Este anul schimbărilor pentru artista Mira: „Îmi era teamă să experimentez unele lucruri” . Ce cadou impresionant și-a făcut
2024 este anul Mirei! Cântăreața și-a propus să călătorească mai mult, să experiementeze mai mult și să scoată mai des femeia din ea.
Așa că s-a pus pe treabă! În luna martie artista și-a îndeplinit un vis mai vechi și și-a făcut un cadou la care speră de ceva timp: o mașină pentru concerte, frumoasă și încăpătoare, de culoare neagră cu interior portocaliu, în care va putea dormi și ea atunci când se va afla pe drumuri, între concerte.
Mira consideră această mașină, atât un cadou de ziua ei, cât și pentru Crăciun. Artista vrea să devină din ce în ce mai curajoasă și a început să experimenteze din plin lucruri pe care nu a apucat să le facă până acum. Pentru că arată ca în reviste și are un corp de invidiat, Mira se expune în ținute cât mai sexy, menite să o pună în evidență și să îi arate latura feminină. Artista realizează tot felul de shooting-uri îndrăznețe de care se bucură și fanii ei.
„Asta este cadoul meu de Crăciun, făcut de ziua mea. Eu încap aici, aproape. În sfârșit, am și eu pat. Pentru asta am muncit!", s-a bucurat Mira, ca un copil, din duba ei nouă de concerte, după ce a testat-o.
Între timp, Mira a dobândit și mult curaj! Așa că îl va pune în aplicare.
„Anul acesta o să scot femeia din mine mai des...Anul acesta este pentru mine clar anul schimbărilor. În sfârșit simt că sunt stăpână pe deciziile pe care le iau și cred că pot spune că am reușit să ating pragul a ceva ce se vrea „maturitate", deși mie îmi place să îi zic „cunoaștere de sine". Am simțit nevoia de a scrie asta, fiindcă cu un an în urmă, poate că îmi era teamă să experimentez unele lucruri și să le fac publice și știu că pot părea banale pentru mulți, dar pentru mine însemnau mult. Astăzi am curaj, curaj tradus prin "fă ce simți că te definește", povestește Mira.
Mira este o artistă foarte iubită iar piesele ei fac milioane de vizualizări pe youtube. Anul acesta frumoasa și talentata brunetă își dorește să lanseze și multe piese în limba engleză.