Click! a avut 30 de clienţi la «împinge tava»
Când la dreapta, după o porţie de pilaf, când la stânga, după un bol pe care trebuia să-l umplu cu ciorbiţă. Aşa mi-am petrecut, într-un du-te vino neîntrerupt, cele 4 ore în care am fost vânzător la „împinge tava".
O bandană, prinsă în creştetul capului, o bluză cu însemnele restaurantului bucureştean „Casa Eden", din imediata vecinătate a rondului de la Kogălniceanu, şi un şorţ. Aşa m-a echipat în vestiar Drăguţa (42 ani), una dintre patroanele restaurantului cu pricina.
Tot ea mi-a explicat şi care-i treaba cu vânzătorul de la „linie". „Trebuie, în primul rând, să te mişti repejor, să nu laşi clientul să aştepte prea mult. Lucrurile sunt destul de simple. Primeşti comanda şi îi livrezi la linie produsul. De pildă, vrea chifteluţe prăjite cu garnitură de, să zicem, piure. Iei din spatele tău, din raft, o farfurie întinsă, deschizi geamul de la „linie" şi iei cu cleştele special trei pârjoale. Le aşezi pe farfurie şi te foloseşti de cupa pe care o ai la îndemână pentru a pune lângă chiftele şi piureul. Gata! Îi întinzi tava clientului şi îi comunici colegului de la casă cât are omul de plătit. Treci pe urmă la următorul client. La orele prânzului, când restaurantul este arhiplin, o să vezi că nu ai timp nici măcar să respiri", mi-a mărturisit Drăguţa.
A avut dreptate. Am simţit asta după mai puţin de jumătate de oră, când servisem deja o duzină de clienţi şi eram leoarcă de transpiraţie. N-am apucat bine să mă aşez pe scaun şi să-mi trag sufletul că hop, au şi început să apară alţi clienţi. Una peste alta, am servit, după socotelile mele, cam treizeci de inşi.
