Randi și Olivia Addams, noul „cuplu” de senzație! Artistul a fost cucerit de focoasa roșcată: „A fost prima mea opțiune”
Unul dintre cei mai modești soliști de la noi, Randi, s-a întors din vacanță cu bateriile încărcate și gata de treaba. Zilele trecute a fost invitat la un interviu unde și-a spus câteva dintre planurile pe care le are pentru următoarea perioadă.
Randi și Olivia Addams, un „cuplu” de senzație!
De curând Randi (39 de ani) și Olivia Addams au avut parte de o colaborare muzicală care s-a numit „Comete” și artistul a fost invitat în matinalul București FM. Acolo, acesta a povestit că planurile lui de viitor sunt mari și vin cu o schimbare interesantă pe plan muzical.
„Noi nu ne-am văzut (Randi și Olivia) până nu a fost gata piesa. Eu am început-o cu un producător de la Global Records, apoi am trimis-o către alt producător care a înregistrat cu Olivia. În ziua de azi nu mai este nevoie să fim toți în aceeași cameră ca să fie terminată o piesă și poate că e mai bine așa, că se mișcă mai repede lucrurile”, a povestit Randi.
„Ea (Olivia) a fost prima mea opțiune. Mai trăsesem cu ea niște voci pe alte piese, în engleză, cu un an sau doi înainte, și știam cum sună vocea ei. Cred că a dat strălucirea de care avea nevoie”, a spus artistul.
Ce planuri muzicale urmează?
Artistul are planuri noi pentru cariera sa muzicală. De 10 ani lucrează la un proiect nou și e gata să îl lanseze. „Vreau să fiu influențat de cât mai multă muzică din afară, cât mai diversă, dacă se poate, nu doar comercială. E vorba de schimbarea unui parcurs și am de lăsat în urmă ceea ce fac acum. Vreau să intru în muzica electronică, necomercială, și de 10 ani de zile încerc să-mi fac curaj. Am piesele și proiectul aproape gata dar încerc să-mi fac curaj pentru că nu e ușor să renunți la ce ai făcut până acum. Ne gândim să facem un live set. Vrem să fie chitară, percuție, DJ, eu cu clapă și voce. Să fie ceva mai complex. Dacă nu îmi concentrez atenția 100% într-o direcție nu o să iasă cum trebuie, deci anul ăsta o să facem schimbarea", spune artistul.
„Muzica electronică se schimbă foarte des. Am refăcut unele piese de 5-6 ori, până când am zis că ori lansăm anul ăsta, ori se duce viziune. Am făcut și cu Moga treaba cu platanele, cu Morandi, și efectiv mă plictiseam pe scenă, nu aveam ce să fac”, a încheiat Randi, pentru matinalul Bucuresti Fm.
Randi - "O sa fie surprinzator ce o sa apara"! - YouTube
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!