Scriitorul român ce nu și-a mai dorit să participe la propria nuntă: „Vine întunericul”
George Bacovia este, fără îndoială, unul dintre cei mai controversați poeți ai limbii române și cel mai de seamă reprezentant al simbolismului autohton. Scriitorul a dus o viață grea, presărată cu lipsuri, boli psihice și dezamăgiri. Deși a avut relații cu multe femei, cea mai constantă prezență în viața sa a fost suferința. Depresia l-a măcinat, din geniu rămânând doar o umbră.
Geniul depresiv, chinuit de proprii demoni
De-a lungul anilor, numele lui George Bacovia a fost rostit, firav, de buzele melancolicilor din România. Opera marelui poet este caracterizată de o atmosferă sumbră, melancolică și plină de pesimism, reflectând starea sa interioară și experiențele sale personale. Bacovia, părintele poeziei moderniste, a fost influențat de simbolismul francez și a adoptat în lucrările sale teme precum singurătatea, neputința, tristețea și alienarea, înfățișând o viziune pesimistă asupra vieții și a condiției umane, cu imagini puternice și sugestive.
Printre cele mai cunoscute volume de poezii ale lui Bacovia se numără „Plumb” (1916), „Viața lumii” (1924), „Scântei galbene” (1926) și „Odele” (1937). Operele sale au fost apreciate pentru originalitatea și complexitatea lor, Bacovia fiind recunoscut drept unul dintre cei mai importanți poeți români din perioada interbelică.
Suferința și singurătatea, constant prezente în viața poetului
Pe tot parcursul existenței sale, George Bacovia s-a confruntat cu proprii demoni, apelând la introspecție pentru a se lupta cu bolile psihice care au pus stăpânire pe întreaga sa ființă. La 33 de ani, ajunge la Sanatoriul de Boli Nervoase din Bucureşti din cauza unor dureri cumplite provocate de o eczemă apărută în zona nasului, rezultat al unei varicele netratate în liceu.
Însă unul dintre cele mai marcante momente ale vieții sale a avut loc în contextul propriei nunți. Bacovia a refuzat să participe la ceremonia sa, declarând că „vine întunericul”, o expresie care reflecta profund tulburările sale interioare și viziunea sa pesimistă asupra vieții. Această atitudine nu a fost un simplu capriciu, ci o manifestare clară a depresiei severe de care suferea.
O viață marcată de internări și suferințe psihice
La vârsta de 47 de ani, George Bacovia își petrece luna de miere la Clinica de Neuropsihiatrie Colentina, un loc neobișnuit pentru o astfel de ocazie, dar emblematic pentru viața sa marcată de suferință. Mai târziu, la 55 de ani, poetul se internează din nou la clinica de neuropsihiatrie a Spitalului Central din Bucureşti, continuând să lupte cu demonii săi interiori.
Deși Bacovia a avut momente de luciditate și creație, suferințele sale psihice l-au marcat profund, influențându-i întreaga operă. Depresia sa a fost, în mod paradoxal, atât sursa geniului său creativ, cât și cauza declinului său personal. Melancolia, singurătatea și sentimentul de neputință au fost teme recurente în poeziile sale, făcându-l un reprezentant unic al simbolismului românesc și un poet ale cărui opere continuă să rezoneze cu cititorii chiar și astăzi.
