Care este țara care își incinerează 99% din populație. Aici a apărut industria „hotelurilor de cadavre"
În Japonia, unde funcţionează peste 1.520 de crematorii, 99,96% dintre trupurile celor care mor sunt arse. Până în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, incinerarea a fost controversată în Japonia pentru că o parte din populație, în special confucianiștii, considerau arderea cadavrelor ca fiind moralmente nejustificată și mai poluantă decât înmormântarea întregului corp.
Japonia, cea mai mare rată de incinerare din lume
Japonia are cea mai mare rată de incinerare din lume, de peste 99%. Din cauza listelor lungi de așteptare la crematorii, a apărut o industrie de „hoteluri de cadavre”, potrivit Britannica. Pe măsură ce budismul s-a răspândit în Asia de Est în primele două milenii după Hristos, s-a răspândit și practica incinerării. Oamenii credeau că moartea creează poluare, iar eliminarea ritualică a cadavrelor ar trebui să fie curățătoare.
Până în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, incinerarea a fost controversată în Japonia pentru că o parte din populație, în special confucianiștii, considerau arderea cadavrelor ca fiind moralmente nejustificată și mai poluantă decât înmormântarea întregului corp. Deși budismul a impulsionat răspândirea incinerării în întreaga Asie, durabilitatea sa, în special în Japonia, a fost determinată de motive practice.
Împărăteasa Jito a fost incinerată
Două decese importante într-o succesiune rapidă au lansat mișcarea de incinerare în Japonia: cel al lui Dosho, un preot budist, în 700 d.Hr., și al împărătesei Jito, în 703. Incinerarea împărătesei a fost deosebit de influentă și a stabilit un precedent pe care aristocrația japoneză l-a urmat timp de secole.
Cu toate acestea, abia la sfârșitul perioadei Heian (794-1185), care a început la scurt timp după arderea cadavrelor lui Dosho și Jito, incinerarea a devenit strâns asociată cu budismul în Japonia. Filosofia budistă învață că totul, inclusiv viața și corpul, este efemer, și că focul curativ al incinerării este transformator.
Incinerarea ajută la dispersarea „poluării” create după moartea unei persoane și la mutarea spiritului în lumea strămoșilor, de la un „spirit poluant” la un „spirit ancestral purificat”, după cum a scris savantul Masao Fujii. În perioada Kamakura (1192-1333), practica incinerării s-a extins de la aristocrație la populație.
Ce presupune incinerarea
Incinerarea sau cremaţia este un procedeu care presupune arderea trupului uman mort, la temperaturi de peste 900º C, în cuptoare speciale, pentru combustie fiind folosite diverse substanţe inflamabile: ulei, motorină, cocs, gaz metan sau alţi compuşi chimici (propan etc.). Procesul de ardere durează între 1 şi 2 ore, rezultând cca 2-3 kg de cenuşă, care este apoi râşnită pentru a se obţine o granulaţie cât mai fină.
Cenuşa se poate păstra în urne funerare, care se depozitează în locuri special amenajate, numite „columbare” sau „dumbrăvi de urne”. Unele persoane ţin aceste urne acasă, pentru a „simţi” că defunctul incinerat este „aproape de cei dragi”. În anumite spaţii culturale din Orient, această cenuşă este împrăştiată în ocean, pe ape curgătoare sau în grădini, pe flori ori direct pe iarbă.
