Puya, complet schimbat după participarea la America Express. Ce s-a întâmplat în viața lui: „Am reușit o reabilitare”

#Exclusiv Click!

Artistul Dragoș Gărdescu, pe numele său de scenă Puya (43 ani) simte că s-a schimbat după experiențele trăite la America Express, acolo unde a făcut echipă bună cu soția sa, Melinda.

Cum a perceput această călătorie și cât accent pune pe familie Puya, se pare că artistul este foarte recunoscător pentru tot ceea ce trăiește și i se întâmplă.

Ce înseamnă familia pentru tine în acest moment în care ai ajuns acum?

Familia a însemnat și înseamnă extraordinar de mult, prin comparație cu o casă, înseamnă fundația, degeaba construiești pereți fără fundație bună că se năruie. Există familii care năruiesc pentru că nu au o temelie bună, sunt un pic speriat pentru că în jurul meu aud familii care se destramă și au ani mulți împreună.

Cât de recunoscător ești pentru tot ceea ce ai și trăiești acum?

Sunt foarte recunoscător pentru că îmi dau seama că nu este chiar aportul meu integral, adică în multe lucruri a fost și mâna lui Dumnezeu, au fost și oamenii care m-au ajutat, au fost multe. Mă feresc să mă încred foarte mult în mine, pentru că devin prea mândru și atunci eșuez. Eu spun că dacă îți păstrezi echilibrul cu o gândire pozitivă și încerci să faci bine o să-ți meargă și ție bine. Acesta este principiul după care mă ghidez, altă filozofie nu știu.

Se simte pe scenă ca peștele în apă

Unde te-ai simțit cel mai bine pe scenă, dintre toate concertele pe care le-ai avut până acum?

Ar fi o nedreptate să spun că m-am simțit mai bine într-o parte, eu mă simt bine în general acolo unde oamenii mă primesc bine și facem atmosfera, adică poate să fie oriunde, în cluburile cu pretenții ești greu primit, mereu ai surprize.

Cum merg concertele după participarea ta la America Express? Simți un val mai mare de evenimente? Cum te privesc fanii tăi acum?

Cu siguranță a contat expunerea, pentru că lumea avea o altă impresie despre mine, am lăsat ziarele de scandal să facă o imagine și lumea chiar a crezut. Mă bucur că am reușit o mică reabilitare, spectacole au fost mereu, nu știu dacă are vreo importanță participarea la America Express.

Te-a schimbat în vreun fel această experiență de la America Express?

Da , am trecut prin multe experiențe acolo, probabil cu timpul îmi voi da seama. M-a pus pe gânduri că se pare că pot mai mult decât ceea ce făceam înainte, se pare că eram cam leneș.

Melinda cum a perceput această călătorie la America Express? O simți schimbată de când v-ați întors de acolo?

Și ea parcă e mai pusă pe treabă, a dat drumul la o afacere cu lucruri croșetate pe care o ținea la sertar de ceva timp, eu cred că ne-a făcut sângele să se miște mai repede.

Acum ceva timp ai lansat „Stele căzătoare”, un featuring cu Tudor Chirilă, care merge foarte bine și a făcut aproape 6 milioane de vizualizări! Era un vis de-al tău acest feat? Cum a fost colaborarea cu Tudor?

 Am lucrat destul de mult la această piesă, mă onorează colaborarea cu Tudor, pentru că noi venim din zone diferite. Chiar au existat discuții între fani pentru că nu li se părea ceva ok, dar în muzică nu trebuie să stai să te gândești ce spune unul și celălalt , trebuie să acționezi. Mă bucur că ne-am unit forțele și a ieșit ceva plăcut.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net