Gabriela Prisăcariu a înnebunit toți bărbații! Imaginea cu care soția lui Dani Oțil a rupt internetul
Gabriela Prisăcariu a înnebunit toți bărbații! Frumoasa soție a lui Dani Oțil s-a pozat ăn ipostaze fierbinți la doar două săptămâni după căsătorie! Imaginile cu soția prezentatorului au rupt internetul!
Gabriela și Dani, lună de miere în Grecia
La două săptămâni după ce Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil a făcut o nuntă mare ca în povești, cei doi îndrăgostiți au decis să plece și în luna de miere. Se pare că a fost o perioadă foarte plină pentru familia celor doi. După cum știm în data de 31 iulie, cei doi și-au unit destinele și în fața lui Dumnezeu și au avut parte de o petrecere mare și superbă, unde au fost prezenți numai invitați de soi. Acum, aceștia profită de vară și își petrec din plin luna de miere. De curând Dani și Gabriela au fost împreună cu micuțul lor în vacanță, fiin dprimul zbor al acestuia, însă recent cei doi au hotărât să petreacă și singuri o vacanță de vis.
Numai că socoteală din târg nu se potrivește cu cea de acasă. Îndrăgostiții abia au ajuns în Grecia într-o locație de vis, însă Gabriela a mărturisit pe InstaStory că tot ce a putut să facă de când au ajuns a fost doar să doarmă. Se pare că oboseala din ultimul timp și agitația și-au spus cuvântul, iar frumoasa mamică a decis să profite din plin de acest timp pentru a-și recăpăta puterile. Aceasta a mărturisit că în alte dăți era foarte dornică să meargă și să vizitele locațiile în care ajungea cu soțul ei, dar acum lucrurile sunt mai diferite și tot ce vrea este să se relaxeze.
Gariela Prisăcariu a încis imaginația tuturor
Desigur, pe lângă somn frumoasa soție a prezentatorului a decis să se bucure de jacuzzi și piscină, acolo unde a decis să facă cele mai fierbinți fotografii. Gabriela are un trup bine sculptat pe care a decis să-l scoată în evidență printr-un costum de baie cu imprimeu de fluture.
Astfel, pielea bronzată și formele apetisante au fost bine puse în evidență de costumul care a lăsat să se vadă cât mai mult. Aceasta a decis să-și completeze costumul de baie sexy cu o pălărie cu pană, brățări, ochelari de soare și o geantă în care și-a ascuns produsele de makeup.
Imaginile postate pe Instagram au primit în scurt timp o mulțime de aprecieri de la fani. Aceștia au lăudat-o pe blondină pentru silueta sa zvletă, mărturisind că arată perfect. Tot ce mai putem spune este faptul că Dani Oțil este cu siguranță un norocos cu o soție atât de frumoasă.