8 preoţi au ţinut slujba pentru soacra lui Iohannis

Ultima actualizare:
Cortegiul a fost  deschis de un sobor  de 8 preoţi catolici
Cortegiul a fost deschis de un sobor de 8 preoţi catolici

O zi tristă pentru familia preşedintelui. Georgeta Lăzurcă, mama lui Carmen Iohannis, a fost înmormântată marţi. Opt preoţi au oficiat slujba, la care au participat toate oficialităţile din Sibiu.

Soţii Iohannis au fost extrem de afectaţi marţi, când au condus-o la groapă pe Georgeta Lăzurcă, mama lui Carmen Iohannis. Era evident că fiica şi-a plâns îndelung părintele pierdut. Prima Doamnă a purtat ochelari fumurii care să îi mascheze durerea. Elevii i-au fost alături în aceste momente triste. Au venit în număr mare să o consoleze şi să-şi exprime solidaritatea faţă de profesoara lor preferată.

Cortegiul a fost  deschis de un sobor  de 8 preoţi catolici
Cortegiul a fost deschis de un sobor de 8 preoţi catolici

Toate oficialităţile urbei au venit la funeralii ca să-i fie aproape preşedintelui Iohannis: Astrid Fodor, primarul oraşului, Judith Urban, consul al Germaniei la Sibiu, prefectul Cristian Roman, finul Marius Vecerdea, angajaţi din primărie, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) Paul Porr, fin al preşedintelui, Andreas Huber, consul onorific al Austriei la Sibiu şi fin al preşedintelui. În total, peste 150 de persoane. Înmormântarea a fost oficiată de un sobor format din opt preoţi catolici. Georgeta Lăzurcă se va odihni pe veci în Cimitirul Municipal Sibiu, alături de soţul său, Ioan, decedat în 2010. Georgeta Lăzurcă s-a stins din viaţă în cursul zilei de duminică, la 82 de ani.


    Cortegiul a fost  deschis de un sobor  de 8 preoţi catolici
Cortegiul a fost deschis de un sobor de 8 preoţi catolici

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razboi in Ucraina FOTO Profimedia (15) jpg
image
image
image
image
image
image
Liviu Rebreanu
sat rachis ziarulunirea png
singapore cazino infarct jpg
topor vechi fb jpg
eila adams topless new york profimedia jpg
Odihnă, flori, somn jpg
albert einstein foto profimedia
pablo picasso si olga captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net