Laurette, arsă și pe burtă, și la bani

Ultima actualizare:

    Ciocolatiul fotomodel s-a lins pe bot de despăgubiri. N-a primit nici un wuro din cei 100.000 pretinșifoto: bucatarescu.ro
Ciocolatiul fotomodel s-a lins pe bot de despăgubiri. N-a primit nici un wuro din cei 100.000 pretinșifoto: bucatarescu.ro

Veste incredibilă primită, miercuri (11 martie), de Laurette. Judecătorii nu i-au dat nici o șansă în lupta cu clinica de înfrumuseţare, de la care mulatra spera să primească daune de 100.000 de euro.

Încă după primul termen al procesului de la Tribunalul București, magistrații au decis să-i anuleze cererea. La începutul acestui an, Laurette Attindehou (31 de ani) a dat în judecată clinica, unde, susține ea, în urmă cu trei ani, a trecut prin chinuri groaznice. Atunci, modelul, care abia născuse o fetiță, a apelat la un tratament pentru îndepărtarea vergeturilor, însă s-ar fi ales cu arsuri grave, pe abdomen.

„Au rămas semne, culoarea pielii s-a închis şi mai tare în zona aceea. Mi-am făcut tatuaje, într-o parte am nişte trandafiri, iar în cealaltă am scris numele fetiţei, luna şi anul naşterii, ca să acopere arsura. Din cauza acestor cicatrice, am pierdut foarte mult, din toate punctele de vedere, fizic, psihic și financiar”, declara Laurette, pentru Click!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Sistem PAtriot   exercitiu militar   Foto FAcebook MApn Lt  Radu Chirilă jpg
image
image
image
image
image
image
marinela chelaru colaj captura video jpg
iulia albu fiica colaj instagram jpg
banner Ela Crăciun
radhu in vizita in dubai jpg
Printul William si Kate Middleton jpg
the notebook jpg
iulia vantur colaj facebook jpg
jorge instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net