Cine este Andreea Bădală, designerul român care le îmbracă pe Britney Spears, Madonna, Lady Gaga sau Beyonce

Andreea Bădală este unul dintre cei mai cunoscuți designeri români, care a dat lovitura printre vedetele de la Hollywood. Creatoarea de modă se bucură de aprecierea celebrităţilor, iar creaţiile ei sunt purtate de mari staturi ale lumii, precum Britney Spears, Madonna, Lady Gaga sau Beyonce. A cunoscut succesul internațional pentru că a reușit să creeze un brand vestimentar care vorbește de libertate și curajul femeii de a trăi după propriile reguli.

Andreea Bădală, designerul român care le îmbracă pe vedetele de la Hollywood / Foto: Instagram
Andreea Bădală, designerul român care le îmbracă pe vedetele de la Hollywood / Foto: Instagram

Inspirate de aerul retro al anilor `50, colecțiile Andreei Bădală integrează în ținute corsete și portjartiere cu un mesaj puternic legat de libertatea femeii de a-și trăi viața după propriile reguli, iar printre vedetele care au în garderobă haine românești se numără Madona, Lady Gaga sau Beyonce. Hainele ei au fost descoperite de cei mai cunoscuți stiliști din lume, într-un boutique din Los Angeles. Unul dintre ei a sunat-o la trei ani de la lansarea brandului ca să-i ceară o ținută pentru Madonna.

„A fost un corset special pentru apariția ei la Grammy Awards”

„În 2014 am primit pentru prima oară o temă și un request pentru Madonna de la o stilistă cu care deja lucram de ceva vreme. A fost un corset special pentru apariția ei la Grammy Awards. A fost prima oară când a purtat...a fost prima oară când am făcut ceva pentru ea și de atunci am dezvoltat o întreagă relație, în sensul în care, nu știu, de fiecare dată când cerea ceva de la noi, mă gândeam - OK, cred că ei i-ar plăcea asta. Am trăit și am copilărit cu Madonna. 

Cultural vorbind m-a influențat. Tot ceea ce a purtat ea m-a influențat în brand și faptul că m-a influențat în brand și după aceea în inspirație, parte din inspirația mea a ajuns chiar la ea, mi s-a părut un parcurs fantastic, un cerc închis”, a spus Andreea Bădală, relatează ProTV.ro.

De asemenea, designerul român a creat ținute pentru artistă și pentru turneul ei din 2016, iar în garderoba Madonnei există cel puțin 20 de piese românești. Printre cele mai cunoscute celebrități care în prezent îi poartă creațiile se numără Lady Gaga, Beyonce, Katy Perry, Paris Hilton și Gigi Hadid. Ea recunoaște că nu i-a fost ușor și își privește succesul cu modestie.

„E un mix. Te gândești că poate nu meriți. Începi să ai, nu știu, sindromul impostorului. Li s-a părut că e mișto sau nu? Cum ar putea să-mi iasă bine și să și poarte, la câte opțiuni are? Și da, dacă stai să te gândești la câte opțiuni are, de ce a ales un brand din România, oare de ce?”, a mai adăugat ea.

A lucrat alături de Alexander McQueen

Prima colecție a prezentat-o la Paris în urmă cu 12 ani, unde a încercat să vorbească lumii despre libertate și curaj. „În 2012 țin minte că ne-a descoperit Condé Nast. Am avut trei pagini în Vogue UK și un fotograf celebru și nu ne venea să credem că se întâmplă asta într-un moment în care noi nu aveam shop online, adică n-a fost nimic aliniat și în general lucrurile în viață nu sunt aliniate tot timpul. De acolo a început cumva expunerea. Am început să vindem în magazine foarte bune, am început să vindem în Japonia (un magazin din Japonia deschis în New York).

Cumva, din nefericirea asta, într-un magazin din New York, în Manhattan, cineva ne-a scris: «Am vrea să comandăm 10 ținute pentru Britney, să relansăm Britney, să relansăm Britney, să relansăm Britney». Am crezut că e o glumă. Era 2012... Mi-a răspuns și mi-a zis: «Păi da, dar deja am folosit piesele voastre în noul videoclip al lui Beyonce». De atunci au început, de fapt, toate colaborările noastre cu cei mai mari stilisți ale vedetelor internaționale”.

Totodată, a lucrat alături de Alexander McQueen, unul dintre cei mai vizionari creatori de modă din lume, la ultimul său show, în 2010, dedicat liniei de bărbați. De câțiva ani, Andreea se împarte între România și Zurich, orașul în care locuiește împreună cu iubitul ei.

„Viteza asta din România pe mine mă fascinează”

„Asta mi se pare că e total special în România. Felul în care creștem într-o viteză atât de rapidă. Adică noi i-am prins pe bunicii noștri în case care nu aveau nimic pe jos. Aveau pământ. Asta se întâmpla acum doar câțiva zeci de ani. Și noi acum suntem la nivelul la care sunt alte popoare care au sute de ani în fața noastră, ca dezvoltare. Viteza asta din România pe mine mă fascinează. Îmi place foarte mult poziționarea femeii la noi și felul în care ea își găsește putere și vrea să devină din ce în ce mai mult”, a mai spus Andreea Bădală.

Creațiile designerului român Andreea Bădală nu vorbesc doar despre feminitate, ci sunt un manifest despre eliberarea femeii de mentalitatea unui trecut în care era lipsită de voce.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net