Ce mănâncă un oncolog de peste 96 de ani. Secretul longevității: „Nu iau medicamente, sar peste prânz, dar niciodată peste..”
Longevitatea nu înseamnă doar a trăi mai mult, ci și a trăi mai bine. Un stil de viață echilibrat, alimentația sănătoasă, mișcarea zilnică și o viață socială activă par a fi ingredientele esențiale pentru o viață lungă și sănătoasă. Un exemplu elocvent este oncologul italian Silvio Garattini, care la 96 de ani continuă să fie activ, menținându-și sănătatea fără a lua medicamente.

Oncologul care sfidează bătrânețea
Silvio Garattini, fondator al Institutului de Cercetare Farmacologică „Mario Negri” din Milano, și-a dedicat viața studiului medicamentelor și impactului acestora asupra sănătății. Cu o carieră impresionantă și o viziune clară asupra prevenirii bolilor, el este un susținător fervent al unui stil de viață activ și al unui regim alimentar echilibrat.
Un aspect inedit al rutinei sale zilnice este faptul că renunță complet la prânz, dar nu și la desert. „Alimentația trebuie să fie variată și moderată. Eu nu iau prânzul. Cantitatea de calorii trebuie să fie în echilibru cu ceea ce facem zilnic”, explică el. Cu toate acestea, nu elimină zahărul din dietă, considerând că, în cantități moderate, acesta este necesar pentru funcționarea optimă a creierului. „De exemplu, eu nu refuz niciodată un desert mic seara”, spune Garattini, citat de Adevărul.
Ce spune despre medicamente
Oncologul italian critică sistemul medical actual, considerând că multe tratamente sunt prescrise inutil. „Medicina a devenit o piață: prea multe medicamente, adesea prescrise inutil”, subliniază el. Un exemplu pe care îl oferă este diabetul, o afecțiune tot mai răspândită, care ar putea fi prevenită printr-un stil de viață sănătos.
De altfel, Garattini nu a mai luat antibiotice de peste 40 de ani, singurul tratament recent fiind un anticoagulant necesar din cauza unei ușoare fibrilații atriale. „Dacă ar fi necesar, aș lua medicamente, dar nu are sens să le folosim în mod inutil, doar din rațiuni comerciale”, afirmă el.
Pentru Garattini, prevenția este esențială, întreaga societate trebuind să acorde mai multă atenție educației pentru sănătate. „Este esențial să vorbim despre sănătate încă din școală – o oră pe săptămână ar fi suficientă”, susține el, considerând că o educație mai bună ar reduce semnificativ numărul de pacienți care ajung să depindă de tratamente medicamentoase.
Mișcare, echilibru și o viață socială activă
Pe lângă alimentația atent controlată, Garattini pune mare preț pe mișcarea fizică și activitatea mentală. Chiar și la 96 de ani, merge zilnic câte cinci kilometri într-un ritm alert. „Nu ajută doar fizicul, ci și claritatea mentală. Pentru mine, este o formă de meditație”, spune el.
Un alt factor important este viața socială activă. Interacțiunea cu ceilalți, implicarea în proiecte și menținerea unei minți active contribuie semnificativ la o stare de bine pe termen lung.