăm în calcul inclusiv cu Horațiu Mălăele să scriem o nouă carte, dar să fie acea carte despre Horațiu Mălăele, pentru că are de spus niște lucruri extraordinare și ar fi mult diferit și mai fain decât tot ce s-a publicat până în momentul de față. Ne-am propus să facem o serie de cîrți cu marile personalități pe care le-a avut sau le are Romania. Am început cu Florin Piersic. Dorim să continuăm cu Ilie Năstase, și mi-aș dori, de asemenea, să fie inclus aici și primul nostru cosmonaut, Dumitru Prunariu. Ideea aceasta este a lui Dan Negru, așadar lui ii revin meritele pentru acest proiect.

foto 1   Florin Piersic lansare carte cu sotia jpg

V-ați gândit și la personalități care nu mai sunt în viață, ca Marga Barbu, Vasilica Tastaman?

Nu ne-am gândit doar la un domeniu anume, ne dorim sa publicăm toate personalitățile marcante. Acest proiect este unul de suflet, prin care ne-am propus sa readucem în atenția adolescenților personalitățile marcante si nu reperele îndoielnice de azi, din social media, ci legendele si reușitele lor inspirative pentru publicul larg. Ne dorim sa nu lăsăm în urma noastră doar cifre impresionante, ci cărti de căpatâi pentru următoarele generații

Cum este omul Florin Enceanu după ce iese din birou? Mai pune mâna pe vreo carte?

Da, absolut. Aici este o discuție, într-adevăr. Am momente în care îmi doresc sa evadez din lumea cărților și lumea editorială în special, întrucât consumul este unul extraordinar. Însă, nu ai cum să te rupi de cărți, cărțile au un praf magic de la prima deschidere, pe care odată ce-l inhalezi, îți oferă o „dependență” de care nu vrei sa te mai vindeci. În plus, cărțile sunt parte din obiectivele noastre ca oameni, ca angajați în firmă. Fiecare coleg din grupul Bookzone, are ca target un număr de trei cărți pe care trebuie să le anunțe la începerea fiecărui trimestru și după care să facă un rezumat. Pentru că unele sunt cărți tehnice sau de dezvoltare personală și e important să poată să învețe și ceilalți colegi din ce a aflat nou colegul respectiv.

Mă întorc la întrebare, ce faceți într-o zi după ce plecați de la birou? Bănuiesc că petreceți timp cu familia și va place să...

Aici este o chestiune delicată pentru mine, pentru că am simțit că, în ultimii ani, nu am alocat familiei timpul pe care îl merită. Familia, pentru mine, este un mic colț de rai, unde mă destind, unde mă relaxez. De acolo îmi iau energia. Vreau să stau mai mult timp cu familia. Revenind la întrebarea ta, îmi place că, atât la birou, cât și în afara lui, să fiu cât mai onest și să-mi respect principiile și valorile, indiferent de situație. Îmi place să îmi iau timp, seara, să reflectez asupra evoluției din ziua respectivă și apoi să intru în povestea unei cărți, citind cel puțin 20-30 de minute înainte să adorm.

Ce familie frumoasă are Florin Enceanu!
Ce familie frumoasă are Florin Enceanu!

Ati avut, în copilărie, o bibliotecă, acasă, din care să va alegeți cărți? Ai o carte și un autor care ți-au rămas în suflet?

Mi-au rămas in minte doi autori Antoine de Saint-Exupéry și din programa școlară, Mircea Eliade. Micul prinț este cartea care m-a fascinat și pe care o recitesc cu mare plăcere și acum. Recitind-o, ca adult, mi-am dat seama că am citit o altă carte față de ce citisem în copilărie. Este extraordinar cum autorul acestei cărți reușește să ofere în aceleași rânduri, un conținut extraordinar pentru copii, dar si o lecție de înțelepciune adulților. De altfel, este singura carte, dintre cărțile libere de drepturi, pe care noi am publicat-o, lucrând cu atenție la ea pentru a păstra toate elementele din original.

Editura voastră are cărți și pentru copii?

Da. Avem și cărți pentru copii. Ba chiar a fost o serie extrem de apreciată, bestseller pentru această categorie, seria legată de bullying și o a doua despre emoțiile copiilor. Legat de familie, Narcisa Suciu a lansat jurnale dedicate părinților, extrem de apreciate.

Am vorbit despre familie, sunteți tată de fată sau de băiat?

Am și băiat și fată. Fetița are 9 ani, iar băiețelul 5 ani. Dacă este să privesc în urmă, copiii sunt cea mai importantă și frumoasă realizare personală.

    Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net