Iubitul Deliei, dator la bănci 6 milioane de euro
Locuieşte într-un apartament de sute de mii de euro, conduce maşini de lux şi îşi petrece vacanţele în cele mai exclusiviste locaţii din lume, însă este dator- vândut.
În urmă cu câţiva ani, Florin Moldoveanu, iubitul Deliei Matache, a hotărât să investească în domeniul imobiliar, însă, pentru a face cât mai mult achiziţii, pe care, ulterior, să le vândă la suprapreţ.
Afaceristul a trebuit să apeleze la ajutorul băncilor, deoarece nu dispunea de resursele financiare necesare.
Mai citeşte:Iubitul Deliei, încercat şi de o miss PlayboyAu devenit vedete pe cârca altora
Suma împrumutată este una fabuloasă, şase milioane de euro, dar investiţiile sale au fost un real succes, averea lui fiind estimată astăzi la 15 milioane de euro.
"Am muncit 20 de ani, mi-am sacrificat cei mai frumoşi ani şi nu a fost uşor. Acum plătesc lunar o sumă destul de mare de bani, dar nu îmi fac probleme, celelalte afaceri îmi aduc un profit bunicel", a declarat iubitul Deliei, pentru Click!
Odată cu criza financiară, gurile rele s-au grăbit să spună că firmele lui Florin sunt în pragul unui faliment, iar el ar fi fost nevoit să împrumute sume mari de bani de la cunoscuţi: "Datoriile mele sunt către stat, nu către oameni. Nu am luat nimic de la nimeni. Nu am nici un fel de probleme, având în vedere că magazinul cu îmbrăcăminte din Mall Băneasa îmi aduce un profit lunar de 10.000 de euro".
Delia, obişnuită cu vacanţe scumpe
De câteva luni, de când s-a împăcat cu Florin Moldoveanu, Delia a călătorit foarte mult şi, aproape în fiecare lună a avut parte de un miniconcediu în locaţii de vis. Vara aceasta, cei doi îndrăgostiţi au fost la Paris, Ibiza, Saint Tropez, precum şi pe litoralul românesc.