Cum s-a transformat Vica Blochina după intervențiile estetice. A ajuns din nou pe mâna medicului!

Vica Blochina a publicat recent mai multe imagini direct de pe „masa de operație” a medicului estetician, unde a împărtășit și cu urmăritorii săi care sunt procedurile la care apelează pentru a se menține tânără și în formă.

Cum s-a transformat Vica Blochina după intervențiile estetice Foto: Arhivă
Cum s-a transformat Vica Blochina după intervențiile estetice Foto: Arhivă

Vica Blochina, în vârstă de 46 de ani, apelează, ca multe alte doamne și domnișoare, la trucurile de înfrumusețare, care au devenit un „must have” parcă, în ultima perioadă.

Vica Blochina merge periodic la medicul estetician

Intervențiile estetice sunt la ordinea zilei, fie că vorbim de cele intruzive sau nu, iar reprezentantele sexului frumos i-au „corupt” și pe domni când vine vorba de anumite proceduri.

Apropiindu-se de schimbarea prefixului, Vica vrea să se asigure, în prezent, că își păstrăzează trăsăturile feței cât mai tinere, astfel că nu se teme să calce pragul esteticianului. Mai mult decât atât, aceasta împărtășește și cu urmăritorii săi transformările de care are parte, dându-le un exemplu celor care nu recunosc în niciun chip că au apelat, de-a lungul timpului, la bisturiu sau la diverse intervenții mai ușoare.

Cum s-a transformat Vica Blochina după intervențiile estetice

Întinsă pe masa medicului, Vica Blochina le-a arătat internauților cum se răsfață, bucurându-se de un tratament cu botox, menit să o scape de riduri și să îi uniformizeze chipul. Fără pic de reținere, aceasta s-a filmat chiar în timpul procedurii, atunci când medicul îi injecta substanța în mai multe zone ale feței. 

Citește și: Vica Blochina, acuzații dureroase: «Nu am avut ce mânca atunci când eram gravidă. Piți nu m-a ajutat»

Nu e neobișnuit pentru fosta concurentă de la „Ferma Vedetelor” să recurgă la astfel de tratamente, fiind extrem de transparentă cu intevențiile sale. În timp, acestea i-au schimbat fizionomia, noi neputând să se pronunțăm dacă în bine sau în rău.

Vica Blochina, transformată de intervențiile estetice Foto: Captură Video
Vica Blochina, transformată de intervențiile estetice Foto: Captură Video

Ce intervenții și operații estetice are Vica Blochina

Cert este că Vica are, printre altele, injecții cu botox, injecții cu acid hialuronic, acid hialuronic în buze, o rinoplastie (operație estetică la nivelul nasului) și o augumentare mamară. Din când în când, aceasta merge la „întreținere”, făcând periodic injecții cu substanețele respective pentru a-și menține chipul exact așa cum și-l dorește.

Vica Blochina are un copil cu Victor Pițurcă

Vica Blochina, originară din Lituania, a devenit cunoscută publicului larg în urma relației controversate cu Victor Pițurcă, cei doi având împreună și un fiu, pe Edan. Aceștia au avut o relație extraconjugală care a durat 16 ani, însă faptul că Pițurcă era în continuare căsătorit a atras, până la urmă, certurile în cuplul lor. 

Ulterior, foștii parteneri au generat un întreg scandal, după ce Vica l-a acuzat pe „Piți” că nu doreşte să recunoască copilul lor, ajungând și în judecată. În prezent, cei doi ar fi reluat legăturile, iar fostul fotbalist petrece tot mai mult timp cu fiul lui, care chiar s-a mutat în casa lui Piţurcă.

Noi n-am vorbit foarte mulți ani. Noi acum am început să vorbim. Noi ani de zile n-am vorbit deloc. Copilul a crescut și a plecat la tatăl lui. De abia acum am realizat că băiatul meu e mare.”, a dezvăluit recent Vica, în cadrul emisiunii „În Oglindă”.

Citește și: Fiul Vicăi Blochina, Edan, s-a mutat definitiv în casa lui Victor Pițurcă

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
image
image
image
image
image
banner saveta bogdan png
banner alex dobrescu png
banner oana moșneagu vlad gherman png
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net