Trapperul MGK666, implicat într-un scandal cu spray lacrimogen și macete chiar în sala de fitness! Cine a fost reținut
Un cunoscut trapper din România, MgK666, ar fi fost implicat într-un scandal de-a dreptul șocant, izbucnit în miez de noapte într-o sală de fitness din Sectorul 6 al Capitalei. Potrivit unor surse judiciare, artistul se numără printre cei șapte tineri reținuți de poliție, după ce un conflict izbucnit în vestiar a degenerat într-un conflict exploziv, care i-a speriat pe toți cei aflați de față în acel moment.

Trapperul MGK666, implicat într-un scandal cu spray lacrimogen și macete chiar în sala de fitness!
Incidentul a avut loc în noaptea de 29 ianuarie 2026, în jurul orei 00:30, când un apel la 112 a alertat polițiștii Secției 25 despre faptul că mai multe persoane se agresează într-o sală de fitness. Oamenii legii au ajuns rapid la fața locului și au identificat, la ieșirea din incintă, mai multe persoane care ar fi fost implicate direct în scandal.
Anchetatorii au stabilit că totul ar fi pornit de la un conflict verbal între un bărbat de 28 de ani și cei șapte tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani. Schimbul de amenințări a escaladat, iar tinerii ar fi scos din bagajele personale arme albe și spray-uri iritant-lacrimogene, folosite nu pentru agresiune propriu-zisă, ci pentru intimidare. Chiar și așa, gesturile lor au creat panică, iar mai multe persoane aflate în vestiar au părăsit sala speriate.
În urma controalelor corporale și ale bagajelor, polițiștii au descoperit două cuțite tip briceag, cu lungimi de 23 și 47 de centimetri, un cuțit tip sabie de 47 de centimetri, precum și spray-uri lacrimogene. Situația a devenit și mai gravă după ce, în toaleta dintre etaje, au fost găsite abandonate o macetă cu lama de 60 de centimetri, un pistol tip airsoft și un briceag cu lama de 15 centimetri, ascunse în borsete.
Nouă persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, iar în urma probelor administrate, șapte tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru port fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, iar poliția subliniază că, până la o decizie definitivă, se aplică principiul prezumției de nevinovăție.



































