Starea lui Gabriel Cotabiţă. Solistul a suferit teribil după ce i-au fost refuzate piesele la radio

Ultima actualizare:

    Starea lui Gabriel Cotabiţă. Artistul fusese refuzat de mai multe posturi de radio cu doar câteva zile înainte să facă stop cardio-respiratorfoto: Dorin Constanda
Starea lui Gabriel Cotabiţă. Artistul fusese refuzat de mai multe posturi de radio cu doar câteva zile înainte să facă stop cardio-respiratorfoto: Dorin Constanda

Starea lui Gabriel Cotabiţă (59 de ani) după stopul cardio-respirator pe care l-a suferit vineri este neschimbată. Solistul este internat în continuare la Spitalul Floreasca din Capitală. Inconştient şi ventilat mecanic, artistul se află în comă indusă, iar medicii sunt rezervaţi în a face pronosticuri despre şansele ca el să se recupereze.

Familia şi colegii de breaslă i-au transmis gânduri bune şi îl au în rugăciunile lor. Marcel Pavel (55 ani) a povestit la Adevărul live ce s-a întâmplat cu doar câteva zile înainte ca artistul să cadă secerat în sala de fitness a unui hotel din Bucureşti, unde a fost găsit de medici în stop cardio-respirator. "Înainte să păţească acest necaz, Gabi a fost la radio pentru a-şi promova piesele. A vrut să lase mai multe sau măcar una pentru a-i fi difuzată. Din păcate, a fost refuzat, de toate posturile de radio, nu de unul, pe motiv că nu are piese comerciale. S-a întors foarte supărat şi ştiu că le-a spus prietenilor că «au ajuns oameni care nu au niciun studio de muzică să decidă soarta noastră şi a culturii româneşti şi a vieţii noastre artistice, oameni care nu au niciun fel de treabă cu muzica». Ce înseamnă comercial? Când dai un lucru prost de 50 de ori începe să-ţi placă, obsesie se numeşte, iar partea culturală, valorică, dispare şi un produs fake apare ca un mare produs, extraordinar. Nu dau nume. O fată drăguţă, cu o voce de parcă a înghiţit heliu, o piesă fără text. Nu aceasta este muzica, este o păcăleală pe care o înghit cei care o ascultă", a explicat Marcel Pavel la Adevărul live.

Şi compozitorul Ionel Tudor cu care artistul lucra de ani buni şi era într-o relaţie foarte apropiată de prietenie a susţinut la o emisiune tv că Gabriel Cotabiţă era supărat şi stresat pentru că se simţea ocolit şi nebăgat în seamă, făcând referire la acelaşi incident.    

Starea lui Gabriel Cotabiţă. Artistul avea o viaţă sănătoasă şi urma o dietă draconică

Gabriel Cotabiţă avea, de câţiva ani, un regim alimentar strict şi un program de sport bine pus la punct. Se pare, însă, că artistul a cam exagerat cu dieta şi, după ce a slăbit 25 de kilograme, organismul i-a fost afectat. De altfel, în momentul în care a făcut infarct, Gabriel Cotabiţă tocmai coborâse de pe banda de alergare şi se îndrepta sper aparatele de forţă. Monica Anghel, o prietenă apropiată a lui Gabriel Cotabiţă, a explicat că artistul se suprasolicita când venea vorba de sport. "Trebuia să ne vedem la ora 12.00, la Ionel Tudor. Era foarte strict în programul lui de sport. Am aflat această veste teribilă de la Ionel. Nu te poţi gândi că un om care face sport, care are o viaţă sănătoasă, poate să păţească aşa ceva. Gabi nu a băut niciodată. De fumat s-a lăsat cu foarte mulţi ani în urmă, avea o viaţă sănătoasă. Eu cred că nu trebuie să arătam într-un fel de gura societăţii. Noi artiştii, nu suntem fotomodele. Trebuie să facem exerciţii atât cât ne permite organismul şi să nu încercăm să ne autodepăşim”, a declarat şi Monica Anghel la emisiunea „La Măruţă” de vineri.

Starea lui Gabriel Cotabiţă. Cadrele medicale se tem pentru viaţa lui

O angajată a Spitalului de Urgenţă Floreasca, unde este internat cântăreţul, a explicat, la România Tv ce se întâmplă cu pacienţii care suferă un accident vascular embolic. Întrebată dacă Gabriel Cotabiţă se va face bine, cadrul medical a răspuns: "Eu m-aş mira. Cred că numai mâna lui Dumnezeu mai poate face ceva. Medicii nu mai pot să facă nimic. Dacă a făcut embolie, nu mai scapă", a spus asistenta într-un moment de sinceritate. Jurnaliştii România TV au realizat un material filmat cu camera ascunsă, iar asistenta medicală a povestit că solistul se află în stare critică şi este menţinut în viaţă doar de aparate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Statiunea Saturn jpg
image
image
image
image
image
image
oana roman jpg
image png
Alex Bodi și Daria Radionova s-au despărțit. Foto: cancan.ro
Banner Gheorghe Turda
heidi klum costum baie profimedia jpg
Banner Dana Roba
Mihai Mitoseru și Andreea Mantea au cântat și au dansat alături de marea artistă
cub bianca dragusanu alex bodi bun png
image
actualitate.net
image
actualitate.net