Un cunoscut rapper a făcut accident. Mașina a fost făcută praf

Un cunoscut rapper a făcut accident. Mașina a fost făcută praf

Ultima actualizare:

    Mașina a fost grav avariată de coliziuneFoto: Facebook
Mașina a fost grav avariată de coliziuneFoto: Facebook

În drum spre concerte și alte evenimente, artiștii au de trecut, uneori, și peste obstacole. Vremea nefavorabilă, oboseala sau defecțiunile tehnice le pun deseori bețe în roate atunci când se deplasează cu mașina spre diferitele spectacole. Din păcate, nu lipsesc nici accidente, dar totul este bine atunci când nu sunt victime, iar artiștii reușesc să treacă peste astfel de cumpene.

Miercuri după-amiază, 19 octombrie, un cunoscut rapper, Deliric (34 de ani), a fost implicat într-un accident rutier, în timp ce mergea spre Cluj, la un concert. Din fericire, a scăpat nevătămat , dar a avut nevoie de ajutorul prietenilor săi pentru a ajunge la destinație.


    Rapper-ul DeliricFoto: Facebook
Rapper-ul DeliricFoto: Facebook

"Am făcut accident. Suntem bine. Mașina e praf. Trebuie să ajungem la Cluj la un concert. Nu avem soluții. Suntem între Dumbrăvești și Lintești (mai pe larg, între Pitești și Râmnicu Vâlcea). Găsim un voluntar cu mașina goală și chef de aventură să vină repede să ne ia de aici și să mergem la Cluj? (Serios! Scrieți-mi pe privat. Plătim!)", a scris artistul pe pagina sa de Facebook.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
daniel buzdugan
Elina Svitolina și Gael Monfils jpg
megan thee stallion victorias secret gettyimages (2) jpg
banner pepe jpg
Jennifer Lopez, Heith Urban  foto   Profimedia jpg
valerie lungu si alex gilca
Meghan Markle  Profimedia jpg
Radu Ștefan Bănică, aproape zece ani pe scenă la doar 24 de ani! Ce spune despre tatăl său și relația cu Andreea Marin
image
image