Georgiana Lobonț e în culmea fericirii! Va deveni mamă pentru a treia oară. Cum a dat vestea familiei: „Eu și soțul meu simțim că este...”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Georgianei Lobonț (29 ani) îi merge din plin, pe toate planurile! Are o carieră muzicală în plină ascensiune, iar pe plan personal, ea și soțul ei, Rareș Ciciovan (32 ani), tocmai ce au anunțat, acum două zile, că vor deveni din nou părinți, îndrăgita artistă fiind însărcinată cu al treilea copil.

Amândoi sunt în culmea fericirii și abia așteaptă să afle exact cum evoluează sarcina și în câte săptămâni este viitoarea mămică.

Georgiana Lobonț are deja doi copii, un băiețel, pe Edi, care împlinește șase ani în luna decembrie, și pe Irina, fetița ei de 4 ani și 3 luni. Spera și totodată visa să mai aibă un al treilea copil, iar acum că se și întâmplă minunea, artista este în al nouălea cer!

Ne bucurăm foarte tare, ne-am dorit copilul ăsta! Edi și Irinuca, copiii noștri, sunt foarte fericiți! Ne spun că abia așteaptă să vină bebe! Rareș a glumit că poate fac gemeni, dar noi nu avem gemeni în familie, asta se moștenește prin genă…Sunt foarte fericită! Orice să fie, dar să fie sănătos! Și eu, și Rareș, soțul meu, simțim că este băiat! Dacă Dumnezeu gândește să facem gemeni, aia e, dar nu avem gemeni în familie, cântăreț să fie!”, ne-a mărturisit, cu zâmbetul pe buze, pentru Click!, Georgiana Lobonț.

Cum se simte artista de când a aflat că este însărcinată

Georgiana Lobonț are un program extrem de încărcat! Agenda sa este plină de evenimente și concerte, prin urmare, străbate țara în lung și în lat, împreună cu soțul ei, Rareș, care îi este totodată și manager. Întrebată de Click! cum se simte de când a aflat că este însărcinată, frumoasă artistă ne-a mărturisit că, în prezent, are o grijă în plus!

„Mă simt chiar foarte bine! Noaptea, de când am aflat că sunt însărcinată, mi-e foarte greu să dorm pe burtă! Mă gândesc că dorm pe bebeluș, așa că încerc să dorm mai mult într-o parte și mănânc mai multe fructe decât de obicei”, ne-a mai povestit, Georgiana Lobonț, care de câte ori lansează câte o piesă, ajunge direct în tranding, așa cum s-a întâmplat cu feat-ul pe care l-a făcut cu Vali Vijelie la piesa „Un milion de trandafiri” sau cu Jorge,  la duetul pentru „Soari”.

Mâine merge pentru prima dată la doctor 

Georgiana Lobonț a aflat că este însărcinată când era pe drum, între nunți, pentru că avea niște simptome și a decis să își facă un test de sarcină. Confirmarea oficială de la medic va veni însă abia mâine dimineață, pentru că are o programare în Constanța, artista aflându-se acum, la mare, într-o vacanță cu toată familia.

„Mâine dimineață mă duc la control. Mi-am făcut programare la Constanța și o să mergem mâine să văd în ce stare e bebelușul, câte săptămâni avem, cum se dezvoltă sarcina, ce medicamente trebuie să iau. De când am devenit eu mamă a două oară, s-a mai modernizat și s-au mai schimbat lucrurile…”, ne-a mai spus Georgiana Lobonț care, cel puțin deocamdată, se simte perfect la începutul celei de-a treia sarcini.

Cum a văzut că testul de sarcina are două liniuțe, și i s-a confirmat faptul că este din nou însărcinată, vedeta și-a sunat familia cu ochii în lacrimi. Cei doi copii erau la bunici și atunci când i-a sunat pe Facetime, emoționată fiind, artista le-a mărturisit:

„Trebuie să vă zic ceva! Trebuie să vă zic ceva la amândoi. O să mai avem un bebe, am un bebe în burtică. Așa ați zis, că vreți bebe. Cine are grijă de el? E aici, în burtică”, le-a arătat cântăreața celor doi copii ai săi, într-un video postat apoi pe  Instagram.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net