Dinamoviștii l-au readus pe Flavius Stoican la echipă!

Ultima actualizare:

    Flavius Stoican are o relaţie foarte apropiată cu jucătorii dinamoviştifoto: Click!
Flavius Stoican are o relaţie foarte apropiată cu jucătorii dinamoviştifoto: Click!

Dinamo şi-a demis joi (12 martie) dimineaţă antrenorul, pe Mihai Teja, iar la prânz a numit altul în loc, pe Flavius Stoican, plecat la începutul lui noiembrie. Teja şi-a făcut bagajele la presiunea jucătorilor „veterani” din lot, care nu-l mai doreau.

„Câinii” s-au mâncat între ei. Cam la asta s-ar rezuma ceea ce s-a întâmplat în „Groapă” în ultimul timp. Supăraţi de deciziile luate de Teja şi nemulţumiţi de cum mergea colaborarea cu el, mai mulţi fotbalişti ai lui Dinamo, printre care Lazăr, Bărboianu şi Marc, au decis că e cazul să facă ceva. Şi, puţin câte puţin au complotat împotriva antrenorului până când scandalul a fost suficient de mare pentru implicarea şefilor.

simeon stalpnicul png

Cum nici ultimele rezultate nu au fost cele dorite, n-a mai fost decât un pas până la demiterea lui Teja. Jucătorii au mers mai departe şi au vorbit chiar cu patronul Negoiţă, căruia i-au spus că cel mai bine se simt cu  Stoican. Şi, surpriză, antrenamentul de joi (12 martie) al „câinilor” a fost condus de Stoican. „Mă bucur că am revenit la Dinamo pentru a-mi continua munca începută aici”, a spus el. „Sincer, m-am săturat de toate vorbele care apar că ne propunem câştigarea campionatului, clasarea pe nu ştiu ce loc sau altceva de genul ăsta. Obiectivul meu este să câştig următoarea partidă. Nu mai vreau să aud de alte obiective”, a mai precizat Stoican.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Sistem PAtriot   exercitiu militar   Foto FAcebook MApn Lt  Radu Chirilă jpg
image
image
image
image
image
image
bucuria romanilor dupa victoria cu ucraina jpg
3x3 bcr streetball jpg
andrei ratiu si fiica jpg
Selfie cristiano ronaldo euro 2024 jpg
fani romani jpg
5 text transferuri jpg
4 text 1 Nita jpg
romania belgia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net