Comorile dispărute din Sarmizegetusa romană. Monumentele prețioase pierdute pentru totdeauna
Ulpia Traiana Sarmizegetusa (Hunedoara) a fost o sursă importantă de vestigii arheologice, în ultimele două secole. Multe dintre monumentele prețioase descoperite în acest loc s-au pierdut pentru totdeauna.
Întemeiată de împăratul Traian în primii ani după războaiele daco-romane de la începutul secolului al doilea, colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa la circa 10 kilometri de orașul Hațeg, la poalele munților Țarcu și Poiana Ruscă, fiind vegheată de la distanță de crestele Retezatului.
Porțile de Fier ale Transilvaniei, în apropierea vechii așezări, a fost scena unor bătălii istorice din vremea dacilor până în Evul Mediu. Romanii, popoarele migratoare și turcii au fost nevoiți, cu timpul, să treacă prin cu forța trecătorile care leagă regiunile istorice ale Ardealului și Banatului.
Orașul antic și împrejurimile sale au fost locuite în antichitate până când au fost distruse și abandonate după invaziile populațiilor migratoare. Aflate în Țara Hațegului, ruinele Ulpia Traiana Sarmizegetusa sunt cunoscute încă din epoca medievală. În apropiere, au fost descoperite marile comori dacică de aur ale dacilor, în secolul al XVI-lea.
Ruinele din Ulpia Traiana Sarmizegetusa deținea, de asemenea, o serie de comori antice. Începând cu secolul XVIII, localnicii le-au scos la iveală iar fundamentele vechiului sat Grădiște (numit și Varhely, actuala localitate Sarmizegetusa) sunt monumentele antice pe care sătenii le foloseau ca materiale de construcții.
La mai bine de două secole de la primele descoperiri majore făcute la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, unii oameni de știință susțin că a fost descoperită doar o parte din secretele orașului antic. Cu toate acestea, alte monumente din Sarmizegetusa au fost pierdute în timp.
Drumul lui Traian
La începutul secolului al XIX-lea, călătorii care au vizitat ruinele orașului roman au putut vedea Drumul lui Traian, un drum antic de piatră și cărămidă vizibil atunci pe un sector de circa 20 de kilometri, între Ulpia Traiana Sarmizegetusa și Subcetate, o așezare istorică de lângă Hațeg unde se uneau Râul Mare și Streiul.
„Aici este un patrulater important de 1200 de stânjeni, format din metereze și ziduri înalte și parțial încă rigide, numit cetate de către munteni, varoș (castel, oraș) de către unguri. Aceasta, precum și molozul larg răspândit de pereți și bolți cu mușchi, ruinele falnice ale unui amfiteatru, rămășițele unor ștampile și ale clădirilor mari, urme de conducte de apă, numeroase pietre de inscripție, coloane și statui scoase din pământ și din afară și pardoselile delicate de mozaic nu permit să se piardă locul și importanța Sarmizegetusei, capitala provinciei daco-romane.
Faptul că echipele cohortelor și legiunilor au luat parte activ la construcția acestor drumuri și clădiri publice pare a fi dovedit de numeroasele cărămizi inscripționate cu numele legiunii şi cohortei în locurile amintite. Ştim din istorie că biruitorul împărat Traian a lăsat două legiuni, a treisprezecea (LEG. XIII G.) cu numele Gemina și a cincea (L. V. M.) Macedonica, să se ocupe de provincia cucerită.
Și dacă nu știam despre acest lucru din informații istorice, inscripțiile de pe numeroase marmură, ștampilele de pe și mai multe sigilii arse, spun și mai mult: aceleași cărămizi săpate în stradă și din zidurile de fundație stabilesc și faptul că a treisprezecea legiune a rămas în Sarmizegetusa și în toată Valea Hațegului, parțial în Apulum și în împrejurimi”, informa, în 1845, Arhivele asociației de studii a Transilvaniei, relatează Adevărul.ro.
Materialul utilizat la realizarea infrastructurii era, în mare parte, pietrișul rulat, extras din albiile râurilor din apropiere.
„Dau câmpului aspectul unui vast cimitir”
„Suprafața carosabilă, realizată prin îmbinarea unor blocuri de piatră poligonale, nu se mai poate observa în prezent la suprafața terenului. Fiind vorba însă de principalul drum al provinciei nord-dunărene, este evident că artera rutieră a fost o via silica strata”, arăta arheologul Florin Fodorean, într-o lucrare dedicată drumului roman Sarmizegetusa – Subcetate.
Drumul prezenta mai multe aliniamente, dintre care cele mai lungi sunt între Sarmizegetusa și Ostrov (circa cinci kilometri) și între Săcel și Sântamaria Orlea (circa șase kilometri), conform cercetătorului. În unele secțiuni, drumul era construit în rambleu. Rămășițele din Drumul lui Traian au rămas doar în câteva locuri. Acesta ar fi continuat de-a lungul văii Streiului până la valea Mureșului și Munții Apuseni, urcând spre nordul provinciei, până la castrul Porolissum.
Timp de mai bine de două secole, localnicii au folosit foarte mult materialele provenite din ruinele romane la construcția caselor din satele învecinate. Potrivit unor autori, marmura găsită în cantități mari din monumente a fost zdrobită și transformată în var. Alte construcții au fost, de asemenea, îndepărtate pentru a cultiva pământul.
Amfiteatrul din Sarmizegetusa a fost folosit ca ogor, unde se cultiva cereale ca grâu și secară. În secolul al XIX-lea, zona înconjurătoare era un morman de dărâmături.
„Părăsim amfiteatrul și ne răspândim împrejur, pe câmp. La tot pasul, frânturi de cărămizi, de pietre tăiate, de oale, grămăzi de rămășițe de ziduri ce servesc adăpost șerpilor și șopârlelor, ridicîturi acoperite cu țelină, ce cuprind în sânul lor asemenea ruine, ce dau câmpului aspectul unui vast cimitir”, scria Aron Densușianu, în 1865.
Satele din împrejurimi erau clădite din ruine romane, iar biserica din Densuș a integrat unele monumente din Sarmizegetusa Romană.
„Oriunde pui ochii vezi urme ale gloriei străbune. Chiar și proptelele gardurilor sunt din pietre tăiate cu multă măiestrie, dar acum ciuntite, sfârmate. Pe sub tălpile caselor, șurilor și altor edificii, s-au așternut tot astfel de rămășițe. Tot așa și la treptele caselor și la trecătorile peste garduri”, arăta istoricul.
Mozaicul prețios
Cele mai frumoase monumente găsite de localnici în sit erau vândute străinilor. „Gazda noastră, care deţine această parte a satului, părea mândră în a ne spune bunele speculaţii pe care le-a făcut în vânzarea pietrelor mari, care au acoperit părţile şi suprafaţa locului, vecinilor săi care construiau case”, informa publicistul englez John Paget, în 1838.
În secolul al XIX-lea, printre artefactele cele mai prețioase din Sarmizegetusa romană se mai găsea un mozaic roman. Acesta înfățișa mai multe personaje mitologice, ca Paris, Hector și zeița Victoria.
„În anul 1823, cam în mijlocul satului, săpând locuitorii pentru a așeza fundamentul unei case au dat de un zid care se vedea ca fost perete de casă. Au aflat vereele mai multor încăperi, iar două dintre acestea erau pardosite cu mozaic foarte bine conservat și prețios, din secolul al doilea. În mijlocul unuia dintre aceste mozaicuri era un tablou, care reprezenta o scenă din Iliada, unde Priam cere de la Achile corpul lui Hector. Aici încă era un tablou care repezenta pe Paris între cele trei zeițe. Lângă Paris apărea și Mercur”, informa Aron Densușianu, conform sursei menționate.
Mozaicurile antice de 8,14 x 6,45 metri nu au fost conservate, dar s-au păstrat ilustrările lor. Istoricul George Bariţiu relata despre soarta mozaicurilor şi despre cum unii localnici din Grădiştea, satul ridicat peste ruine, încercau să profite de obiectele antice descoperite prin curţile lor.
„În vale am ajuns la casa unui om în a cărui curte se aflase pavimentul de mozaic. Proprietarul îl are ascuns sub un cotineţ în care îşi ţine caprele, iar din mozaic vinde călătorilor străini cu câte un florin bucata. Acum nu mai are ce vinde dinăuntrul coteţului, de unde au dispărut mai toate pietricelele, iar pe bietul ţăran nu-l tăia mintea, poate din norocire, în interesul ştiinţei, ca să descopere mai departe stricând acel mic adăpost şi depărtând pavimentul. Eu sunt de părere că acel strat de paviment se întinde şi pe sub altele edificate ale acelui econom”, scria istoricul George Bariţiu, după o vizită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa în 1882.
Unele dintre cele mai prețioase monumente, inscripții, statuete și sculpturi adunate de localnici dintre ruinele Sarmizegetusei au fost colecționate de familiile nobiliare Nopcsa și Kendeffy din Țara Hațegului, care apoi și-au împodobit curțile și încăperile castelelor.
Cu toate acestea, unele dintre ele au fost pierdute pentru totdeauna sau au ajuns în afara țării, în muzee și colecții private din Viena și Budapesta.
„S-au pierdut toate”
Castelul Kendeffy din Sântamaria Orlea a fost locul în care au fost aduse artefacte valoroase din ruinele fostului oraș roman Ulpia Traiana Salmisegetusa.
„În odăile castelului se află mai multe pietri romane, cu inscripții aduse de la Sarmizegetusa. Partea cea mai mare însă le-a dăruit Nicolae Kendeffy în anul 1733 colonelului Arisosti ca să le transporte la Viena. Dar pluta pe care au fost încărcate la Deva s-a scufundat lângă Seghedin, în Mureș, și s-au pierdut toate”, scria dr. Jacob Radu, în „Istoria vicariatului greco-catolic al Hațegului” (1913).
În Țara Hațegului, anumite castele vechi și biserici, cât și numeroase gospodării, păstrează monumente de piatră care ar proveni de la Sarmizegetusa romană sau de la numeroasele villa rustica (moșii antice) din împrejurimile sale.
