Fac meditaţii pentru Bac... în biserică

Ultima actualizare:

    30 de elevi învaţă înconjuraţi  de icoane cu sfinţi care  împodobesc locaşul sfânt (FOTO: ŞTEFAN BORCEA)
30 de elevi învaţă înconjuraţi de icoane cu sfinţi care împodobesc locaşul sfânt (FOTO: ŞTEFAN BORCEA)

Biserica „Sf. Ilie Tesviteanul" din Focşani este transformată în fiecare zi într-o sală de meditaţii pentru elevii de clasa a XII-a care urmează dea Bacul în această vară.

Timp de două ore, 30 de tineri care nu au posibilităţi materiale sunt pregătiţi la cinci materii şcolare, respectiv limba şi literatura română, matematică, biologie, istorie şi geografie.

Cei şapte profesori voluntari sunt mândri de proiectul lor şi spun că, anul trecut, 19 din cei 25 de cursanţi au reuşit să treacă cu brio de Bacalaureat, 14 dintre ei fiind astăzi studenţi la universităţi cunoscute din ţară sau peste hotare. Elevii sunt fascinaţi de liniştea interioară pe care le-a oferă biserica.

„Suntem ca o familie, învăţăm unul de la celălalt, ne organizăm mai bine şi este foarte plăcut. Este locul ideal pentru pregătire, învăţăm mai uşor", spune eleva Simona Turbatu. Iniţiatorul acestei inedite acţiuni, preotul Ionel Vrînceanu, spune că proiectul a pornit ca o necesitate, din cauza rezultatelor slabe obţinute în ultimii ani la Bac.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razboi in Ucraina FOTO Profimedia (15) jpg
image
image
image
image
image
image
centrala jpeg
Liviu Rebreanu
sat rachis ziarulunirea png
singapore cazino infarct jpg
topor vechi fb jpg
eila adams topless new york profimedia jpg
Odihnă, flori, somn jpg
albert einstein foto profimedia
image
actualitate.net
image
actualitate.net