Louis Vuitton se scuză și retrage bluza inspirată de ia românească: „A fost o greșeală”

Ultima actualizare:

După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Bluza, care face parte din colecția Summer Beach, a fost evaluată la 5.000 de euro / foto: Adevarul
Bluza, care face parte din colecția Summer Beach, a fost evaluată la 5.000 de euro / foto: Adevarul

'Pe lângă faptul că bluza de 5.000 de lire a fost retrasă de pe site, gigantul francez a prezentat scuze statului român, în cadrul unei discuții cu ambasadoarea României în Franța, spunând că totul a fost „o greșeală involuntară”.

Louis Vuitton și parteneriatul cu Ministerul Culturii

Lucrurile nu se vor opri aici. Ministerul Culturii pregătește o serie de evenimente în colaborare cu Louis Vuitton, menite să promoveze meșteșugurile românești.

După campania extinsă pe internet, în care ONG-ul „La Blouse Roumaine” a solicitat reprezentanților Louis Vuitton să recunoască originile bluzei, brandul francez a decis să retragă produsul de la vânzare.

„A fost o campanie diferită față de celelalte cazuri, pentru că de data aceasta am cerut brandului LV să scoată acea cămașă numită balon din colecție. În al doilea rând am cerut comunității noastre să participe, să șusțină campania cu mărturii despre acest port tradițional”, a transmis Andreea Tănăsescu, inițiatoarea mișcării „La Blouse Roumaine”.

Bluza, care face parte din colecția Summer Beach, a fost evaluată la 5.000 de euro și descrisă ca fiind o „piesă vestimentară aerisită pentru un look boem și proaspăt”, fabricată în Italia. Sursele indică faptul că colecția a inclus 60 de bluze, dintre care 40 au fost vândute, iar restul au fost retrase.

Reacția oficială a Louis Vuitton

Ambasadorii României în Franța și la UNESCO s-au întâlnit cu casa de modă la Paris. Brandul și-a cerut scuze României, recunoscând că a fost o greșeală datorată neverificării sursei de inspirație.

Ministerul Culturii și brandul francez au convenit acum asupra unui parteneriat și pregătesc o serie de evenimente pentru promovarea meșteșugurilor românești.

„M-am gândit că cel mai important este să transformăm o eroare într-o oportunitate. Și atunci, cu alți parteneri instituționali, am luat legătură cu casa de modă, am stabilit un calendar, prin care România, în parteneriat cu o companie atât de mare, să pună în valoare meșteșugurile romanești”, a declarat Raluca Turcan, ministra Culturii în România.

În acest mod, artizanii români care realizează bluzele tradiționale cu simboluri specifice ar putea fi promovați în magazinele internaționale Louis Vuitton. Informația a fost publicată pentru prima dată de știrileprotv.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net