Ce a fost descoperit în interiorul mormântului unui călăreț trac! Detaliul interesant care a ieșit la iveală

Un mormânt ce aparține unui călăreț trac a fost descoperit în Bulgaria. Arheologii au găsit în interiorul acestuia o mulțime de artefacte valoroase, cât și bijuterii din aur. Pe lângă osemintele războinicului trac, a fost găsit și scheletul unui cal, indicând faptul că războinicul a fost cavalerist. 

Obiect valoros (imagine ilustrativă) Foto: Pixabay.com
Obiect valoros (imagine ilustrativă) Foto: Pixabay.com

Ce au găsit arheologii 

La sfârșitul lunii august, arheologii bulgari coordonați de specialistul Daniela Agre, au reluat săpăturile de la marginea satului Kapitan Petko Voyvoda, din apropierea orașului Topolovograd. Săpăturile au început anul trecut, într-o zonă dominată de un sit tracic din epoca romană, secolul I d Hr. După numai două zile de cercetări, specialiștii bulgari au găsit o adevărată comoară, în primul rând arheologică. Este vorba despre mormântul unui călăreț trac, de origine nobilă, cu artefacte unicat la nivel european, de mare valoare, conform adevarul.

A fost descoperit și scheletul unui cal, dar și o mulțime de artefacte valoroase

Pe lângă osemintele războinicului trac, a fost descoperit și scheletul unui cal, dar și o mulțime de artefacte valoroase. Printre acestea se aflau și bijuterii de aur, spendid lucrate precum un colier, o diademă, un inel și chiar un pumnal cu mânerul decorat cu aur și pietre prețioase.

Pe lângă aceste obiecte de podoabă, a fost găsit și echipamentul militar al războinicului. Este vorba despre o platoșă și numeroase arme. Platoșa dar și o parte a bijuteriilor sunt considerate descoperiri unicat, care nu au mai fost întânite de arheologi în sit-urile tracice din Europa.

Ce semnifică scheletul de cal 

În mormânt se află echipamentul complet al unui războinic. Foarte interesant este modelul platoșei, foarte rar în epoca romană. De asemenea un cuțit de vânătoare neobișnuit, cu un mâner decorat cu pietre prețioase și motive care nu au mai fost întânlite în Tracia, dar și un colier de aur, descoperire unică în țara noastră până în prezent”, a precizat Daniela Agre pentru arkeonews.net.

Scheletul de cal, din mormânt indică faptul că acest războinic trac a fost cavalerist. Cel mai probabil a luptat în armata romană, în trupele auxiliare sau de numeri. Având în vedere inventarul foarte bogat și prețios, specialiștii bulgari cred că acesta provenea dintr-o familie bogată, nobilă. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
posterior  foto   Shutterstock jpg
clickpentrufemei.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
hacker profimedia jpg
thunderstorm 3213885 1280 jpg
maini venetia jpg
Doburoku Matsuri jpg
Kamala Harris Donald Trump/ FOTO: Getty Images
blocuri la vanzare jpg
castelul Bethlen Haller jidvei2 jpg
casa plantelor jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net