Un şofer de 15 ani a provocat o tragedie în Cluj

Ultima actualizare:

    Femeia aflată în maşina condusă de un adolescent de 15 ani a murit
Femeia aflată în maşina condusă de un adolescent de 15 ani a murit

O femeia rănită grav după ce mașina în care se afla a fost lovită de un tren, vineri, între localităţile clujene Bucea şi Negreni a murit. Primele cercetări ale poliţiştilor arată că autoturismul era condus de un băiat de 15 ani, internat în stare gravă în spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, Carmen Jucan, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că şi celălalt copil aflat în maşina lovită de tren a fost internat în spital.

“Femeia în vârstă de 36 de ani, rănită grav în accidentul de tren dintre localităţile Bucea şi Negreni şi care se afla în stop cardiorespirator, a decedat, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate de un echipaj SMURD. Cei doi minori aflaţi în maşină au fost transportaţi în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca. Din primele cercetări ar rezulta că la volanul maşinii lovite de tren se afla unul dintre minori, un băiat în vârstă de 15 ani”, a spus Jucan.

Accidentul a avut loc între localităţile Bucea şi Negreni, judeţul Cluj, după ce un autoturism în care se aflau trei persoane, o femeie și doi copii, a fost lovit de un tren, traficul feroviar nefiind perturbat în urma accidentului.

În urma impactului, cele trei persoane au fost rănite grav, femeia fiind în stop cardiorespirator.

Trei persoane, între care şi doi minori, au fost grav rănite după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren între localităţile Bucea şi Negreni, judeţul Cluj. Din primele informaţii rezultă că trecerea la nivel peste calea ferată unde a avut loc accidentul era semnalizată doar cu indicatoare, nu şi cu semnale acustice şi luminoase. Trenul implicat în accident era unul privat care opera pe ruta Cluj-Napoca - Oradea. În urma accidentului, traficul feroviar nu a fost perturbat”, spunea Carmen Jucan.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Romania moneda euro bancnota zona euro FOTO Shutterstock
image
image
image
image
image
image
singapore cazino infarct jpg
topor vechi fb jpg
eila adams topless new york profimedia jpg
Odihnă, flori, somn jpg
albert einstein foto profimedia
pablo picasso si olga captura video jpg
pilot pixabay jpg
Louis Vuitton jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net