Sebastian Ghiță, urmărit penal de DNA şi pus sub control judiciar

Ultima actualizare:

    Sebastian Ghiţă a fost citat în calitate de suspect de DNA PloieştiFoto paginademedia
Sebastian Ghiţă a fost citat în calitate de suspect de DNA PloieştiFoto paginademedia

Sebastian Ghiţa a declarat la ieşirea din sediul DNA Ploieşti faptul că s-a început urmărirea sa penală în dosarul în care este urmărit şi cumnatul lui Victor Ponta şi DNA a dispus punerea sa sub control judiciar.

Deputatul Sebastian Ghiță a ieșit de la DNA Ploiești, spunând că a fost începută urmărirea penală în cazul său și are interdicție de a se întâlni cu șeful CJ Prahova Mircea Cosma și fiul acestuia Vlad Cosma, puși sub control judiciar în dosarul în care e vizat şi Iulian Herțanu, cumnatul lui Ponta. Deputatul Sebastian Ghiță a mai afirmat că a dat declarații în fața procurorilor despre natura relațiilor pe care le are cu Iulian Herțanu și că le-a explicat anchetatorilor că nu este unul dintre apropiații cumnatului premierului. El a mai spus că, în opinia sa, în orice județ s-ar fi derulat contractul ar fi putut exista suspiciuni că firma Grossmann Engineering Group ar fi fost favorizată de către autorități, dar că acest lucru nu este posibil având în vedere că e vorba de fonduri europene, anunţă mediafax.ro.

Sebastian Ghiţă a vorbit cu ziariştii la ieşire din sediul DNA Ploieşti
Sebastian Ghiţă a vorbit cu ziariştii la ieşire din sediul DNA Ploieşti

Sebastian Ghiţă, pus sub control judiciar pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat

Deputatul Sebastian Ghiţă a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind suspectat de sprijinirea unui grup infracţional organizat, anunţă DNA. Pe timpul cât se află sub control judiciar, Ghiţă trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la DNA Ploieşti, ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată DNA Ploieşti cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu părăsească ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent, să nu se apropie de anumite persoane nominalizate şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale, şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Sistem PAtriot   exercitiu militar   Foto FAcebook MApn Lt  Radu Chirilă jpg
image
image
image
image
image
image
Odihnă, flori, somn jpg
albert einstein foto profimedia
pablo picasso si olga captura video jpg
pilot pixabay jpg
Louis Vuitton jpg
coriandru bun jpg
Plajă din Mamaia foto OPMCTA jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net