Codul bunelor maniere în perioada interbelică. Cine plătea nota de la restaurant și cât se lăsa, de fapt, bacșiș
În Bucureștiul interbelic, bunele maniere erau esențiale pentru a face parte din cercul social de elită. În urmă cu un secol, acest set strict de reguli implica totul, de la intrarea într-un local, la modul în care achiți, dar și cu cine și dacă e recomandat să ieși în oraș.
Potrivit Alexandrei Ruse de la Casa Filipescu Cesianu, în perioada interbelică, în anii 1930, pe măsură ce „Micul Paris” se extindea și se îndepărta de influențele orientale, tot mai mulți bucureșteni priveau spre Paris și Viena pentru a-și îmbunătăți imaginea și a fi considerați persoane de prestigiu, adoptând normele și regulile de etichetă din Occident.
Pentru a intra în cercurile sociale de elită și a fi remarcat, era esențial să respecți reguli stricte de etichetă. Aceste reguli reflectau diferențele tradiționale în materie de comportament social și aspect. De exemplu, foarte importantă era intrarea într-un restaurant sau cafenea.
„Bucureștenii erau sfătuiți să aibă un comportament temperat, deschis către socializare, care să nu fie ‘nici prea nepăsător, dar nici cu o jenă sau timiditate oarecare’”, conform lucrării lui Victor Grosu, „Reguli de educație și bună-cuviință”, relatează b365.ro.
Dacă nu exista o garderobă în local, bărbații erau responsabili pentru îmbrăcarea femeii care îi însoțea și aranjarea hainelor: „Bărbații ajutau femeile la plecare cu îmbrăcatul hainei, deoarece uneori trebuiau făcute ajustări și mici retușuri în ținuta doamnei”.
Cine plătea nota de la restaurant
Era considerat inacceptabil ca o doamnă sau domnișoară să mănânce singură în oraș, cu excepția celor mai exclusiviste locații din Capitală.
„Fetele mai tinere care sunt singure vor căuta să evite vizita unui restaurant. De asemenea, se recomandă și doamnelor ceva mai în vârstă de a nu vizita singure restaurantele în orele de seară”, se arată în codurile bunei purtări din Bucureștiul Interbelic.
Dacă o doamnă sau o tânără femeie mergea singură la restaurant, trebuia să stea la o masă din spate sau, dacă nu găsea un loc, la o masă la care stăteau numai femei sau bărbați mai în vârstă.
În restaurant, ele trebuiau să se comporte cât mai discret posibil. Bărbații trebuiau să tragă un scaun pentru partenera lor și să interacționeze cu tact cu chelnerul pentru a nu intra în conflict sau a nu perturba atmosfera. Probleme precum comenzile greșite sau taxele suplimentare trebuiau rezolvate cu dezinvoltură.
Cei responsabili pentru achitarea notei de plată, inclusiv pentru doamnele însoțitoare, indiferent de rolul pe care îl jucau în viața lor, erau domnii. În ceea ce privește bacșișul, acesta era între 10 și 15%. Plata „la jumate” trebuia făcută în afara localului pentru a evita eventuale inconveniente. De asemenea, la plecare, doar domnii salutau chelnerii, în timp ce doamnele răspundeau doar la salutul patronului și doar cu o înclinare a capului.
