Cum se simte Dinu Maxer după operația de blefaroplastie! „Suntem siguri că îl vom întineri cu 10 ani!”
Ce cadou mai frumos putea să-i facă Deea Maxer (32 ani) soțului său, Dinu Maxer la împlinirea celor 49 de ani pe care îi va sărbători în luna noiembrie, decât o vizită la medic! Și nu orice fel de medic, ci unul estetician!
Motivul pare să fi fost unul întemeiat! Între Deea și Dinu Maxer este o diferența de vârstă de 16 ani, iar mai tânăra lui soție și-a dorit un soț la fel de tânăr și arătos, așa că l-a luat de mână și l-a dus la fostul ei coleg de facultate, actual doctor estetician, pentru a-i face o blefaroplastie. Totul a decurs conform planului, iar acum Dinu Maxer se simte „ca nou”!
„Dinu a avut intervenția de blefaroplastie miercuri, este practic în a cincea zi de după intervenția estetică, a fost vorba despre îndepărtarea excesului de piele de pe pleoapa superioară dar și a pungilor de grăsime și a cearcănelor din zona de sub ochi. Se simte mult mai bine acum, recuperarea nu a fost cea mai ușoară pentru că au fost două intervenții într-una.
Încă are firele care vor fi scoase după 8 zile, deci mai are de așteptat câteva zile. Între timp a avut loc primul consult, i-au fost schimbate pansamentele și acum se simte mult mai bine!
În primele 24 de ore nu a putut deschide ochii și venirea acasă, faptul că eu l-am adus cu mașînă, eu am condus, ne-a îngreunat puțin situația însă el își asumă toate acest lucruri și trecerea ca și experiență… Își asumă experiența pentru că rezultatul va fi unul mult dorit și anume iluminarea zonei ochilor și intinerirea privirii”, ne-a povestit Deea Maxer pentru Click!
De altfel, pentru că nu poate sta locului și și-a dorit să îi ia cumva „cu mâna”, cum se zice, durerile soțului său, Deea Maxer i-a mai pregătit mici picanterii lui Dinu, chiar în prag de Halloween, așa că l-a scos în club.
Soția l-a scos în clup pe Dinu Maxer, de Halloween! „Chiar domnul doctor ne-a însoțit”
„Ca să se simtă mai bine și să îl scot din monotonia statului pe canapea și a recuperării, l-am dus în club, la petrecerea de Halloween. Am ieșit în club, în Centrul Vechi, împreună cu gașca de prieteni, și ca să fim siguri că este totul sub control, chiar domnul doctor ne-a însoțit la o seară între prieteni, așadar Dinu a fost pe mâini bune, chiar și ieșind în oraș. Noi ne-am tot amuzat!
Oricum nu avea ce să se întâmple, nu are restricții de a sta în casă însă atenție pentru cei ce doresc să își facă această intervenție, nu au voie să stea în fum, trebuie să stea totuși într-o zonă aerisită și să poarte ochelari.
Așa că Dinu la petrecerea de Halloween a purtat un costum specific petrecerii, și-a pus și o pereche de ochelari pentru a masca zona ochilor, să fie ok estetic, să nu vadă oamenii că este pansat la ochi și să se ferească de fum. Pot să spun că în a cincea zi de operație a ieșit în club și acum suntem și la spectacol, la Videle (duminică), unde avem un festival de toamnă pe care îl prezentăm.
Spectacolul era luat doar de Dinu dar pentru că este în perioada de recuperare eu îl însoțesc ca să îi țin locul la prezentare pe scenă! Suntem cu copiii, îmbinăm utilul cu plăcutul, am venit la spectacol cu ei, îl însoțim pe tati, așteptăm rezultatul final al intervenției!
Și sunt sigură că operația în sine și următoarele injectări cu acid hialuronic și cu botox pe care le va avea, în zona frunții, la ridurile de pe frunte, în zona din jurul gurii, se numesc riduri nazolabiale, domnul doctor i-a creat un plan de tratament personalizat, aș aca suntem siguri că îl vom întineri ca și imagine estetico-facială, cu 10 ani!”, a mai povestit încântată de procedurile pe care a acceptat să le facă soțul ei, Deea Maxer.
Dinu Maxer: „Am jenă în a privi mult timp”
Și Dinu Maxer a precizat că se simte bine și că abia așteaptă să scape de pansamente pentru a putea observa așa cum trebuie rezultatul final al intervenției estetice!
„Eu mă simt bine, durerile sunt mici, am jenă în a privi mult timp, este oarecum deranjantă și faptul că nu poți să ridici privirea decât ridicând capul dar după schimbarea pansamentelor totul a decurs mult mai bine.
Asta se întâmpla vineri seara! Iar în ceea ce privește impactul vizual pentru pansamentele din jurul ochilor am dat-o pe glumă și am zis că a venit perfect acum deoarece este momentul Halloween și am zis că m-am machiat deja de Halloween.
Copiii au înțeles cumva joaca asta, nu s-au speriat. Asocierea cu Halloweenul a fost una fericită!”, a specificat Maxer pentru Click!