Interviu: Acasă la Ileana, Cătălin şi Sasha Badiu
Liniştea de la Breaza a fost ambianţa unei poveşti frumoase, pe care am împărţit-o cu cei trei într-o dimineaţă de weekend.
Familia Badiu ne-a primit în cel mai intim loc al vieţii lor. Cel în care se retrag în linişte când aglomeraţia e mai mare. Cel în care se înghesuie puţin să intre unul în sufletul celuilalt, cum mai încercăm uneori, dar de la prea multă gălăgie nu ne iese. E casa în care a copilărit Ileana în vacanţe. Au recondiţionat-o şi i-au redat viaţă. Ea conduce o mare agenţie de publicitate. Iar Cătălin Badiu conduce o mare agenţie de repus oameni în viaţă. Le operează inimile, ceea ce sigur, pare că a reuşit să facă şi în familie.
Suntem practic în casa vacanţelor copilăriei tale.
Ileana Până la 14 ani veneam aici cu părinţii mei, apoi a fost singurul loc în care aveam voie să vin şi singură. De pe la 15 ani am venit cu prietena mea, Ana, cu care, de altfel, sunt în continuare prietenă. Lucrăm împreună. Am crescut împreună şi e naşa lui Sasha.
Cum erai atunci şi nu mai eşti acum?
Eram răzvrătită. Eram în căutarea personalităţii mele. Eram în căutarea mea. Şi am avut o devenire mai anevoioasă. Chiar mai întârziată. Acum sunt foarte asumată cu ce sunt. Nu mai trebuie să demonstrez nimic. Ştiu exact cât pot şi cum pot.
Uitându-mă la succesul acesta, ce-ai avut tu în lupta cu viaţa?
Termenul acesta de succes e o chestiune care se demonstrează pe termen lung. La 40 de ani, în fine, 42 (râde), e greu să spui că cineva a avut succes sau n-a avut. Asta putem să contabilizăm la sfârşitul vieţii. Până la acest moment, parcursul a părut pozitiv. N-a fost mereu aşa. Toată devenirea aceasta a fost cu sacrificii.
Când ţi-a fost cel mai greu?
În adolescenţă, când nu eram împăcată cu mine, când nu ştiam cine sunt. Lucrul acesta i-a terminat psihic pe toţi cei din jur. Asumarea faptului că nu pot fi altfel decât pot eu să fiu a venit abia pe la 25 de ani.
Pare devreme.
Căutările acelea mi s-au părut lungi şi chinuitoare. În afara faptului că am avut o copilărie ocrotită de părinţii mei şi că mi s-au pus toate mijloacele la-ndemână ca să-mi exploatez firea foarte bine, în rest, nimic din ceea ce am obţinut n-a venit uşor. Pentru fiecare lucru am muncit mai mult ca alţii. Femeile nu avuseseră încă la vremea aceea ocazia de a fi luate în seamă. Atunci, cel mai greu a fost să demonstrez că nu sunt doar o fată drăguţă. După ce am reuşit să conving nişte companii că ar trebui să mă angajeze, fiecare lucru pe care-l făceam era chestionat.
