Viorel Lis, sărbătorit cu tort cu păcănele de ziua lui! A împlinit 81 de ani la cazinou
A fost mare sărbătoare în familia Lis. Viorel Lis a împlinit luni, 19 februarie, 81 de ani. Soția lui, Oana, l-a scos pe fostul primar din casă după mult timp și i-a făcut o surpriză de zile mari.
Viorel Lis, fostul primar al Capitalei, a împlinit luni, 19 februarie, 81 de ani. Deși Lis nu s-a simțit deloc în putere în ultima vreme din cauza stării de sănătate precare, soția lui, Oana, a reușit să-l scoată după mult timp din casă pe fostul primar și l-a dus acolo unde-i place lui cel mai tare, la cazinou.
Se știe că toată viața lui, Viorel Lis a avut o mare pasiune: păcănelele. Fostul primar a jucat mulți bani de-a lungul vremii la cazinou și, mai ales, de când a ieșit la pensie.
Lis, la cazino de ziua lui. A împlinit 81 de ani!
Fostul primar a fost sărbătorit cum se cuvine de angajații cazinoului, unde obișnuia să joace. Aceștia i-au pregătit un tort delicios ornat și el cu cifrele câștigătoare „77777”.
Oana a glumit, în stilul caracteristic, și a întors cifrele de pe tort, simbolizând anii împliniți de fostul edil șef al Capitalei.
„La mulți ani, Viorel! De astăzi, domnul Lis are voie oficial să intre în cazinou: 18 ani!”, i-a urat Oana soțului ei, glumind.
Viorel Lis: „La vârsta mea îmi doresc să nu mă mai doară nimic”
„Nu am putut să sărbătoresc undeva anume pentru că mi-e foarte greu să mă deplasez. Am sărbătorit alături de nevastă.
E bine că pot să mai trăiesc, nu e treaba nimănui cât trăiește omul. Unii spun că să-mi sărbătoresc ziua la Bellu.
La vârsta mea îmi doresc să nu mă mai doară nimic. Am probleme mari cu picioarele”, a spus Viorel Lis, la România tv.
„Îi urez să se păstreze așa cum este! Dacă îl am acasă, așa cum e el, eu sunt fericită”, a spus Oana Lis.
Viorel Lis: „Nu știu dacă mai apuc 90 de ani, e mult!”
În ultimii ani, de la pandemie încoace, starea de sănătate a fostului primar al Capitalei s-a deteriorat din ce în ce mai tare. A suferit un infarct, are un stent la inimă și a avut și Covid.
Viorel Lis suferă de mai multe afecțiuni grave. Are și diabet și a suferit și un AVC (accident vascular celebral), în urmă cu câțiva ani. Fostul primar se confruntă cu o semipareză la membrele inferioare și nu se mai poate deplasa singur prin casă.
„La ora actuală nu știu dacă mai vreau neapărat să trăiesc. Am ajuns la o vârstă când nu mai pot să merg, am niște capace pe inima, cad mereu prin casă, merg în patru labe.
E greu, n-am ieșit un an de zile din casă decât până la spital. Când am făcut infarct, am crezut că mă duc, gata!
Când am ieșit pe targă din casă, eram sigur că e gata, nu o s-o mai văd pe Oana. Atunci mi-au dat lacrimile.
Nu știu dacă mai apuc 90 de ani! E mult… Dacă îi apuc, dau petrecere de aia mare, cum făceam eu pe vremuri”, a spus Viorel Lis, în emisiunea Fiță cu Adiță, de la Kanal 2.
Click! spune
Viorel Lis a venit pe lume în satul Zărnești, Mălureni, Argeș, în 19 februarie 1943. A fost, inițial, primar interimar al Capitalei, în perioada 16 ianuarie 1997-13 noiembrie 1998.
Ulterior, Lis a fost ales ca primar pentru perioada 13 noiembrie 1998- 26 iunie 2000. În 2004, acesta a fost candidatul din partea Partidului Noua Generație, la postul de primar general, la alegerile locale din București.
Viorel Lis are o relație cu Oana din anul 1998. În 2011, cei doi au devenit soț și soție. S-au cunoscut pe vremea când Oana lucra la Primărie, ca secretară. Între cei doi soți există o diferență de vârstă de nu mai puțin de 35 de ani.