Viorel Lis, declarații uluitoare despre Oana Lis: „A rămas cu mine. Eu nu știu dacă aș fi rămas, dacă aveam o soție bolnavă”

Viorel Lis (80 de ani) trece prin momente extrem de dificile, iar starea lui de sănătate s-a agravat îndeajuns de mult încât să ajungă, din nou, pe patul de spital. Soția sa, Oana, a hotărât să se interneze cu el în salon, pentru a putea avea grijă de el zi și noapte. Dragostea dintre cei doi rămâne și acum la fel de puternică, iar fostul primar a făcut unele declarații uluitoare despre soția sa.

Problemele cu sănătatea par să nu se mai termine pentru fostul primar al Capitalei, Viorel Lis. Cu toate acestea, indiferent de cât de dificile sunt clipele prin care trece, soția sa, Oana Lis îi rămâne mereu alături. Iar fostul edil a făcut unele declarații uluitoare, depre relația celor doi.

„În afară de corp, cap, picioare, sunt bine. De vreo 10 ani am diabet și s-au accentuat niște crize care au dus la paralizie. A fost în 2 etape, una acum 2 ani. N-am putut să mai merg bine. Și a doua, anul trecut în vară. De atunci n-am mai putut să merg. Merg 2-3 metri, dar mi se înmoaie genunchii și pot să cad, chiar și cu cadrul. Singurul mod de a merge ar fi să mă țină 2 persoane voinice, care să mă tragă. M-am învățat, stau acasă, mă uit la televizor”, a spus Viorel Lis.

Fostul primar a mai mărturisit că mai joacă, câteodată, la pariuri, însă că toți banii pe care îi câștigă îi dă Oanei.

„Mai joc la pariuri, la păcănele n-am mai fost. Nu am fost niciodată un împătimit, nu am jucat sume enorme. Jucam la păcănele în timp ce îmi pregăteau biletele în agenție. Am pe cine să trimit să-mi pună biletele. Când câștig, îi dau bani Oanei”, a mărturisit fostul edil al Capitalei.

„O iubesc foarte mult”

Viorel Lis a mărturisit că nu se aștepta ca Oana să îi rămână alături prin clipe atât de grele. El a mai recunoscut chiar că nu știe dacă el ar fi putut să dea dovadă de atât de multă loialitate, dacă rolurile erau inversate.

„Nu mă așteptam să rămână cu mine. Eu nu știu dacă aș fi putut să rămân, dacă aș fi avut o soție bolnavă. Se vede că e un om de caracter, nu m-a lăsat la greu. La ora actuală nu am câștiguri mari, nu am afaceri, nu am nimic”, a mărturisit Viorel Lis.

E singura persoană cu care am o atracție reciprocă. O stimez și o iubesc foarte mult. Oana e cinstită, loială și drăguță. Am căzut o dată, am rămas în 4 labe până la pat. Am ajuns la telefon, am sunat-o pe Oana. Asta e perioada, sunt probleme mari. E bine că trăiesc, dar totuși trăiesc...Nu e bine că nu pot să mă mai mișc”, a spus Viorel Lis, vorbind despre soția sa.

De asemenea, și Oana Lis a vorbit despre dragostea care există între ea și soțul ei. „Cumva ne-a fost dat să ducem aceeași cruce împreună. Avem același semn din naștere, în același loc. Doar că el m-a așteptat vreo 30 și ceva de ani. Eu încerc să-l protejez pe Viorel de toate problemele astea. La bătrânețe ajungi ca un copil.”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
banner dana budeanu png
banner oana lis png
banner elena merisoreanu png
cub mihaela cernea png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net