Cum se simte Cătălin Botezatu la o săptămână după ce și-a pus un nou stent la inimă: „Asta este viața mea..."
Miercurea trecută, pe 12 iulie, Cătălin Botezatu (56 de ani) se afla pe masa de operație a spitalului din Turcia, acolo unde merge mereu la control și unde medicii se ocupă de starea lui de sănătate.
Botezatu, luat prin surprindere de noua operație
A fost ceva neașteptat, celebrul designer fiind luat prin surprindere de faptul că trebuie să își pună un nou stent la inimă. Dar pentru că sănătatea primează, Botezatu a luat astfel cea mai bună decizie și s-a operat. A învins cancerul în 2019, dar inima îi mai dă încă bătăi de cap în urma stresului și a oboselii acumulate în ultima perioadă. Analizele oncologice au fost bune în urma tuturor controalelor medicale, însă medicul său în care are încredere totală, Alp Burak, i-a recomandat să recurgă la montarea unui nou stent la inimă, al șaselea la număr.
La doar o săptămână de la operație, Botezatu este acasă, în București și este extrem de sprinten. Designerul a trecut pe la birou, pe la atelierul său și deja aranjează și gândește noile sale colecții și prezentări de modă din țară și din străinătate, așadar, nu se lasă cu una cu două.
„Majoritatea analizelor au ieșit bine, eu sunt foarte precaut, merg la control. De la o vârstă nu mai e chiar așa... Trebuia să văd în Turcia și ce se întâmplă legat de celelalte 5 operații de cancer. Totul e ok, dar a trebui să îmi pună acest stent.
A fost o decizie pe care am luat-o pe loc. Nu a trecut nici măcar o săptămână, sunt bine merci, am început treaba, lucrul la colecție, pregătesc colecția pentru New York, dar mai avem două evenimente super tari acum, pe 26 și 27 iulie, o să mergem și la Paris. Viața merge înainte!
Nu vrei să știi ce program am! Asta este viața mea! Îmi fac treaba, totul merge înainte. Am multe proiecte care îmi dau satisfacție și energie. Cred că asta mă ține în priză. Dacă ești optimist și puternic nu are de ce să îți fie frică", spune Botezatu care este de-a dreptul de neoprit.
Nu poate să stea locului fiind o fire extrem de activă
Cătălin Botezatu gândește pozitiv și este încrezător că totul o să fie bine.
„Au fost stenturi, iarăși stenturi, 5 operații de cancer, și așa mai departe, le-am privit ca atare, Dumnezeu mi-a dat să văd cât pot să duc. Sunt foarte puternic și încrezător în mine", a mai spus Cătălin Botezatu.