Fiica cea mică a lui Victor Socaciu, Ana-Maria, a dezvăluit cel mai mare regret

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Fiica cea mică a lui Victor Socaciu, Ana-Maria, nu își revine nici acum după decesul celebrului său tată. Răpus de problemele de sănătate, la finalul anului trecut, acesta a lăsat în urmă o familie îndoliată care nu reușește să își aline dorul de el.

Ana-Maria, alături de tatăl ei, regretatul Victor Socaciu. Foto: Facebook
Ana-Maria, alături de tatăl ei, regretatul Victor Socaciu. Foto: Facebook

Destul de rezervată în declarații, fiica regretatului Victor Socaciu și-a deschis sufletul și ne-a mărturisit în exclusivitate prin ce stări trece în momentul de față, dar și care sunt regretele sale atunci când vine vorba de tatăl său.

Vezi și: Ce spune Marina Almășan despre celelalte trei soții ale lui Victor Socaciu

Sunt conștientă că nu am de ales, nu am cum să îi mai dau viață. Acceptarea că nu mai este printre noi îmi face tot dorul de el mai ușor! Moartea este ceva cu care ar trebui să fim obișnuiți de mici și expuși la acest eveniment cât mai mult pentru a realiza cât de natural este, dar chiar și așa, despărțirea finală nu se compară cu nicio altă despărțire, iar asta ar trebui să ne ajute să apreciem mai mult că îi avem în viață pe cei dragi! Regret că nu am fost la mai multe spectacole și turnee prin țară cu tata și regret că nu am cântat cu el!”, a spus Ana-Maria Socaciu, pentru Click!.

De asemenea, fiica cea mică a lui Victor Socaciu ne-a mai spus și ce lucruri bune a învățat-o tatăl său: „Cea mai bună lecție oferită de tata a fost despre iubire! Eu chiar știu ce este iubirea datorită lui, iubesc ca el, respir iubire. Noi doi respirăm prin inimă, niciodată prin plămâni!”.

Victor Socaciu, trei săptămâni în spital din cauza noului coronavirus

Artistul s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate, anul trecut. Artistul a fost internat trei săptămâni în spital în luna aprilie, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Plămânii solistului de muzică folk au fost afectați în proporție de 50 la sută și artistul nu mai putea respira fără oxigen.

Citește și: Marina Almășan, adevărul nespus despre moartea lui Victor Socaciu: «Fiul meu a aflat direct că tatăl lui a murit!»

Cu doar câteva zile înainte de a fi testat pozitiv, artistul organizase, la Breaza, festivalul „Om Bun”, care are loc în fiecare an, din 1991. Organizatorii au ținut cont de regulile impuse de autorități, iar evenimentul s-a desfășurat în mare parte în mediul online. Cu toate acestea, în sală s-au aflat aproximativ 30 de persoane, care au purtat, însă, măști de protecție.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
irina loghin colaj facebook jpg
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net