Cine a fost Mansa Musa. A ridicat cea mai mare moschee din lume, iar averea lui este și azi imposibil de determinat

Ultima actualizare:

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, este cel mai bogat om din lume, potrivit listei miliardarilor Forbes din 2024. Cu o avere estimată la 200 de miliarde de dolari, el este cel mai bogat om din istoria modernă. Dar el nu este nicidecum cel mai bogat om din toate timpurile. Se crede că acest titlu îi aparține lui Mansa Musa, conducătorul Africii de Vest din secolul al XIV-lea, care deținea cantități impresionante de aur. 

Averea lui Mensa Musa, imposibil de evaluat

Moscheea Djinguereber din Mali este azi una dintre cele mai mari și mai vechi din lume. Captură vide
Moscheea Djinguereber din Mali este azi una dintre cele mai mari și mai vechi din lume. Captură vide

„Este aproape imposibil să-ți dai seama cât de bogat și de puternic era cu adevărat Mansa Musa”, a declarat Rudolph Butch Ware, profesor asociat de istorie la Universitatea din California, pentru BBC.

Mansa Musa a fost „mai bogat decât ar putea oricine să descrie”, a scris Jacob Davidson despre regele african pentru Money.com în 2015.

În 2012, site-ul american Celebrity Net Worth i-a estimat averea la 400 de miliarde de dolari, dar istoricii economici sunt de acord că averea lui Mansa Musa este imposibil de stbilit la un număr.

Regele de aur din Mali

Mansa Musa s-a născut în 1280 într-o familie de conducători. Fratele său, Mansa Abu-Bakr, a condus imperiul până în 1312, când a abdicat pentru a merge într-o expediție.

Potrivit istoricului sirian din secolul al XIV-lea Shibab al-Umari, Abu-Bakr, Mansa Musa era obsedat de Oceanul Atlantic și de ceea ce se afla dincolo de acesta.

Se pare că s-a îmbarcat într-o expediție cu o flotă de 2.000 de nave și mii de bărbați, femei și sclavi. Au plecat, pentru a nu se mai întoarce niciodată.

Unii, precum regretatul istoric american Ivan Van Sertima, au fost de părere că ar fi ajuns în America de Sud. Dar nu există nicio dovadă în acest sens.

Sub conducerea sa, regatul Mali a crescut semnificativ, anexând 24 de orașe.

Regatul se întindea pe aproximativ 2.000 de mile, de la Oceanul Atlantic până la Nigerul modern, cuprinzând părți din ceea ce sunt acum Senegal, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger, Gambia, Guineea-Bissau, Guineea și Coasta de Fildeș.

Cu o întindere de pământ atât de mare au venit resurse mari, cum ar fi aurul și sarea.

Mali deținea jumătate din aurul întregii planete

În timpul domniei lui Mansa Musa, imperiul Mali a reprezentat aproape jumătate din aurul din Lumea Veche, potrivit Muzeului Britanic. Și toate au aparținut regelui.

Mansa Musa era divinizat în Cairo. A împărțit atâta aur în Cairo, încât șederea sa de trei luni a făcut ca prețul aurului să scadă în regiune timp de 10 ani, distrugând economia.

image

Compania de tehnologie din SUA SmartAsset.com estimează că, din cauza deprecierii aurului, pelerinajul lui Mansa Musa a dus la pierderi economice de aproximativ 1,5 miliarde de dolari (1,1 miliarde de lire sterline) în Orientul Mijlociu.

„În calitate de conducător, Mansa Musa a avut acces aproape nelimitat la cea mai apreciată sursă de bogăție din lumea medievală”, a declarat pentru BBC Kathleen Bickford Berzock, specializată în artă africană la Muzeul de Artă Block de la Universitatea Northwestern.

Poetul plătit cu 200 de kilograme de aur

Mansa Musa s-a întors de la Mecca cu câțiva savanți islamici, inclusiv descendenți direcți ai profetului Mahomed și un poet și arhitect andaluz pe nume Abu Es Haq es Saheli, căruia i se atribuie proiectarea faimoasei moschei Djinguereber.

Regele i-a plătit poetului 200 kg (440 lb) în aur, care în banii de astăzi ar fi de 8,2 milioane de dolari (6,3 milioane de lire sterline).

Pe lângă încurajarea artelor și arhitecturii, el a finanțat și literatura și a construit școli, biblioteci și moschei. Timbuktu a devenit un centru de educație și oamenii au călătorit din întreaga lume pentru a studia la ceea ce avea să devină Universitatea Sankore.

Regele bogat este adesea creditat cu începutul tradiției educației în Africa de Vest, deși povestea imperiului său rămâne în mare parte puțin cunoscută în afara Africii de Vest.

„Istoria este scrisă de învingători”, potrivit prim-ministrului britanic al celui de-al Doilea Război Mondial, Winston Churchill.

După ce Mansa Musa a murit în 1337, la vârsta de 57 de ani, imperiul a fost moștenit de fiii săi care nu au putut ține imperiul împreună. Statele mai mici s-au destrămat și imperiul s-a prăbușit.

Sosirea ulterioară a europenilor în regiune a fost ultimul cui în sicriul imperiului.

„Dacă europenii ar fi sosit în număr semnificativ pe vremea lui Musa, cu Mali la apogeul puterii sale militare și economice în loc de câteva sute de ani mai târziu, aproape sigur lucrurile ar fi fost altfel”, spun istoricii.

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net