VIDEO: Cele mai importante momente din timpul jurământului depus de Klaus Iohannis

Ultima actualizare:

    Traian Băsescu îi va preda lui Klaus Iohannis "ştafeta" celei mai înalte funcţii în statFoto: Click!
Traian Băsescu îi va preda lui Klaus Iohannis "ştafeta" celei mai înalte funcţii în statFoto: Click!

Preşedintele ales, Klaus Werner Iohannis (55 de ani), a depus jurământul duminică (21 decembrie), în şedinţa solemnă a Senatului şi a Camerei Deputaţilor. Evenimentul a fost transmis în direct pe click.ro, la Adevărul Live și la Prima TV.

Preşedintele ales a depus jurământul de învestitură. Ceremonia a început cu intonarea imnului, apoi Iohannis a luat cuvântul: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect constutuția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-și ajute Dumnezeu”.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a binecuvântat investitura președintelui ales al României, rostind o rugăciune: „Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și-n vecii vecilor, amin!”.

Imagini cu gesturile președintelui ales

Iohannis: „Așteptările mari pot duce la rezultate mari”

Apoi, Klaus Iohannis a urcat la tribuna Parlamentului, pentru a rosti cuvântul de inaugurare a mandatului de președinte al României. „Domnule președinte al Senatului, domnule președinte al Camerei Deputaților, domnule PRim Ministru, domnule președinte Ion Iliescu, domnule președinte Emil Constantinescu, Prefericirea Voastră, Înalt Preasfinția voastră, stimați reprezentanți ai cultelor, Alteța Voastră Regală, stimați membri ai parlamentului României, doamnelor și domnilor miniștri, excelența voastră, domnului decan al corpului diplomatic, excelențele voastre, doamnelor și domnilor ambasadori și reprezentanți ai misiunilor diplomatice, domnului președinte al Curții Constituționale, doamnelor și domnilor judecători ai Curții Constituționale, doamnelor și domnilor magostrați, domnule avocat al poporului, excelențele voastre, stimați concetățeni, dragi compatrioți. Stau aici în fața dumneavoastră, astăzi, conștient de miza acestui moment pentru viitorul României. Sunt recunoscător și onorat de încrederea pe care cetățenii României mi-au acordat-o, aceea de a fi președintele lor și îi asigur că voi fi președintele tuturor Românilor. Sunt profund mișcat de dragostea de țară care a stat în spatele participării la vot, de aspirația spre libertate și prosperitate a românilor. Vă mulțumesc vouă, tuturor concetățenilor mei, pentru că ați arătat lumii întregi adevărata față a României. La 25 de ani după căderea comunismului, ați făcut încă o dată să triumfe democrația și participarea. Se vorbește foarte mult în aceste zile despre așteptări, despre speranțele pe care românii și le pun în viitor, despre semnalul dat de votul din 16 noiembrie și după valul de entuziasm, o îndoială din trecut pare a-și face loc încet pentru unii. Dar dacă așteptările mari duc la dezamăgiri? Eu vreau să dărâmăm și acestă îndoială, așa cum am dărâmat și altele și le spun românilor clar: așteptările mari pot duce la rezultate mari și vor duce. Pentru că așteptări mari înseamnă mai multă responsabilitate, mai mult efort, mai multă seriozitate și mai multă muncă. Din partea tuturor. Iar eu voi fi primul. Momentul în care clasa politică începe să se ridice la înălțimea așteptărilor nu poate întârzia mult. Și nu frica de dezamăgire trebuie să miște oamenii politici, ci faptul că România se schimbă, că o națiune de cetățeni cu aspirații, idealuri și valori nu va mai accepta să fie reprezentată decât de o clasă politică pe măsură”.

„Trebuie să ne apucăm de treabă”

„Doamnelor și domnilor, România lucrului bine făcut este angajamentul pe care mi l-am luat în fața oamenilor și cu care pornesc pe acest drum. Îmi propun ca la sfârșitul mandatului meu de președinte, România să fie spațiul unei alte stări de spirit, al unui alt climat social, în care să-și găsească în sfârșit loc stabilitatea, aprecierea valorii și calmul. Nu calmul aparent dar de absența dezbaterii, nu calmul în spatele căruia se ascunde resemnarea, ci calmul dat de libertatea de alegeri, pentru că există opțiuni de încrederea că prosperitatea vine când fiecare își face treaba și de convingerea că împreună suntem puternici. O Românie în care stabilitatea, calmul și aprecierea valorii devin reperele normalității va fi, fără îndoială, una atractivă pentru investiții. Locurile de muncă și prosperitatea pe care toți românii ni le dorim nu au cum să apară decât într-un asemenea climat. România nu are voie să rămână țara proiectelor mereu începute și niciodată terminate, de la Constituție la autostrăzi, țara vorbelor frumoase și faptelor puține, țara care face legi pentru prezent, nu pentru viitor, pentru interesa particulare, nu pentru binele comun. România nu poate să rămână țara așteptărilor mari și rezultatelor mici, țara timpului irosit și oportunităților ratete și nu va rămâne. Vreau ca la sfârșitul mandatului meu oamenii să vadă că în România proiectele se duc la bun sfârșit, că am construit instituții solide, că am făcut legi și reguli durabile. Vreau ca la sfârșitul mandatului meu să avem satisfacția de a fi valorificat fiecare șansă și de a fi lăsat în urmă o Românie mai puternică și mai unită. Dar pentru asta, trebuie să ne apucă de treabă. Lucrurile nu se vor întâmpla nici peste noapte, nici de la sine. La fiecare etapă, vom avea de înfrunta provocări și capcane, iar rezistența la schimbare și teama de nou, care adesea sunt cele mai mari în interiorul sistemului nu trebuie subestimate. Dar le vom depăși pe toate, dacă avem mereu în minte ce ne-am angajat să construim. Doamnelor și domnilor, primul pas în acest proces eset reconstrucția instituțiilor politice chemate să reprezinte cetățenii și să exercite puterea la toate nivelurile. Anul 2015 trebuie să fie dedicat refărmării acestora și construirii unui edificiu statal, pentru 50, nu pentru 5 ani. Și mă adresez aici în primul rând reprezentanților partidelor politice. Mă bucur să constat că există deschiderea pe care am cerut-o pentru a începe discuțiile cu privire la revizuirea Constituției și modernizarea ei, schimbarea legislației electorale, alegerea parlamentului, inclusiv reducerea numărului de parlamentari, alegerea autorităților locale, votul prin corespondență și votul electronic, schimbarea legislației partidelor politice, încluzând aici și finanțarea lor și a campaniilor electorale. Marea capcană, reforma instituțiilor politice, este să o gândim pentru noi, astăzi. Absența abordării pe termen lung este la fel de păguboasă ca și absența schimbării. Înțeleg rațiunile politice, înțeleg mecanismele din interiorul partidelor, dar vă rog pe cei din partide să înțelegeți în egală măsură că nu mai putem lua decizii conjuncturale, că reconstrucția instituțiilor politice nu poate porni de la calcule de partid, de la interesa particulare, de la distribuiri de funcții și nici de la strategii pentru următoarele alegeri. Sper că avem cu toții înțelepciunea de a nu repeta erorile din trecut, dacă există cu adevărat voință politică și nu doar declarații de intenție, atunci vom lua decizii care conduc la o construcție durabilă, dincolo de interesele partizane și de moment. În domeniul statului de drept și independenței justiției, precum și a luptei anticorupție, pașii făcuți până acum trebuie cu necesitate continuați. Garantarea lor și acțiunea spiritului lor trebuie să devină normalitate în România. Președintele are un rol important în acest sens, pe care, de sigurl, îl voi asuma. Dar este nevoie de înțelegerea clară, la nivelul întregii clase politice, a unui principiu: nu există altă cale pentru România, decât aceea a unei țări eliberate de corupție. Mi-aș dori ca la sfârșitul mandatului meu, corupția să nu ami figureze pe agenda publică, instituțiile să funcționeze pentru cetățeni, iar oamenii politici să fi înțeles în mod definitiv, că se află în serviciul public și nu pentru interese personale sau de grup.”

„În cel mai scurt timp voi chema la consultări partidele politice”

Doamnelor și domnilor, al doilea capitol esențial pe care-l avem de reconstruit este acela al marilor sisteme publice. Și nu doar atât! Va trebui să ne uităm în perspectivă și să ne întrebăm cum facem ca ele să funcționeze, nu doar acum, ci peste una sau două generații. Cu toții spunem de ani de zile că educația este o prioritate, că vrem reforma sistemului sanitar, că vrem un sistem de pensii care asigură o viață decentă. Deși toți afirmăm că ni le dorim, totuși, de ce nu le avem? Cum se facă că, deși le stabilim ca priorități, educația și sănătatea sunt primele care suportă consecințele crizelor, circumstanțelor și calculelor politice? Sunt întrebări cu răspunsuri cunoscute. Dacă azi închidem un capitol de 25 de ani și asumăm un nou început, atunci e momentul să ne raportăm altfel și la marile sisteme publice. Cum construim un sistem de educație performant și competitiv? Cum arată un sistem de sănătate corect și eficient. Cum facem ca România să poată plăti pensii decente pe termen lung? Cum răspundem la problema demografică? Cu aceste teme va trebui să ne așezăm la masa dialogului și în jurul lor să construim consens. În cel mai scurt timp voi chema la consultări partidele politice, pentru a decide împreună pe trei chestiuni fundamentale: ce obiective de țară ne asumăm la aceste capitole, o modalitate de lucru și de dialog permanent și un calendar cu etape și acțiuni, pentru a trece de la vorbe la fapte. Guvernele nu vor găsi niciodată suficienți bani pentru educație și sănătate, nu vor avea niciodată curajul unor schimbări de substanță, chiar al unor regândiri de sistem, dacă nu vor ști încotro merg și unde vor să ajungă. Marile transformări nu se fac așteptând condițiile sociale, economice și politice perfecte, ci asumând o viziune și lucrând necontenit, cu responsabilitate și determinare, pentru a o împlini. Când vom face acest lucru, românii nu-și vor mai căuta viitorul dincolo de granițele țării, iar cei plecați vor dori să se întoarcă. Și chiar dacă reconstrucția nu e încă gata, vor dori să contribuie la ea. Pentru că în acel moment, România va fi o țară în care politicienii respectă cetățenii, o țară în care știe ce vrea și încotro se îndreaptă. Doamnelor și domnilor, dacă în planul politicii interne avem de reconstruit instituții și sisteme, în planul politicii externe și de securitate, România își reconfirmă opțiunile și își asumă roluri noi. Clasa politică are multe defecte, dar are un merit important: acela de a fi asumat împreună o opțiune clară și ireversibilă în ceea ce privește politica externă, acela de a fi asigurat României securitatea națională. Cei trei piloni ai politicii noastre externe sunt parteneriatul strategi cu Statele Unite ale Americii, apartenența la NATO și la Uniunea Europeană. Cuvintele-cheie în ceea ce privește politica noastră externă sunt continuitate și predictibilitate. Liniile strategice în care statul român este angajat vor fi urmate în timpul mandatului meu de președinte. Doresc să facem chiar mai mult, să aprofundăm parteneriatul strategic cu Statele Unite, nu doar în zona militară, ci și în zona schimburilor economice și culturale. Iar în ceea ce privește calitatea noastră de membru al NATO vreau să spun un lucru foarte clar: nu putem fi doar beneficiarii unui sistem de securitate, ci trebuie să ne asumăm și rolul de furnizori de securitate. Am spus limpede că este nevoie de o creștere a bugetului apărării, până la cel puțin 2% din PIB. Vă propun dumneavoastră, tuturor partidelor parlamentare, să avem un consens pe această temă, inclusiv pentru menținerea acestui nivel de buget pe termen lung. Dacă este nevoie, voi merge și voi discuta cu partenerii noștri europeni acest proiect absolut necesar în actualul context geopolitic.”

„Îmi doresc o Românie scoasă din sfera senzaționalului”

„Îmi propun ca în primele șase luni ale mandatului, conform atribuțiilor mele constituționale, să prezint strategia națională de apărare a României. Nu în ultimul rând, avem de gândit împreună, putere și opoziție, asupra rolului nostru în Uniunea Europeană. Îmi dorescu o voce mai puternică a României în concertul european, un profil mai solid, o contribuție mai mare la ceea e înseamnă cosntrucția unei Europe unite. Doamnelor și domnilor, cred că salutăm cu toții rezultatele alegerilor din Republica Moldova, rezultate care au reconfirmat o opțiune clară a majorității pentru un parcurs european. Pe noi, acest rezultat ne obligă ca în următorii ani să fim sprijinul cel mai important al fraților noștri de peste Prut, pentru ca obiectivele lor de integrare europeană să se transforme din deziderat în realitate. Vă propun dumneavoastră, aprtidelor parlamentare, dar și tuturor actorilor sociali, mediului academic să organizăm un consens național în jurul acestui obiectiv. Aici nu e vorbra doar de declarații, ci mai ales de formule de acțiune concrete, prin care sprijinul nostru față de integrarea europeană a Republicii Moldova să fie efectiv și eficient. Stimați invitați, doamnelor și domnilor, dragi români, cu toții ne dorim o transformare profundă a țării în care trăim, a României în ansamblul său. Schimbările de legislație sunt doar un pas. Ele vor trebui însoțite de o schimbare de mentalități, practici și modalități de lucru. Îmi doresc o Românie scoasă din sfera senzaționalului devenit cotidian, o Românie în care nu e timp de spectacol, pentru că puterea și opoziția lucrează. Și președintele, și Gurevrul, și Parlamentul lucrează. Fiecare cu agtribuțiile sale și din poziția sa. Una din practicile pe care ar trebui să le lăsăm în trecut acum, la încheierea acestei etape istorice, sunt declarațiile de complezență. Ele știrbesc încrederea și nu folosesc la nimic. Lucrul bine făcut înseamnă că vom construi consens, dar consens nu doar în declarații, ci în acțiune, cu rezultate măsurabile. Înseamnă că periodic avem datoria de a veni în fața românilor, de a comunica onest și responsabil ce etape am parcurs, în ce stadiu suntem, cât am făcut din ce ne-am angajat și ce urmează mai departe. Așa voi proceda eu, în calitate de președinte. Mai presus de toate, însă, îmi doresc o națiune puternică, națiunea română este mai mare decât suma intereselor, ambițiilor și chiar reușitelor individuale. Nu suntem doar un grup de oameni pe care îi leagă o comuniun de tradiții, limbă, istorie și spațiu. suntem o singură națiune, cu valori și, ami ales, obiective, o națiune de cetățeni care știe ce vrea, în Europa, în lume și mai ales care știe ce vrea pentru sine. Este o onoare pentru mine să fiu președintele acestei națiuni. Vreau ca pentru fiecare român să fie în mod autentic o noeare și o mândrie că face parte din această națiune. trăim într-o lume în care vrem ca lucrurile să se miște repede și rezultatele să fie imediate, într-o lume în care să ceri cumva încredere și răbdare e o provocare, air să ai încredere și răbdare e o provocare și mai mare. Și, totuși, vi le cer! Nu pentru mine, ci încredere și răbdare unii cu alții, între noi înșine și cu noi înșine ca națiune, pentru că doar cu ele putem face o construcție durabilă. Îmi pun întreaga putere și pricepere la dispoziția poporului român, ca peste cinci ani să putem spune că România este țara care a uimit lumea prin transformarea și reconstrucția ei. Vă mulțumesc!”.   

Așa a decurs ceremonia de la Parlament

Klaus Iohannis a depus jurământul de învestitură în Parlament. Primul discurs în calitate de preşedinte al României

Așa s-a desfășurat ceremonia, la Cotroceni

După ceremonia de la Palatul Parlamentului, Klaus Iohannis a mers la Palatul Cotroceni, unde a avut loc ceremonia de predare-primire a funcţiei, de la Traian Băsescu.

Ceremonia de predare-primire a funcţiei între Traian Băsescu şi Klaus Iohannis

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net