Oana Roman, super mândră de fiica ei! Ce a reușit Isabela, la numai 9 ani. VIDEO
Oana Roman are cu ce se mândri! Despre Isabela, fiica de doar 9 ani pe care o are cu fostul soț, Marius Elisei, știm că are mai multe pasiuni, cea mai recentă pare-se a fi schiatul. Cum s-a descurcat pe pârtia de schi, a arătat însăși mama sa.
Pe contul de Instagram al Oanei Roman, platforma unde postează zilnic activități din viața ei și a fiicei sale, și-a încântat fanii cu o filmare care o ilustrează pe Isabela pe pârtia de schi, practicând un nou sport.
Isabela își uimește mama pe zi ce trece
Isabela Roman a rămas în grija mamei sale, după ce ea și tatăl ei au divorțat. Oana este cea care se ocupă în totalitate de cea mică și investește în educația și dezvoltarea ei. Cea mai recentă reușită a Isabelei a fost aceea de a coborî de pe pârtia de schi fără să cadă și să se accidenteze.
Fiica Oanei Roman, incident neplăcut la întoarcerea din Laponia
În luna sărbătorilor, Oana Roman și-a luat fiica și împreună au mers în Laponia. În ciuda faptului că acolo au avut parte de o experiență unică, cele două au întâmpinat mici probleme la întoarcere. Isabela și-a pierdut telefonul mobil în aeroport, iar mama sa a cerut ajutorul fanilor pentru a-l putea recupera în vreun fel.
„Dragii mei, am nevoie de ajutorul vostru. Poate se întâmplă o minune. Isa și-a pierdut aseară telefonul în aeroport. Era foarte supărată și cărând bagajele singure, s-a pierdut pe undeva pe la terminalul sosiri…pe scări spre nivelul de joi sau sus.
Nu știu exact. Eu tot sun și nu răspunde, deci încă are baterie. Poate îl găsește sau l-a găsit cineva. Un telefon Samsung S21 plus cu husa transparentă. Pentru Isa ar fi important să-l găsească, deoarece contează pozele și filmările pe care le are el…Ar fi minune să îl recuperăm. Mulțumesc”, a povestit Oana Roman, pe Instagram.