Radu Vâlcan, „obsedat” de casa de la Șușani! Adela Popescu: „Știe tot ce se întâmplă, vede orice mișcare”
Casa de la țară din Șușani a Adelei Popescu şi a lui Radu Vâlcan este o oază de liniște și de relaxare pentru întreaga lor familie. Acolo, cei doi soți, împreună cu cei trei băieți ai lor, găsesc confortul și liniștea de care au nevoie. Casa este situată chiar în satul în care a crescut Adela Popescu. Anul acesta, familia a stat o lună în vacanță acolo. Radu va demara în curând şi lucrările la piscină.
Casa Adelei Popescu şi a lui Radu Vâlcan din Șușani a fost finalizată anul trecut. Cei doi soți au mai adus între timp unele îmbunătățiri care să le ușureze viața.
Ei și cei trei băieți ai lor sunt de-a dreptul fascinați de acea zonă de la țară, ei locuind foarte aproape de părinții Adelei. Vara aceasta, familia a stat o lună acolo!
Casa este dotată cu trei dormitoare, un living spațios și o terasă mare, unde aceştia petrec timp valoros în sânul familiei.
Radu Vâlcan își dorește foarte tare să se stabilească definitiv acolo la bătrânețe. Deocamdată, cât nu este acolo, el este cel care monitorizează locuința de pe telefon.
„Știu că Radu și-ar dori foarte tare ca, la bătrânețe, să se mute acolo definitiv. El e obsedat pur și simplu de Șușani! Îl vezi prin casă cu telecomanda în mână, căci a ajuns să verifice non stop roboții care taie iarba. Îi programează pe telefon. El monitorizează toată casa pe telefon! Cât nu suntem acolo, el știe tot ce se întâmplă, vede orice mișcare.
Nu stă cineva acolo care să păzească efectiv casa și nici nu e nevoie că e mai sus de casa părinților mei. Adică e în aceeași curte, doar situată pe deal. Casa părinților mei e la bază, la drumul principal, iar casa noastră e pe deal, în continuarea curții.
Oricum, la cât de mult își dorește el, cred că înainte de bătrânețe ne retragem acolo, nu de alta, dar mai nou verile numai pe acolo stăm. Anul acesta, a fost a doua vară în care noi am stat numai pe la Șușani. Am fost doar vreo patru zile la Mykonos și vreo două la mare la noi. În rest, am stat non-stop acolo”, a spus Adela Popescu, pentru Click!
„Vrea să facă și piscină”
„Nu există cât de mult îi place lui acolo, se regăsește el în spațiul ăla. El e un tip mai introvertit. Chiar mă gândeam că el acum e pe valul ăsta mare și ar putea să meargă în locuri exotice, iar el pleacă la Șușani. Într-un fel e foarte tare că a ajuns în punctul acesta.
A fost dorința mea să facem casa acolo, am știut exact ce am vrut și mi-am atins și scopul. Mi-am dorit ca verile copiii să le petreacă mai mult la țară la Șușani, acum cât sunt încă mici. Când vor fi mari, nu vor mai avea aceeași nevoie. Noi puteam să stăm la părinții mei câte o lună, dar nu aveam confortul necesar, în sensul că suntem mulți. Suntem cinci, cât să stăm şi în casa lor?!
Acum Radu are tot felul de noi proiecte: trebuie să facă piscină, trebuie să planteze nu știu ce. Avem numai probleme de acest gen”, a mai declarat Adela Popescu, în exclusivitate pentru Click!


































