Iuliana Tudor, cu ochii în lacrimi! A lansat o carte despre mama ei: „A căzut pur și simplu din picioare”
Iuliana Tudor (46 de ani) și-a lansat joia trecută prima carte din cariera sa de om de televiziune, „Fericirea nu costă nimic”, în paginile căreia și-a clădit povestea vieții ei.
Publicată de Editura Univers, „Fericirea nu costă nimic” s-a născut la propunerea jurnalistului Răzvan Bucuroiu, care a realizat o serie de convorbiri cu autoarea și este o adevărată mărturie despre parcursul său profesional, dar și despre oamenii care i-au ghidat și influențat viața.
Vedeta a avut mari emoții în seară evenimentului pe care l-a organizat că la carte și în cele mai mici detalii și a fost cu ochii în lacrimi nu doar pentru că lângă ea au fost cele mai dragi ființe din viața ei, precum părinții ei, tatăl ei și mama sa care din cauza problemelor de sănătate este în scaunul cu rotile, fiul ei de 13 ani, Tudor, dar și soțul său, Răzvan, o imagine rară pentru cei care o îndrăgesc pe Iuliana Tudor, care și-a ținut mereu departe familia de ochii curioșilor.
Mihai Morar a prezentat evenimentul, Maestrul Gheorghe Zamfir a susținut un recital iar multe vedete și colegi cunoscuți de-ai Iulianei Tudor s-au numărat printre invitați, dând astfel o anumită greutate primei lansări de carte a vedetei. Andreea Esca, Andreea Marin, Pavel Bartoș, Virgil Ianțu, Amalia Enache, Simona Pătruleasa, Fuego, Cornelia și Lupu Rednic, Zoli Toth, Grigore Leșe, Elena Gheorghe, mentorul Iulianei Tudor, doamna Elise Stan, i-au fost alături acesteia.
Pe parcursul recitalului lui Gheorghe Zamfir, Iuliana Tudor nu s-a despărțit de părinții ei, având ochii plini de lacrimi pentru că momentul a fost unul emoționant.
„I-au descoperit o infecție puternică a coloanei”
În cartea sa, Iuliana Tudor a povestit cum a crescut alături de mama sa care a avut probleme de sănătate încă de când vedeta era mic copil. Cu părere de rău, prezentatoarea TV scoate la iveală trăirile ei de copilă, amintirile sale dar și faptul că a rătăcit singura poză cu mama ei stând în picioare și ținând-o de mână.
“La vârsta de 27 de ani, după o săptămână de dureri mari de spate, mama a căzut pur și simplu din picioare, în casă, și nu s-a mai putut ridica. A fost dusă de urgență la spital, unde i-au descoperit o infecție puternică a coloanei vertebrale, care îi paralizase picioarele. A fost operată și au urmat doi ani de recuperare. Pentru că era tânără și avea, altminteri, un organism puternic, mama a reușit să se recupereze parțial de pe urma paraliziei, reluându-și oarecum mobilitatea. Când a venit acasă, se deplasa cu ajutorul a două bastoane, iar pe distanțe mari, în căruciorul cu rotile. De atunci pentru mine aceasta a fost normalitatea în ceea ce o privește”, a povestit Iuliana Tudor despre încercările ei și durerea pe care a simțit-o pentru faptul că mama ei a fost chinuită de boală.
“O fotografie pierdută, un jurnal dispărut, o dragoste fără viitor”
Atunci când mama ei era la spital, de Iuliana Tudor aveau grijă bunicii dar și tatăl ei, care nu o scapă din ochi și era un adevărat stâlp al casei.
“Am stat la bunicii mei toată perioada în care mama s-a luptat să-și câștige dreptul la viață în continuare, că să-și poată crește copilul, să ducă până la capăt ce avea de făcut pe pământ, când ajungeam să locuiesc la Băicoi, tata mă lăsa uneori în grija bunicii Aurica, mama lui, sau cu Greta, sora mai mică a mamei.
Mama s-a întors de la spital când eu aveam vreo cinci ani. Mi-e foarte greu, dacă aș face vreun exercițiu de memorie, să spun care este prima mea amintire cu mama. Am căutat înăuntrul meu o amintire îndepărtată despre ea, încercând să mi-o imaginez în picioare lângă mine. Dar eu nu am această amintire. Există o singură poză pe care mi-o amintesc cu mama, stând în picioare, țînându-mă de mână. Dar fotografia asta s-a pierdut”, spune Iuliana Tudor în prima ei carte, „Fericirea nu costă nimic”, despre această perioadă nu tocmai fericită din viața ei dar care a călit-o și a pregătit-o oarecum pentru viață.
Iuliana Tudor a rămas cu amintirea vizitelor pe care i le făcea mamei sale la spital. Știe că a fost înconjurată de dragoste din partea familiei sale și ajutată să treacă cu bine peste aceste încercări ale vieții.
“Vizitele pe care i le făceam mamei la spital mi-au rămas în suflet că niște bucurii. Atunci, pentru mintea mea de copil, erau bucurii, acum nu le mai simt așa pentru că reușesc să mă pun în situația ei. Și ce mi se pare fantastic este că eu nu am simțit deloc acea povară, nedreptatea imensă a bolii care o lovise pe mama atât de tânără, cu atât de multă duritate. Nu am perceput-o niciodată pe mami, așa îi spuneam eu, că fiind un om bolnav. A avut și are și acum un psihic extrem de puternic și a știut să creeze o atmosferă firească în familie, astfel încât eu să cresc într-un mediu normal. Toți cei din familie, rudele la care am stat atunci, m-au înconjurat cu dragoste și le sunt recunoscătoare. Mama mea are o voință de fier și este o persoană înzestrată cu foarte multă delicatețe. După venirea ei de la spital, totul s-a petrecut într-o normalitate absolută. Și pentru asta trebuie să îi mulțumesc tatălui meu, care a avut grijă de ea tot restul vieții. Pentru mine, grijă permanentă, sacrificiul lui înseamnă iubire și mai presus de cuvinte și declarații – înseamnă acel “la bine și la rău” prin care sunt legați oamenii când se căsătoresc”, a mai povestit Iuliana Tudor în cartea sa, în capitolul dedicat ființei care i-a dat viață, mama ei.
