Care sunt diferențele între bisericile ortodoxe și cele catolice. Detaliul evident pe care multă lume îl ignoră

Știi care sunt diferențele între bisericile ortodoxe și cele catolice? Divizarea Imperiului Roman a avut consecințe în toate aspectele vieții acelor vremuri, inclusiv pe plan religios. Iar nu doar dogma creștină a evoluat diferit, în estul și în vestul vechiului Imperiu, dar și arhitectura bisericilor a devenit din ce în ce mai diferită.

Diferențele între cele două biserici pot fi sesizate ușor / foto: adevarul.ro
Diferențele între cele două biserici pot fi sesizate ușor / foto: adevarul.ro

Deja știm cu toții că există diferențe între dogma și tradițiile catolice și cele ortodoxe, însă chiar și simpla arhitectură a bisericilor are o mulțime de elemente diferite. Potrivit informațiilor de la adevarul.ro, una dintre cele mai bizibile diferențe poate fi văzută atunci când privim la acoperișul bisericilor.

 În timp ce bisericile ortodoxe au cupole de diferite forme, arcuri, ori decorațiuni bogate, lucrurile stau diferit atunci când ne uităm la cele catolice. Arhitectura acestora depinde și de perioadă, ori locație, însă, în general, ele au turnuri în vârf, nave lungi, cât și arcuri înalte. De asemenea, în bisericile ortodoxe există un iconostas, adică un perete plin de icoane ce desparte altarul de restul clădirii. În același timp, deși putem găsi icoane și în bisericile catolice, nu există întotdeauna un iconostas distinct.

Diferențele dintre bisericile catolice și cele ortodoxe

În perioada timpurie a Bisericii, lăcașurile de urgăciune aveau formă rectangulară, cu laturi simetrice, iar partea centrală era numită naos. Pe laturile naosului era câte un șir de coloane, ce împărțea spațiul. De asemenea, în bisericile timpurii găsim mozaicuri complexe, însă după Marea Schismă din 1054, stilurile artistice religioase încep să difere tot mai mult. De asemenea, un element comun al bisericilor în stil gotic este prezența rozetei.

„Catedralele catolice au turla ascuţită pentru că goticul provine din nord-vestul continentului iar acolo iarna durează şapte luni. Acoperişul trebuie să fie foarte ascuţit pentru ca zăpada să nu stea pe acoperiş, să poată aluneca foarte repede.

A fost un criteriu important, acesta al ariei geografice. Pentru cupola rotunjită, de la ortodocşi, explicaţia este una ce ţine de canoane, de aplicare a picturii bizantine, pentru că în punctul cel mai înalt din biserică trebuie să fie ilustrat Iisus Pantocrator, învăţător”, explică, conform sursei citate, Valeriu Șușnea, profesor de istoria artei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
image
actualitate.net
image
actualitate.net