S-a operat singur pe creier și spune că își poate controla visele: „Mă bucur că am supraviețuit”

Ultima actualizare:

Caz șocant! Michael Raduga (40 de ani), un cercetător rus fără nici o calificare în neurochirurgie, și-ar fi făcut o operație pe creier, chiar în sufrageria sa. El ar fi pierdut mai mult de un litru de sânge în timp ce și-a implantat un electrod, care într-o zi ar putea avea potențialul de a controla visele lucide.

Michael Raduga, fotografiat după operația pe creier pe care și-a făcut-o singur
Michael Raduga a pierdut 1 l de sânge în timpul intervenției (Foto: Twitter)

Raduga nu este medic, dar este fondatorul Phase Research Center și al unei organizații care pretinde că oferă îndrumări pentru începători, cu privire la modul în care cineva poate experimenta paralizia în somn, experiențele în afara corpului și „proiecția astrală”.

Bărbatul are un cult în Rusia și mulți dintre adepții săi l-au lăudat pentru curajul său de a depăși granițele medicinei pentru a-și atinge obiectivele, dar neurochirurgii l-au avertizat că a călcat pe un teren extrem de periculos.

El ar fi efectuat operație pe creier în casa lui din Kazahstan și a recunoscut că, după 30 de minute, a fost cât pe ce să se lase păgubaș, pentru că pierduse deja extrem de mult sânge și îi era teamă că va leșina, relatează Oddity Central. Totuși, bărbatul ar fi reușit să finalizeze operația, a făcut un duș și a lucrat aproximativ 10 ore consecutiv fără probleme, imediat după intervenție.

Michael Raduga și-a scos implantul la spital

Excentricul om de știință nu a dezvăluit nimănui planul său de a se opera singur. În schimb, s-a pregătit urmărind ore întregi de filmări cu operații pe creier, pe YouTube, și experimentând pe câteva oi.

El a reușit să-și implanteze un electrod de platină și siliciu în creierul său, despre care susține că poate declanșa anumite acțiuni în vise. Raduga și-a scos implantul într-un spital, după aproximativ cinci săptămâni, dar conform canalului Phase Research Center Telegram, el caută deja persoane dispuse să experimenteze operația prin care a trecut el.

În timp ce Michael Raduga nu a raportat încă efecte secundare ale procedurii, experții în neurochirurgie sugerează că el ar putea fi, de asemenea, expus riscului de epilepsie pe termen lung, dacă a reușit să își facă cicatrici în cortexul creierului său.

„Mă bucur că am supraviețuit, dar eram gata să mor. Pentru mulți oameni, va fi un fel de divertisment. Imaginați-vă o persoană paralizată care nu poate experimenta nimic în această viață. Cu acest implant am găsit o modalitate de a o ajuta să intre într-un vis lucid în care totul este posibil. Poate face sex, poate mânca, poate face ceva interesant”, a spus Raduga într-un interviu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net