„Am investigat situația și am aflat” Prin ce coșmar trece un român care locuiește într-un bloc construit în anii 80, în București
Cu toate că majoritatea știm că blocurile din anii '70-'80 sunt mai rezistente la seisme decât imobilele noi, se pare că românii au alte motive de îngrijorare, și anume: vecinii. Un român a povestit pe rețelele de socializare prin ce coșmar trece.
Pe platforma de socializare Reddit, un român a ținut să își spună oful. Locuiește într-un bloc din anii '80, însă, deși totul părea ok, se pare că vecinii au reușit să-l scoată din minți. În fiecare zi dimineața, când trebuie să își ducă copilul la școală, este întâmpinat de un nor de fum și un miros nu tocmai încântător. A aflat și care era problmea, o vecină. Femeia fuma în fiecare dimineață 3-4 țigări și își bea cafeluța pe casa scării.
Potrivit internautului, s-a stins din viață cu câteva zile în urmă, însă problema a fost ulterior soțul acesteia, pe care l-a prins în aceeași situație. Ulterior, chiar și după ce bătrânul a plecat pentru câteva zile, tot nu a putut scăpa de fumul și mirosul neplăcut din casa scării. Românul a precizat că a ajuns la concluzia că nu îi plac deloc vecinii săi.
„Salutare,
Nu mai pot. Stau la bloc, la etajul 3, într-o clădire optzecistă, într-un cartier comunist din București. În fiecare dimineață îmi duc copilul la școală. Când cobor pe casa scării, la etajele 1 și 2, trec printr-un nor de fum și o putoare incredibilă. Am investigat situația și am aflat de unde vine fumul.
„M-am rușinat de bucuria morții ei”
Vecina de la 1 fumează toată ziua în casa scării. Începe dimineața, cu cafeluța în mănă, la ușa vecinei. Sudează 4-5 țigări. Am prins-o de câteva ori în flagrant. I-am zis de n ori, frumos și respectuos, că o rog frumos să țină cont și de vecini și să nu fumeze în casa scării. S-a rățoit la mine. Am pus afișe cu «Nu fumați», cu acordul administratorilor. Nimic. Am sunat la președinte. Nimic. E un om cald și amabil, dar care nu acționează. Un fel de terapeut având funcția de președinte de bloc.
Fumătoarea care împuțește casa scării e o femeie pe la 60+ de ani, cu riduri adânci, galbene, o privire absentă și cearcăne maro, mari cât pungile de Lidl. Pe stradă nu mă recunoaște, chiar dacă m-a pi***it extensiv când i-am dat feedback.
Cu câteva zile în urmă, vecina în cauză a murit de «complicații». Când am aflat mi-am zis: «Mai dă-o-n p*** mea de babă nesimțită« Sincer vă zic, că m-am bucurat puțin. Sunt un om nașpa, băi oameni buni?
Peste câteva zile, am început să mă gândesc la ea într-un alt fel. S-a dus o viață, un suflet. O casnică probabil abuzată, născută într-un sistem în care singurele satisfacții ale ei or fi fost cafeluța și țigările cu care și-a făcut viața mai ușoară. M-am rușinat de bucuria morții ei. «Mai dă-mă-n p*** mea de insensibil ce sunt». Acum câteva zile văduvul, un fel de Gică de la sculărie cu mustața aferentă, la doar câteva zile de la moartea ei, a făcut un party cu camarazii lui de n-am dormit până la trei dimineața. «Mai dă-l în p*** mea de nesimțit, mai bine s-ar duce și el».
L-am văzut a doua zi pe casa scării cu o țigară în mână. În general miroase a after shave ieftin Old Spice. În dimineața aia mirosea a borhot. Omul părea posomorât cu o umbră neagră pe față. Nu i-am zis nimic, am înghițit fumul și am renunțat să-i fac morală. I-aș fi zis ceva despre faptul că o să-l omoare țigara oricum, dar n-am zis nimic.
Omul meu văduv Gică e plecat la țară, la ceva rude. Știu asta deoarece acum două zile l-am văzut cum și-a încărcat rafiile în Logan. În plus, apartamentul lui e în beznă de vreo două zile. Problema? Azi dimineața era plin de fum între etajele 1 și 2.
Și mi-am dat seama, în primul moment în care fumul ăla puturos îmi intra în plămâni, că mie nu-mi plac deloc vecinii mei și dacă mâine ar dispărea cu toții, aș exclama: «Mai dă-mă-n p*** mea de norocos ce sunt». Sunt un om rău?”, a povestit utilizatorul.
Reacțiile interanuților nu au întârziat să apară: „Bun, rău, scrii mișto, am citi pe nerăsuflate”, „Ești un om rău dacă încă nu te-ai apucat de scris o carte”, „Dacă ești un om bun sau rău asta nu decidem noi. Plus că acele concepte sunt relative. Mi-a plăcut felul cum ai scris. Ce job ai? De ce scrii așa de bine?”, „Atunci eu chiar sunt o nemernică, la câte gânduri și vorbe de genul am. Te rog să continui povestea, că așa tare am râs”, „Vrem o cărticică cu povești despre «viața la bloc, într-o clădire optzecistă, într-un cartier comunist»”, sunt doar câteva dintre comentarii.
