Cu ce se ocupă fiica Danei Săvuică și unde lucrează în prezent. A ales o meserie la care mama ei nu se aștepta: „Pentru mine a fost un șoc”
Julie Stanciu, fiica Danei Săvuică, a ales un drum profesional diferit de cel pe care mama sa îl anticipase. Deși vedeta își imagina că tânăra va urma o carieră artistică, datorită talentului său muzical, aceasta a fost atrasă de diplomație. În prezent, Julie lucrează la Ambasada României din Ungaria, unde ocupă funcția de secretar II și se află într-o misiune diplomatică de patru ani.

Dana Săvuică a vorbit despre parcursul profesional al fiicei sale în podcastul „Gând la Gând cu Teo”, moderat de Teo Trandafir. Fosta prezentatoare TV a povestit că decizia lui Julie a luat-o prin surprindere, mai ales că își dorea să o vadă pe scenă, însă tânăra a preferat să urmeze tradiția familiei și să îmbrățișeze cariera bunicului său.
Julie Stanciu, fiica Danei Săvuică, a ales diplomația în locul unei cariere artistice
Deși avea calități vocale și ar fi putut urma un drum în muzică, Julie nu a fost atrasă de lumea spectacolului. Dana Săvuică și-ar fi dorit ca fiica sa să valorifice talentul artistic, însă planurile tinerei erau cu totul altele.
Vedeta a mărturisit că momentul în care a aflat ce profesie își dorește Julie a fost unul neașteptat.
„Știi că am venit cu Julie la tine și are o voce extraordinară, că am vrut să fie artistă, să cânte. Pentru mine a fost un șoc, pentru că fata mea a venit la mine și m-a zis că ea își dorește foarte mult să devină diplomat ca bunicul”, a povestit Dana Săvuică în podcastul „Gând la Gând cu Teo”, realizat de Teo Trandafir.
Se pare că exemplul bunicului a avut o influență importantă asupra alegerii sale. Tatăl Danei Săvuică a fost ambasador, iar Julie a decis să continue această tradiție a familiei, construindu-și propria carieră în domeniul relațiilor diplomatice.
Ce studii are Julie Stanciu și de ce s-a întors din Anglia
Pentru a-și îndeplini obiectivul profesional, fiica Danei Săvuică a urmat Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București. În timpul studiilor, a obținut și o bursă în Anglia, unde a petrecut un an.
Experiența din străinătate nu a convins-o însă să își continue studiile acolo. Julie a preferat să revină în România, considerând că sistemul universitar de aici îi oferea un nivel de pregătire mai potrivit.
Dana Săvuică a povestit inclusiv cum a reacționat fiica sa după perioada petrecută în Marea Britanie.
„A făcut Facultatea de Științe Politice la Universitate, a primit bursă în Anglia, a stat un an de zile, a venit înapoi și a zis: «Boring. Vorbeam numai cu profesorul, studenții erau niște idioți. Noi facem mai multă carte și la un alt nivel în România. Eu stau aici». Și pe urmă ea și-a dat tot felul de examene”, a relatat vedeta.
După absolvirea facultății, Julie a susținut mai multe examene necesare pentru a intra în domeniul diplomatic. Înainte de a obține actualul post, a avut experiențe profesionale în companii multinaționale și a lucrat pentru o perioadă la Ministerul Mediului.
Unde lucrează fiica Danei Săvuică. Julie Stanciu se află într-o misiune diplomatică la Budapesta
În prezent, Julie Stanciu lucrează la Ambasada României din Ungaria, unde ocupă funcția de secretar II. Tânăra se află la Budapesta pentru o misiune diplomatică ce se desfășoară pe o perioadă de patru ani.
Distanța nu a împiedicat-o pe Dana Săvuică să rămână aproape de fiica sa. Vedeta merge periodic în capitala Ungariei și a povestit că s-a obișnuit cu drumurile pentru a o vizita.
„Și acum este diplomat și e în misiune diplomatică în Budapesta. Face naveta ca să zic așa. Trebuie să își ducă misiunea la bun sfârșit, sunt 4 ani de zile și pe urmă... Eu sunt pregătită (n.r. să devin bunică), e ok”, a mai precizat Dana Săvuică în discuția cu Teo Trandafir.
Dana Săvuică, despre discreția fiicei sale: „Mentorul ei este tatăl meu”
Chiar dacă Julie a fost atrasă și de alte domenii, inclusiv de lumea modei, diplomația a rămas alegerea care i-a definit parcursul profesional.
Dana Săvuică a explicat că tatăl său a reprezentat un model important pentru nepoata lui și că aceasta preferă să își țină viața profesională departe de atenția publicului.
„Nu și-a dorit să intre în lumea aceasta (…) Mentorul ei este tatăl meu. Ea a intrat pe calea diplomației, deci de aia e un subiect tabu, n-are legătură cu lucrurile astea neserioase pe care le facem noi aici. Glumesc. Dar ea intrând în zona aceea, m-a rugat să fiu discretă, mi-a zis: «Mami, nu mai vorbi despre mine, nu mai zice una, alta»”, spunea Dana Săvuică pentru Revista VIVA!.
Legătura familiei cu diplomația este una veche. Tatăl vedetei a fost ambasador, iar Dana Săvuică și-a petrecut o parte importantă din copilărie în străinătate, în timpul misiunilor diplomatice ale părinților săi.
Vedeta a povestit în trecut că a locuit aproape cinci ani în Sri Lanka și aproximativ doi ani în Indonezia, experiențe care i-au oferit ocazia să descopere culturi și locuri diferite.
„Copilăria mea a fost extraordinară din anumite puncte de vedere. Am fost plecată cu părinții mei în diferite misiuni diplomatice. Am trăit în Asia, vremea era superbă, cu soare, palmieri, plajă, nisip fin, oceanul Indian. Am locuit aproape cinci ani în Sri Lanka şi am stat vreo doi ani în Indonezia”, spunea Dana Săvuică, conform Adevărul.
Astfel, deși mama sa a avut o carieră în televiziune și modeling, Julie Stanciu a ales să își construiască un viitor în diplomație, urmând exemplul bunicului și preferând o profesie care presupune discreție și responsabilitate.



































